Raftul cu amintiri

Bibelou de alabastru,
balerină delicată,
învelită în albastru
de dantelă apretată,
ca un fum uitat de vânt
în secunda incompletă
într-o notă cu avânt
retezat în piruetă
şi lăsat pe raft, sub praf,
apărat de-o carte veche
scoasă de un litograf,
cu o singură pereche,
dăinuia de-un sfert de veac -
un moment de neuitare,
un tezaur de sărac,
o fereastră spre visare.
Un creion rămas prea scurt
pentru degetele boante
şi neascuţit de mult
îi stătea cumva sub poante.

Într-un coş mic de nuiele
cât o palmă de copil,
cu luciri rupte din stele,
pusă pe-un satin umil,
e o perlă cenuşie,
strop dintr-un decor acvatic,
lacrimă de veşnicie
dintr-un iris acromatic.
O pisică, jucărie
cu o blană ciufulită,
cu o fundă de hârtie
roşie ca o ispită,
prinsă pe o cureluşă
şi cu ochi aproape vii,
cu culoare de cenuşă
şi, parcă, un pic saşii,
stă pe lângă balerină
c-o lăbuţă-n coşuleţ,
peste perlă, şi-l înclină
cu un gest plin de dispreţ.

Nelalocul ei pe raftul
plin cu-atâtea amintiri,
şurubelniţa-i stigmatul
ultimei desprăfuiri
petrecute într-o seară
când aşa, ca din senin,
şubrezita policioară
s-a desprins în colţ puţin.
Ar fi fost păcat să moară
balerina şi pisica,
iar perluţa să dispară
ca şi cum ar fi nimica
tot trecutul strâns în ele,
ca şi cum pe cer s-ar frânge
cele mai bătrâne stele,
ca şi cum timpul s-ar strânge
tot în coşul de nuiele.
(2015)

Ce au pus pe raftul cu cuvinte ceilalţi duzinari aflaţi de aici.

Femei, mame, flori...

Femei, mame, flori, mistere
cu-adâncimi chihlimbar,
vă întemeiaţi altar
inima când nu vă cere
nimeni să o daţi în dar.

Jertfiţi pentru fericire
dragoste fără sfârşit
pe altarul cuibărit
sub plămada cea subţire
de lut dulce şi sfinţit.

Lutul veşnic se frământă,
ars de-atâtea ori în foc,
crapă şi-l lipiţi la loc
ori cuţite ce se-mplântă
le zdrobiţi ca într-un joc.

Şi jucaţi totul pe-o carte,
de orice culoare-ar fi,
pariaţi pe soare şi
o întoarceţi ca pe noapte
în alt început de zi.

Să vă fie primăvară-n
inima neobosită,
frumuseţe neclintită
fie ca să vă răsară-n
bolta frunţii, arcuită...
(2015)

La mulţi ani, Doamnelor şi Domnişoarelor! Să fiţi iubite şi preţuite aşa cum se cuvine, nepreţuitelor! Citiţi şi urările celorlalţi duzinari urmând, ca de obicei, link-urile din tabelul găzduit de Eddie.

Eddie organizează şi un "Concurs de 8 Martie" având ca premiu un colier oferit de Magazinul online Velbi.

Incandescenţe XIV

Primăvară

Ninsoare caldă
de zâmbete parfumate
ne învăluie.

Senin

Un zâmbet suav

linişteşte furtuna -

belşug în suflet.

Întâmplare

Sămânţa de vis
poate încolţi sau nu.
Mâine va ploua...

Iţe

Visuri banale

mi se aştern în cale

şi urzesc viaţă.

(2015)

Numai cuvinte

Poveri prea grele-ai luat pe umeri;
le tot aduni şi nu le numeri,
nu te întrebi de-s ale tale...
Greu tragi la deal, greu ţii la vale.
Şi rareori te plângi că dor
aripi din care tai din zbor
şi gând mocnit fără cuvinte
ce-ţi stă înfipt mereu în minte.
Îţi taie din avânt, din cer,
şi din etern, din efemer.
Nu le mai simţi, că e o umbră
din ce în ce mai grea şi sumbră
pe drumul tău cel plin de fragi.
I-ai semănat pentru cei dragi...
La umbră cad şi se usucă
şi-ţi vine dor pustiu de ducă.

Poveri prea multe ai de dus;
tu iei pe umeri ce s-a spus
şi înţelesuri câte sunt
pentru cuvânt lăsat în vânt.
Aduni şi lacrima oricui
o strângi, o mângâi, o încui
şi dacă ţi-ar sta în putere
n-ai da-o nici măcar cui cere.

Nu ştiu de ţi-am pătruns în gând,
nu cred că ştiu tot ce-ascunzând
n-ai pus la piaţă pe tarabă.
Ai mai scăpat, poate din grabă
câte-un secret scris printre rânduri,
dar un cuvânt ia multe gânduri
şi vinzi pe zâmbete şi lacrimi
iubiri, tristeţi, tăceri şi patimi.

***

S-au risipit mirări şi-angoase
şi uneori îmi par frumoase
sub văluri de mister şi vii
surâsuri blânde ori mânii.

Am frunzărit numai cuvinte -
de risipit, de ţinut minte...
(2013-2015)

Sunt

Sunt întâmplarea
ce pune din când în când
un gând în cuvânt.

Cea care face
negoţ cu sentimente
şi pierde mereu.

Sunt umbră de dor,
urmă de vis şi abis,
aripă de nor.

Sunt lut frământat,
ulcior plin cu seminţe
sădite în timp.

Sunt tot în ieri,
încă nimic în mâine,
devenire azi.
(2015)

Vero mi-a amintit că mai sunt...

împrăștiată
prin câteva haiku-uri,
tot incompletă.

Completez astfel răspunsul la întrebarea pusă de Eddie.

Rugina unui legământ

Când rugineşte sub al timpului potop
un legământ făcut cu mine însămi,
din crăpăturile pământului dezgrop
cuvintele care rămân să-mi
aducă-n degetele amorţite
tăria pietrei şlefuite.

Şi frec rugina de pe legământ
cu gând, cu vorbe, cu tăceri,
cu flăcări frec, sau cu pământ,
cu azi, cu mâine şi cu ieri,
până se frâng şi se înmoaie
degete, zile, vâlvătaie.

Rugina-i încăpăţânată,
se prinde, roade şi străbate,
se-ntinde, pată lângă pată.
Înverşunarea, doar, o scoate
şi nu mereu, nu pentru totdeuna,
când nu plătesc cu vârf şi îndesat arvuna.

Când mă învinge, legământul se desface.
Eu sărăcesc de-un strop de miez,
mi-ascund o lacrimă sub carapace,
îmi caut adevărul şi veghez.
Din lumânarea trecutului - izvor -
ţintesc o rază-n neştiutul viitor.
(2015)

Ce alte legăminte a mâncat rugina
sau cum le-au curăţat şi înnoit
să căutăm la Eddie, unde sub lumina
din sufletele lor le-au strâns şi-au dăruit
un gând, o experienţă, în proză sau în vers,
cei care provocării să-i răspundă au ales.

Carul Mic şi Carul Mare

Ţii minte cum se-alunecă spre-o stea
pe cer albastru-ntunecat, de catifea,
şi cum se mână cele două Care?
Zburam în Carul Mic şi tu în Carul Mare.
Ştii cum se sare de pe-un nor pe altul
până străbaţi în lung şi-n lat înaltul?
Mai ştii cum întindeam pârâu cu mal de flori
şi în deşert, pe dune, desenam culori,
pasteluri prinse-n ramă, ţinute la păstrare,
într-un album cu clipe promise de visare?
Ţi-aduci aminte cum umpleam un coş cu şoapte
şi le lăsam să bântuie prin noapte,
apoi le culegeam cu mâna de pe vânt
şi-n podul palmei le făceam alint?
Mai ştii cu care pană-am scris pe-un palimpsest
ascuns în inimă un zâmbet ori un gest
şi cum strângeam la sân bătaia unui ceas
în care tu şi eu ne-am prins şi am rămas?

S-a destrămat o vrajă care-l făcea să stea
şi să închidă timpul în carapacea sa.
Nouă ne-au înflorit în ochi mărgăritare
limpezi, amestecate cu gust sălciu de sare.
Atunci ni s-a părut că orologiul minte.
Gene prelungi parau dureri înăbuşite,
răsfrânte înăuntru ca să ascundă rana
de ochii ce nu văd şi-s întinaţi de mana
uitării, nepăsării, tăcerilor absente.
Ni se înlocuiau pasteluri pe perete
şi-n filele de-album, visările promise.
Ni se părea că-s visuri interzise
din simplă întâmplare. Nimeni n-avea vreo vină,
nici nu voia să care povara cea meschină.

Ce rost ar mai avea să cos de Carul Mare
Steaua Polară? Ce rost să cer o amânare
sau o întoarcere în mine, cea din altă soartă,
când timpul îşi încuie mereu câte o poartă,
pe toate înapoi, câteva înainte,
şi râmă crud prăpăstii în inimă şi-n minte,
o mie de-ntrebări, toate având un "dacă"?
Ce rost, când nu-i răspuns care să se petreacă
prin fire de urzeală ce-au fost deja ţesute?

Mi-am pus pantoful pe şan şi, parcă, uite,
nu mă mai strânge tare şi bate doar puţin.
Mi-am luat desert pe tavă şi-aduce a pelin
numai din când în când câte o-mbucătură.
Îmi stă o vorbă-amară în gât sau pe la gură,
o şterg şi o arunc şi pun în loc surâs.
Din Carul Mare-am scuturat şi-am strâns
o lumânare care-aprinde uneori cuvinte.

Oare mai ştii? Îţi mai aduci aminte?
(2015)

O duzină? Două? Chiar un pic mai mult...
Vorbele de azi mai mult de-un sens ascund.
M-au dus din înţeles în înţeles
pe unde-au vrut. Cum au ales
şi din câte cuvinte
li-s azi duzinile celor ce s-au jucat
aflaţi ca de-obicei, luând aminte
la Eddie unde toţi ne-am adunat.