sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Clepsidra timpului

Ador misterul, durerea îmi displace.
Splendoarea lumii sub linţoliul argintiu,
cu farmec imposibil, curios mă face
să tac, să cuget, să mă pierd, să fiu.

În drumul unui bob de timp, cădere
prin leica de cristal cu două sensuri,
e şi necunoscut, e şi durere -
un univers pierdut în alte universuri:

un fir de praf neînsemnat pe harta vremii,
un strop de frumuseţe sau o pată,
răscruce de destin cu umbre mii
sau doar o promisiune ce a fost uitată.

Tac, mă adun, şi cuget, şi mă pierd
între sclipirea lunii şi a gheţii.
În calea inimii şi-a minţii mă încred
şi nu în noaptea ce urmează vieţii.

Mi-s răsfăţate gândurile mătrăşind durere,
dar gerul mi se ghemuieşte-n oase.
Nu ştiu ce treabă are timpul peste ere,
ştiu doar că vremurile-s friguroase.

Şi, ca să scap de viforul de-afară
lăsat-am în clepsidră azi să cadă
cuvinte-n loc de fire de nisip şi, iară,
la Eddie am legat un semn drept nadă.
(2017)

8 comentarii :

  1. Vremurile-s friguroase şi versurile frumoase!
    E o vreme numai bună pentru scris poezii şi depănat poveşti la gura sobei. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mi-am dat seama că am postat-o! :))
      Nu era chiar gata. Lipsea strofa cu linkul către Eddie.
      Mulțumesc, Vero! Îmi ești mereu aproape, chiar și atunci când dispar de pe aici. :)

      Ștergere
  2. A venit gerul Bobotezei peste noi şi nu avem altceva de făcut, în zilele astea de sărbătoare, decât să ne încălzim cu versuri frumoase. Un an mai bun decât precedenţii cu împliniri! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Dana! Să știi că mi-am încălzit sufletul cu versurile tale mai devreme. :)
      Un an bun, cu sănătate și inspirație și ție!

      Ștergere
  3. La mine nu-i fig si nu-i zapada... :(
    Dar e agreabil sa citesc poezii... Ale tale mi-au lipsit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult! :)
      Ar trebui să facem schimb de domiciliu. Mie nu-mi plac nici frigul, nici zăpada. Dar mă încălzesc de la cuvintele voastre, de la faptul că după mai mult de un an de absenţă n-am fost uitată.

      Ștergere
  4. Si mie mi-a fost dor de poeziile tale. Imi pare bine ca ai revenit, draga Carmen!
    Sper ca viforul sa treaca repede, repede. Ma tot gandesc ca aproape jumatate de iarna a trecut. Si parca ma incalzeste ideea...:)
    Zile frumoase sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Suzana! Am fost reprimită cu multă căldură după o absenţă prea lungă. Îmi amorţise muza şi nu cred că şi-a revenit încă de tot.
      Zile frumoase şi iarnă uşoară şi ţie! :)

      Ștergere