Fotografia unei necunoscute

O mare parte din viaţă o petrec pe drum,
în maşini,
lângă oameni străini,
ale căror chipuri, deseori, se desfac ca un fum.

Astăzi am călătorit lângă-o bătrână doamnă
cu faţa crăpată,
privirea plictisită şi uscată,
ca şi cum ar fi fost prea mult înc-o ploaie de toamnă.

La radio curgeau ritmuri tinere, sprinţare.
Doamna bătrână
ţinea pe genunchi o mână
cu degetele noduroase în nesfârşită, ritmată mişcare.

De sub masca de piatră, o simţire adâncă
parcă-şi găsise o poartă bizară
şi, strigând, izbucnise prin degete afară:
"Sufletul acesta e tânăr, sufletul acesta dansează încă!"
(2011)

Cum să fiu astăzi înţeleaptă?

De ce m-aş îmbăta cu vorbe dulci
În care, poate, ai crezut atunci
Când le-ai rostit?

Că le-ai simţit adevărate,
Că tu erai ascuns în toate,
Că n-ai minţit,

Aşa ar trebui să fie,
Fiindcă şoapta lor învie
Lacrimi şi vise;

Vise cu rădăcini în inimă înfipte,
Cu ramuri dese, înflorite,
Unde iubirea rătăcise;

Lacrimi de când, fără de viaţă,
Vise hrănite cu speranţă
Şi-au frânt un zbor.

Şi dacă numai câteva cuvinte
Fac sufletul din nou să cânte
Trecutul dor,

Chiar dacă astăzi ţi-s străine
Şi-abia ajung până la mine
De prea demult,

Cum să fiu astăzi înţeleaptă
Şi şoapta lor care îmbată
Să n-o ascult?
(2011)

Sentiment

E ca şi cum m-ar trage în adâncuri,
m-ar scufunda în locul neştiut din mine,
unde nicicând nu au fost line
neînţelese, nesecate râuri.

Acolo nu pătrund nici razele de soare,
acolo-i fără sens cuvântul,
abia se naşte din abisuri, tânăr, gândul,
acolo frumuseţea-i grea şi doare.

Aş sta mereu în întunericul din care
lumina izvorăşte ca o geană
şi aş uita de rătăcirea vană,
şi-aş fi întreagă şi deplină întrebare.
(2011)

Aş vrea să povestesc o întâmplare fericită

Aş vrea să povestesc o întâmplare fericită
În care fata de împărat, la urmă, se mărită
Cu prinţul care pentru ea a străbătut
Vreo şapte mări şi ţări şi încă un ţinut,

Iar vitejia lui şi aşteptarea ei cuminte,
Ca-n basmele străvechi, să fie răsplătite
Cu viaţă fără grijă, iubire nesfârşită
Purtată prin palate de piatră aurită.

Dar basmele sunt scrise pe file risipite
În seri demult uitate sub pleoape istovite,
În vise de copil ce s-au pierdut în ceaţă,
Sau fost-au spulberate-n lumină dimineaţă.

Poveştile-s mai triste în jurul meu, acum,
Iubirea-i doar o urmă, văl sfâşiat de fum,
Nici lacrimi nu mai curg din ochi umbriţi şi seci,
Priviri se pierd în gol, lovind pereţii reci.

Încă viteaz e prinţul, iar fata lui ― cuminte,
Dar au uitat tot basmul şi nu-şi aduc aminte
Cum să răpună zmeul sau vrăjitoarea hâdă,
Norocul şi speranţa din nou să le surâdă.

Şi parcă un blestem de soarta li s-a prins,
Că zmeul e viclean şi prea greu de ucis,
Dacă-i retezi un cap, în loc îi cresc vreo trei
Şi-n jur i se adună armatele de zmei.

Iar şapte mări şi ţări nu se mai pot străbate
Cu scâlciaţi, pantofii şi tălpile crăpate.
Oricât s-ar strădui, se zbuciumă-n zadar
Şi-ar lua povestea de la capăt, iar.

Numai că anii au trecut fără s-arate milă,
Iar soarta lor de basm s-a dovedit umilă,
Iubirea li s-a stins încet, pe nesimţite,
Când viaţa le-a adus doar zbateri nesfârşite.

Aş vrea să povestesc o întâmplare fericită,
Dar tot ce-aud în jur e-o şoaptă chinuită,
Şi, fără de speranţă, şi plânsul cade mut,
Priviri se cern pierdute în ochi secaţi demult.
(2011)

Mă lupt cu morile de vânt

Mă lupt cu morile de vânt
pentru o palmă de cuvânt,
pentru o urmă de bun simţ.
Ţin adevărul între dinţi,

dar mă lovesc de ziduri hâde,
strig spre urechi rămase surde,
arăt cui poartă ochelari de cal
minciuna dănţuind la bal.

Pierdută-i de la început
lupta cu boţul greu de lut
ce fură gânduri şi idei,
că nu le are pe-ale ei.

De ghilimele n-a aflat la şcoală,
nici de citat, iar de sfială,
de i-o fi spus vreodată cineva,
a conjugat cu ea doar verbul a uita.

De-i ceri să îţi răspundă, tace mâlc,
iar cinstea-i un cuvânt ce are prea mult tâlc,
împodobită ca păunul cu vorbele străine,
picioarele desculţe mocirla i le ţine.
(2011)