Flori de cireş

S-a întins primăvara pe câmpuri
Cu verdele-atâta de crud,
Pământul negru şi ud
Respiră prin gură de muguri.

Aproape i-auzi cum pocnesc
Şi sorb cu nesaţ din lumină,
Când setea de viaţă-şi alină,
Când dorul de soare-i firesc.

Pe suflul de aripi de vânt
Se poartă petale sfioase,
Din flori de cireş vaporoase
Ca norii de spumă dansând.

Şi flori de cireş şi de nor
Străpunse au fost fiecare
De noua, înalta cântare,
De trilul de aripi în zbor.

S-a întins primăvara în toate,
Stăpână, porunca-şi rosteşte,
Natura supusă musteşte
De seva iubirii curate.
(2010)

Suflet fără stea

Din când în când mai ieşi în calea mea
Ca o furtună fulgerând cocori
Şi îmi frângi aripi şi dezlănţui nori
În sufletul rămas fără vreo stea.

Şi-atunci când mintea-i seacă şi pustie
Şi sufletul mi-e plin... de-un gol imens,
Când vorbele nu au un inţeles
Încerc să-mi amintesc de încă-s vie.

Un palid zâmbet dacă văd pe undeva
Mi-aprinde-n zarea depărtată
Steaua speranţei strălucind mirată
Şi caut printre cioburi de simţiri... ceva.

Un colţ de geană a păstrat pe ea
O lacrimă uscată de surâsul mic
Şi parcă-n ea se oglindeşte-un pic
Un chip uitat pe raft în mintea mea.

Şi-atunci furtuna fulgeră cocori
Şi-mi amintesc de zboruri secerate,
De aripi frânte şi le-aş vrea uitate
Şi stele-aş vrea în suflet... uneori.
(2010)


Nu pot uita cum am rămas mută în marea de emoţii care m-a copleşit citind Starless Soul tradusă de Andrei, Author al My story in lyrics. Cu mult talent şi înţelegere a păstrat intacte furtunile poeziei mele.
Mulţumesc din suflet!

Şapte zile

(traducere, după acelaşi autor)

L-am vizitat pe Zeus într-o zi
Sperând din suflet că va şti
Cum să mă regăsesc, să aflu cine sunt acum,
Şi din Olimpia m-am aşternut la drum.

La fiica lui, Artemis, am ajuns,
La templul ei, urcând peste copaci, în sus;
Ea, dintre toţi, îmi este călăuză,
Căci sunt pierdut şi calea mi-e confuză.

Şi piramidele, în timp, vor arăta
Calea pe care eu o voi urma,
Mă-ndreaptă către sud pe o cărare
De Keops desenată, s-o aflu-n căutare.

Călătoria către Babilon m-a dus
Unde grădinile ce-au fost acuma nu-s,
Un împărat le-a suspendat cândva
Şi-acum au dispărut...dar nu şi vina mea.

Sufletul meu se zbate sub pământ
De când mi-am întalnit propriul mormânt;
La fel cum Mausol soţia şi-a iubit,
Dragostea mea va fi când viaţa s-a sfârşit.

Şi-apoi busola mă conduce peste mări,
Când, aţipit, pe cer rămâne Helios în urmă,
Ştiind ce am să fiu, Colosul arată către ţări
Unde fiori tăcuţi cărarea-mi curmă.

Şi în sfârşit zăresc lumina cea din vis,
Turnul înalt fereşte vasele de-abis,
E Alexandria, oraşul care pare locul
În care calea şi-a-mplinit norocul.

Doar şapte zile călătoria a durat,
Dar locul sfânt ce-l caut, n-am aflat;
Şapte minuni din lume s-ajute n-au putut,
Nicicând n-am să mă aflu... sunt pierdut.
(2010)


Ieşită din lumea legendelor, a minunilor clădite de mâini iscusite şi averi greu de imaginat Seven days spune o poveste fascinantă despre căutărea altor minuni pe care numai dragostea le poate zidi. O poveste scrisă de Andrei şi încercarea mea de a o rescrie păstrându-i cât mai mult din sensurile originale.

Oglinda

Adună, din cioburi, oglinda cea veche
În care-am privit la un suflet pereche,
Lipeşte bucăţile, iar, împreună
Şi poate vom sta într-o zare mai bună.

Adună, din cioburi, oglinda stricată,
Încearcă să pui, din nou, laolaltă
Cuvintele mele şi liniştea ta
Şi vezi dac-apare iubirea în ea.

Adună, din cioburi, oglinda de-argint
Şi scutură praful din fiece gând,
Fă iarăşi lumină pe apele ei
Şi-aprinde din inimă un roi de scântei.

Imaginea, astăzi, e frântă în mii,
Nu mai găsim ce-am avut. Eram vii.
Somnul adânc ne-a cuprins şi-am uitat
Şi-apoi am pierdut şi tot ce-am visat.
(2000)

Cântecul nostru

(traducere, cu voia autorului)

Cândva voi înţelege ce-i greşit,
Cu care sunet s-a sfârşit
Cântecul nostru şi apoi
Voi face altul, când n-om mai fi noi.

Cântecul acesta trebuie să fie
Cântecul de leagăn ce ţi-l murmur ţie,
Dar e şi balada celor care
Îşi trăiesc povestea asemănătoare.

Cântecul acesta nu-i aşa cum crezi.
Doar cu o privire nu ai cum să-l vezi,
Nu orice auz poate să îl prindă
Şi nici gândul meu nu ştie să-l cuprindă.

Poate fi iubire, doar să crezi in ea,
Pentru alţii, însa e minciună grea,
Muzică înalta pentru-n suflet blând
Sau un zgomot aspru, când n-ai nici un gând.

Cântecul e-al nostru, nu-i altul la fel,
Am visat atâta amândoi la el,
Este chiar aşa cum l-am simţit mereu,
Numai tu îl ştii, şi numai eu.
(2010)


Our song...nu e prima poezie care mi-a plăcut dintre poeziile lui Andrei. Toate sunt scrise cu mult talent, au puterea de a insufla emoţii, de a picta imagini pline de culoare, de a cânta o muzică uimitoare...ştiind că sunt scrise într-o limbă străină.
E prima poezie pe care am tradus-o... Am avut impresia că s-a scris singură în română, iar tot ce am avut de făcut a fost să-i aştern cuvintele pe hârtie.

Duşman îmi sunt

Duşman îmi sunt când gândul ispitelor se pleacă
Şi-ncrâncenat de vremea ce-mi pare prea săracă
Aleargă căutând o noua desfătare
Acolo unde îngăduinţă n-are.

Zăgazuri ‘nalte, în drum dacă-mi sunt date,
Vâltoarea vieţii mele le spulberă pe toate ;
Hotare din afară, impuse de-alte vreri,
Ştiu să le fac s-ajungă doar palide păreri.

Dar când din mine urcă, neîmblânzit, un cânt,
Nu pot sa-nfrâng iubirea, să fiu tot nu sunt.
Şi-oriunde m-aş întoarce găsesc durerea seacă;
Duşman îmi sunt când gândul ispitelor se pleacă.
(2000)

Zbor în adânc

Pedepsim tot ce nu-i închis în tipare.
Cum să înţelegi o floare
Care-şi scutură rădăcinile în vânt,
Sau pasărea ce-şi sapă zborul prin pământ ?

Floarea a căzut secerată,
Iar pasărea, cu aripa legată,
Încă se zbate în colivie,
Visează că e liberă şi vie.

Se naşte o umbră de bucurie
Când inima vrea să ştie,
Când se desface, bizară, încă o floare,
Când pasărea lutului poate să zboare.

Dacă încolţeşte sămânţa cea nouă,
Dacă se preface colivia în rouă,
Dacă pasărea îşi dezleagă aripa,
E semn că ne-am întors către clipa
În care ne scuturăm de zăbrele
Şi lăsăm inima să se umple de stele.
(2010)