Râzând

Ce rost avea să scrie cu peniţe de iridiu pe papirus?
Era un saltimbanc adevărat pe-a lumii scară.
Urcase treptele destinului atât de sus,
Până acolo unde-n râsete lumina se-mpresoară.

De-aceea hotărâse să adune laolaltă
Toate peniţele din lume şi să le facă creuzet
În care să topească frunzele care-au căzut râzând în baltă,
Din desfrunzire de rostire cu ecou pierdut şi desuet.

Dar din ecouri i-au rămas nervuri
Ce n-au vrut nicidecum să se topească
Şi, căutându-le, a aflat că sunt din frunze din păduri
Cu hohote de râs amare şi din iască.

Să sufle-n râsul cel topit prin tuburi
De orgi bătrâne şi solemne
N-a fost deajuns şi-a dărâmat şi nişte ziduri,
Tot de pădure, ca să facă foc de lemne.

Iar focul şi-a trosnit căldura în ironic râset,
Păstrând cadenţa vântului prin crengi de gând,
Când saltimbancul şi-a topit în creuzet
Şi lacrimile din adânc, şi sângele din inimă. Râzând.
(2012)

În creuzete de iridiu topindu-şi gândul cel adevărat şi înşirându-l fără rostire pe papirus cu peniţă din acelaşi preţios metal, în desfrunzire cu cadenţă de inimă neobosită, cu ecou cu nervuri durabile în memorie, uneori saltimbanc ironic escaladând ziduri şi dărâmând bariere, alteori trubadur visător suflând prin tuburi de nai, şi-a scris aceeaşi duzină de cuvinte după vremea dinăuntru: psi, almanahe, dor, Vero, cammely, incognito, jora, Scorpio, Irealia, virusverbalis, Dictatura justiţiei

Ştii şi tu...

Ştii bine şi tu întâmplarea
Cuvântului când taie zarea,
Când taie inima, cuţit
Cu tăiş dublu, ascuţit,
Când lacrima de-acolo pleacă
Şi, nu ştiu cum, nicicând nu seacă.

Dar ştii şi cum e mângâierea
Cuvântului, alint ca mierea,
Când te îmbracă, te îmbrăţişează
Şi-n inimă cuminte se aşază.

Şi ştii şi-amarul din cuvânt...
Dar când e-amar, l-arunci în vânt
Sau îl îngropi şi-l faci pământ.
Cu greul lui cel greu să se scufunde
Şi-apoi să uiţi când l-ai găsit şi unde.
(2012)

psi-dialog

Zefir

Să fug de tine, să fug din mine?
Să fug de timp, când tot timp vine?
Caut lumină. Când o găsesc nu mă orbeşte.
E cum sunt zorii... lumina creşte.
Sau scade ca la asfinţit?
De-atâta fugă cred c-am obosit...

Să vin la tine, să vin în mine?
Să vin o clipă, cât ne e bine.
Caut un fulger, să mă orbească,
Să mă străbată, să mă cunoască,
Apoi să mă scufunde în întunecime,
Să scutur noaptea, ca pe-o pătură, de rime.

Să stau cu tine, să stau în mine
Atâta cât pământul ţine
La noi, la iarba semănată şi la ramuri.
Din ele ne-am făcut catarg la flamuri
Sau semne puse în unghi drept în cimitir?
Să fug, să vin, să stau? Să fiu... zefir.
(2012)

Incandescenţe (IV)

Evoluţii

Plasa lui Darwin:
alunecări în ochiuri
pentru rEVOLUŢII.

Stau pe loc. În jur
creşte iarbă, dedesubt
pământ bătucit.

Şi evoluez
din banc de peşti spre delfini,
cu salturi de grup.

Cai albi şi cai murgi:
călăresc pe ei – idei,
galopuri prelungi.

Mă gândesc acum
că a muşcat ideea,
astăzi, din mine.

S-a cristalizat,
prin concentrare la cald,
iz de creier ars...

Ce leg în cuvânt
altul dezleagă în gând
cum îi e nodul.

Vis-lumină

Aprind... În noapte
stele fac. Li-i cer nescris
un vis-lumină.

Vis în cuvinte,
torcând lumină-n rime,
se leagă cântec.

Îi ascult glasul,
cerul e mai aproape,
soare răsare.

Spirit-pom pierde
toamna o frunză. În ochi,
poate dă mugur.

Numai o dată
străbat, cânt, petrec şi trec
prin anotimpuri.

Când doare luna
o leg la cap cu stele:
Calea Lactee.

Aprind în noapte
stele făclii. Cern. E scris
un vis-lumină.

Noroc mărunţiş

Fiecare pas
e cădere în faţă,
neterminată.

Ai prins în palmă
anagramă de viaţă
şi arunci zaruri.

Porţi în casă
buzunare largi să ţii
noroc mărunţiş.

S-au scorojit uşi
de prea deasă trecere
prin speranţa lor.

Periferia-i
tot centru. Întunecat
de con de umbră.

Luminează blând
iertări întârziate
de mine, în gând.

Nu-i nepăsare
mereu. Uneori e timp
şi loc potrivnic.

Vouă

Cu vers întreit
din preabună inimă
suflet mi-aţi topit.
(2012)

almanahe, psi, Vero, drugwash, dordefemeie, Abisuri
Haiku-dialogul cu ei e foc de artificii.

În lumină

În întuneric
aprind visului făclii;
stea în lumină.
(2012)

Tot în lumină
cuvinte de la prieteni
dezvăluie vis:

psi, Irealia, Dragoş, Vero, almanahe, Scorpio, Dictatura justiţiei, dordefemeie, Cristian, jora, Kadia, Abisuri

Festin

Doamna le-a făcut culcuş în şura de bârne.
A lăsat gemuleţul deschis pentru năsucuri cârne,
Ca să se strecoare, urmate de blana vărgată
Şi-apoi de o coadă vibrând timorată.

Astăzi s-au trezit în miros de friptură.
Trecuse ograda şi intrase în şură.
Ei ştiau codul de bună purtare:
Venise vremea să miorlăie cât mai tare.

S-au căţărat, gheare înfipte in lemn,
Primul urcat pe pervaz, mândru şi demn,
Prin fire de fân şi-a iţit mustăţi curioase,
Culegând informaţie despre izul de carne şi oase.

Cu aer de profesor, adulmecând cu o nară,
Apoi şi cu cealaltă, se pregătea să sară
Către bucătărie, că gura-i lăsa apă
Şi ar fi vrut festinul îndată să înceapă.

S-a dovedit lipsit de prevedere şi de expertiză,
Concentrat şi atent la miros şi la briză,
Căci din spate urcau spre geamul cu raza lucitoare
Alţi trei fraţi, aproape miopi, orbiţi straşnic de soare.

Unul a încercat să se prindă de un pai subţire,
Al doilea a rupt din pânza de păianjen câteva fire,
Iar ultimul şi-a apucat fraţii de cozile îmblănite
Şi-au căzut rostogol, ghemuri de puf încâlcite.

S-au privit unul pe altul cu ciudă,
Şi-au zburlit blana în atitudine crudă,
Arcuindu-şi spinarea pe lăbuţe întinse,
Cu cozile-n vânt şi privirile-ncinse.

Au încremenit ca o statuie de grup,
Încordându-şi şi ultima fibră din trup.
Cu urechile lăsate pe spate şi musăţile strânse
S-au scuipat elegant, iar tăcerea se frânse.

Se declarase războiul cu faţa lui hidoasă,
Cu scărmănări de blană gingaşă şi pufoasă,
Cu mieunări prelungi sub gheare ascuţite
La capăt de lăbuţe ce pedalau grăbite.

***

Mirosul de friptură s-a înteţit subit.
Războiul, cât de aprig era, s-a domolit.
Ştiind acum traseul, au năvălit, furie,
Prin gemuleţul strâmt către bucătărie.

Doamna abia de întorsese friptura în cuptor.
Pisoii s-au repartizat la câte un picior
Şi, împungând cu fruntea, torcând şi mieunând,
Au exprimat teribil de clar ce-aveau în gând.

Tertipuri de pisici, instincte ancestrale
Ce dau pe dinafară în mieunat cu jale
Şi-au împlinit menirea, iar doamna, amuzată,
Le-a dat toată friptura şi a mâncat salată.
(2012)

Cu douăsprezece cuvinte şi o fotografie
Au făcut o poveste sau o poezie: psi, almanahe, Arcon, anacondele, Dragoş, Dictatura justiţiei, jora, Scorpio, dordefemeie, Irealia, lolita, cammely

Muşcătură

Ca din măr rumen,
cu poftă şi cu nesaţ,
muşc din idee.

Dicţionar:

Ca
Echivalenţă
pe talere de cântar
între cuvinte.

Din
Fragment retezat
cu daltă sau cu cleşte,
ştirbind întregul.

Măr
Gravitaţie
ajunsă pe cap ţintă
pentru săgeată.

Rumen
Pârguit de foc
sau soare. Sănătate
pe obraji tineri.

Cu
Mână întinsă,
pripoană şi unealtă
pentru ajutor.

Poftă
Păcat săvârşit
fără prejudecată
şi cu sentiment.

Şi
Adăugire
cu scop de întregire
după virgule.

Nesaţ
Foame şi sete
arzând fără măsură
în trup şi spirit.

Muşc
Strângere de dinţi
gustând realitatea
în fragmente mici.

Idee
De înainte
tot şi tot ce urmează
din minte de om.
(2012)