C-o simplă zbatere de geană

În visul unui Făt Frumos erai Ileană Cosânzeană.
Ţi-l înnodai pe degete c-o simplă zbatere de geană.
Îţi aşternea covor de flori să nu-ţi răneşti tălple goale
şi zmeul rău îl alunga de câte ori ieşea în cale.

De-atunci trecutau ani şi griji şi visul lui s-a măcinat,
iar visul tău printre nevoi s-a-mpuţinat şi-a fost uitat.
Un vers de cântec sau un rând citit pe fugă în vreo carte
îl mai aduce-n amintire de prea demult, de prea departe

şi îţi stârneşte un surâs ce-ţi luminează-o clipă chipul.
C-o simplă zbatere de geană îl stingi tăcut fiindcă timpul
nu stă în loc şi nu îţi iartă alunecarea în visare
aşa cum eşti acuma prinsă între târziu şi renunţare.

Nu mai aştepţi covor de flori, ci doar petale scuturate
se aştern pe inimă şi-ascund dorul care abia mai bate,
tic-tac şoptit şi potolit. L-ascund de el, l-ascund de tine...
Şi zmeul rău a obosit şi de o vreme nu mai vine.

Sau poate vine, dar nici tu nu îl mai bagi demult în seamă,
sufletul tău s-a oţelit şi nu mai ştie să se teamă.
Nu-ţi trebuie vreun Făt Frumos să-i taie capetele multe.
C-o simplă zbatere de geană îl lămureşti pe zmeu să uite.

Între târziu şi renunţare întorci o foaie albă, ninsă
şi peste muchia ei tăioasă îngheaţă-o lacrimă prelinsă
din colţul cel adânc de suflet în care îţi păstrezi misterul.
C-o simplă zbatere de geană desfereci lacăte-n tot cerul.

Desfereci lacăte în tine şi se dezlănţuie viu dorul
într-o furtună-n de durere care-ţi îneacă viitorul
şi, cu o sete arzătoare, eşti iar Ileană Cosânzeană
în visul tău c-un Făt Frumos... C-o simplă zbatere de geană.
(2015)

Memoria străzii

Ce poate ţine strada minte?
Imagini, paşi ori legăminte
care s-au perindat pe ea
şi s-au pierdut sub fulgi de nea,
sub bălţile de după ploi
ori într-o groapă cu noroi?
Nici în lumină n-au rămas
mai mult de-o clipă. Dar un ceas?
Strada-i uitucă, sclerozată,
nu ţine minte niciodată
fiindcă e nepăsătoare.
Tot ce-a trecut pe ea dispare
îndată după ce-a trecut
Strada nu are început,
nu are ieri, nu are mâine,
ci doar prezentul îi rămâne
cât ai clipi, apoi se schimbă...
Nimic nu stă, oameni se plimbă,
aleargă, spun, gesticulează -
lume dezlănţuită, trează -
apoi sub felinare,-n noapte,
paşii răsună printre şoapte.
Pierdute sunt şi-acestea toate
în vânt ca frunzele în moarte.
(2015)

Pe alte străzi alt înţeles
din alte gânduri s-a ales.
De vreţi să le aflaţi, ştiţi cum.
Priviţi la Eddie în album!

Blestemul Tincăi

Straiţe, zdrenţe şi covoare,
trompa unui gramofon,
trei săgeţi cu aripioare,
un arc frânt şi-un telefon,
un ghiveci fără de plante
şi seminţe-ntr-un flacon,
foarfecă şi coasă boante,
un joben şi un palton,
o maşinărie roasă
de rugina unui veac
şi o cheie unsuroasă
într-o cârpă de bumbac
stau în podul ţaţei Tinca
printre printre alte hondrobeie,
valorând cam cât nimica,
ori în pod, ori în muzee...

Tinca le-a ţinut o viaţă
ca pe nişte moaşte sfinte,
ascunzându-le într-o ceaţă
care îşi avea sorginte
nu-n descântec necurat,
cum i se dusese buhul,
ci-n, mereu necurăţat,
praful strâns din tot văzduhul
în cei ani, nimeni nu ştie
câţi, de i-a trăit bunica,
de-o credeau cu toţi stafie
şi înfioraţi de frica
arătării cu un dinte
şi cu tenul încreţit,
cocoşată, cu veşminte
rupte, fără colorit
ca o noapte fără lună
îşi scuipau în sân grăbit
ca să scape de nebună
şi de ceasul cel cumplit.

Când s-a stins au căutat
prin tot podul o dovadă
că-i ascuns cel necurat
între ţoalele din ladă,
între străchini şi borcane:
o copită sau o coadă
ori acele două coarne.
N-au găsit nimic concret
să confirme bănuiala,
dar nu e niciun secret
că din toată osteneala
s-au ales c-o tuse seacă.
Unii cred că e blestem,
alţii, mai isteţi oleacă
ori naivi ce nu se tem,
spun că praful e de vină
pentru lipsa de-oxigen
şi au şters-o în grădină
ca să scape de-alergen.

Ceilalţi au tuşit o vreme...
Era vreme grea şi rece,
bună pentru scris poeme,
uneori, puţin zevzece.
Eu descânt să nu tuşiţi
când îmi veţi vedea lucrarea
şi vă rog să mai citiţi
căutând cu lumânarea
vorbele ce se repetă
în acele texte-aduse
în tabel, la o şuetă
între prieteni. Fără tuse!.
(2015)

(continuarea aici)

Vis e?

Mi se umpluse sufletul de rouă
de-atâta prospeţime-n zorii vieţii,
îmi răsărea sub tălpi mătase verde, nouă,
cărare ne-ncepută la ceasul dimineţii.

În arşiţa amiezii mi-a dat în pârg iubirea
şi mi-au cosit de flori un vis sau două...
Mătasea de sub tălpi se sfărâma, dar firea,
prin sfori de curcubeie, s-a hotărât să plouă.

Pe înserate număr stelele în palmă
sau poate-or fi încă pe cer şi-mi pare
că le-am cules. De-aceea mă tot cheamă
stele de rouă pe mătasea din cărare.
(2015)

Vise în somn sau visuri de-o viaţă,
unele frânte, altele vii,
vândute trist pe-un franc într-o piaţă
sau sfânt păstrate în suflet - iubiri,
idealuri sau fantasme de-o clipă
găsiţi înşirate-n tabelul de azi.
Le-au scris pe-a cuvântului dezinvoltă aripă,
înălţându-le-n zbor din inimi de barzi.

Libertate

Peste păduri, prin munţi de piatră, peste prăpastie adâncă,
acolo unde-şi are vatră vulturul falnic pe o stâncă,
acolo unde-a pus sigiliu de ceară ne-ncepută încă
pe adevărul unui zbor c-o pană smulsă din aripă,
peste izvor de care timpul se-agaţă-n fiecare clipă
cu limpedele neştirbit de vântul unduind în pripă,
acolo unde-şi schimbă blana cuvântul petrecut pe gânduri
şi unde se desfac noi sensuri în cercul strâmt pe-atâtea rânduri
şi îl întind în largul zării ca vulturul lărgindu-şi zarea
sau văluresc oglinda minţii ca vântul toată depărtarea,
acolo unde îşi aruncă temniţa minţilor sutana
şi niciun pergament nu-şi are peste cerneală-nchisă rana,
acolo unde nicio stemă nu-i veşnică pe fruntea lumii
şi unde ochii se deschid în nesfârşirea-nţelepciunii,
acolo afli înţelesul din raza de lumină-aprinsă
care străpunge spaţiul, timpul cu libertate necuprinsă.
(2014)

Aceleaşi cuvinte li s-au legat în alte idei...
Din tabel de la Eddie ajungeţi la ei.

O melodie cu aripi înalte,
cu dor nestins de libertate 
îmi însoțește astă poezie,
ca iar la Eddie-n listă să se-nscrie.

Clipe de viaţă

Stele-n colier
la gâtul întâmplării -
căi de lumină.

Şoapta vântului
prin lujeri de trestie -
val mângâietor.

Umbră de floare
pe iarbă de mătase -
râu de miresme.

Pahar cu gânduri
sorbit vorbă cu vorbă -
dascăl de-o seară.

Zmeu de hârtie
prins de-o curea prea scurtă -
un zbor retezat.

Oră târzie
de înscriere-n tabel -
duzina de... luni.
(2015)

Zâmbetul tău

(mamei mele)

Îmbrac inima,
ca într-un tandru alint,
cu surâsul tău.

Deschid noi cărări
după orice cădere
din surâsul tău.

Îmi răsar aripi
pe umerii speranţei
prin surâsul tău.

Îmi e acasă
în fiecare clipă
sub surâsul tău.

Cu iubirea mea
mă scufund în iubire,
în surâsul tău.
(2015)

La mulţi ani, mama!
Poimâine e ziua ei.
Zâmbim la Eddie...