Un vis, un dor, o soartă

Călătorind pe mare, furtuna l-a purtat
Spre-un loc în care nimeni n-a fost cu-adevărat,
O insulă pierdută la marginea din cer
A mărilor brăzdate de valul efemer,
Acolo unde lumea dispare în nimic,
Acolo unde-i totul neînsemnat şi mic.

Din valuri fără tihnă, cu creste argintate
Se ridicau stânci drepte ca ziduri de cetate,
Şi nu era cărare prin piatra necioplită,
Şi nici vreo întâmplare să-l scape de ispită.

Ca să dezlege locul în care a ajuns,
Să înţeleagă taine ce par de nepătruns,
Cu palmele tăiate de sute de cuţite,
Genunchi zdrobiţi de pietre şi lacrimi chinuite
S-a ridicat deasupra, pe marginea de zare,
Lăsând durerea-n urmă, să se înece-n mare.

Şi ce-a aflat pe culme nu pot să povestesc,
Căci ajunsese-n locul unde se împlinesc
Dorinţele ascunse şi visele uitate,
În care gândul singur devine realitate.
Şi, beat de fericire, uitând de tot ce-i greu,
De timpul care trece, a fost precum un zeu.

Dar din genuni de suflet, din umbra unui gând
Apare tulburarea ca un ecou plăpând.
Ce-nseamnă fericirea când n-ai ce să-ţi doreşti?
Şi ce e bucuria când n-o împărtăşeşti?
În vremea lui cea scurtă sunt multe de aflat
Şi poate-n lumea largă e-un loc mai minunat.

Şi fără să se teamă, fără să înţeleagă
Şi-a luat în mâini destinul şi inima întreagă
Şi s-a lăsat furtunii şi valului ce poartă
Pe creste înspumate un vis, un dor, o soartă.
(2010)