Ziduri în oglindă

Ziduri

După săptămâni de tăcere
altcineva doreşte cuvintele.
Rostirea amorţită
stă pe vârful limbii
şi nu se hotărăşte să devină.

Muzica e ademenire,
prima şi întotdeauna.

Trecem mai departe ruga
după ureche,
nu prea exact,
cam ca pe un ecou rătăcit.

Apoi facem plecăciune
şi rostim fiecare limpede şi senin:
"Mulţumesc pentru ziduri!"

***

"Mulţumesc pentru ziduri!"
rostim fiecare limpede şi senin,
apoi facem plecăciune.

Cam ca pe un ecou rătăcit,
nu prea exact,
după ureche,
trecem mai departe ruga.

Prima şi întotdeauna,
muzica e ademenire
şi nu se hotărăşte să devină.

Stă pe vârful limbii
rostirea amorţită.
Altcineva doreşte cuvintele.
după săptămâni de tăcere.

În oglindă

Altcineva înalţă ruga,
departe, în altă emisferă
cerebrală.
Nicio ademenire,
niciodată.
Numai muzica rămâne,
mângâiere pentru lungi săptămâni.
"Noi trecem" aş spune despre mine,
nu ca o regină,
ci pentru că trecând sunt mereu alta.
Prima dată eram cea care doreşte,
a doua oară am fost cea care ascultă,
apoi am devenit cea răzvrătită,
şi cea împăcată.
Din când în când norocul m-a bătut
cu un dram de înţelepciune
cam cât un bob de mazăre
uitat sub saltelele de puf.
Cuvintele m-au slujit
numai câteodată,
dar, chiar şi pentru atât,
mulţumesc!
(2013)

Cuvintele a rugă sau a ademenire,
într-un aproape ca să-l trecem pe departe,
s-au dezlegat prin lege la psi, unde nu se desparte,
ci se adună din orice dăruită împărţire.

La fel ca-n alte săptămâni ni se aduce ştire
că oricine doreşte, din nou sau prima dată,
înţelegând că muzica din vorbe e-un altfel de iubire,
puţin mai încâlcită, cam rece niciodată,

poate să scrie vers ori proză, sau poate să citească
acolo unde nume în tabel sunt ca să ne poftească.
Eu mulţumesc de pe acum de câte le-oi petrece
cu gândul luminat de-altcineva atunci când le voi trece
prin inimă, s-o încălzească în primăvara rece.