Era pescar de gânduri pierdute pe oceane
într-un scenariu întocmit cu nod.
Le aduna cu stăruinţă în năvod,
prinse în altă cursă, salvate din capcane...
Cu mâinile căuş le strecura din plasă,
le curăţa de scame şi de măşti străvechi,
le aşeza însingurate sau potrivea perechi
în cufere cu lacăt şi-apoi pleca acasă.
În port îl aştepta o singură trăsură
trasă de cai de mare neîmblânziţi de tot
şi-n loc de drum, pe râuri se avânta, înot,
spre poarta dintre munţi cu-aleasa lui captură.
Acolo se ţinea un mare târg de gânduri.
Pescarul îşi avea taraba lui de lemn
ce căpătase luciu, un fel de nobil semn
lăsat de marfa-i scumpă pe înnegrite scânduri.
Era un decalaj părelnic şi subtil
între vânzări de gânduri coerent legate
şi ce vindea pescarul, fragmente disparate
din rătăcirea minţii vreunui versatil.
Ar fi rămas de-aceea cu taraba plină,
dar el scădea din preţ, mimând mărinimie,
şi potrivea fragmentele cu dibăcie
închipuind un rezumat prin închegare fină.
Nu păcălea pe nimeni, nicicând n-a încercat
Gândul acesta singur îl copleşea cu rău,
simptome de vertij îl aruncau în hău
şi-n cameră părea că nu-i de respirat.
Pescarul recicla, artist şi filosof,
ce alţii-au aruncat şi ce au rătăcit
şi-mpodobea cu sarea din valul de argint
lacunele din gând, în loc de apostrof.
Între ideile-nţelepte lăsa o paranteză
în care ascundea un vis pentru cunoscători.
Avea clienţi ce-l căutau de câte ori
urca în munte pe tarabă o nouă ipoteză.
În sinea lui ştia că nu-i doar negustor,
nu-i doar pescar ce prinde în barca lui fragilă
frânturi de gând, ci sub înfăţişarea lui umilă
se află-un înţelept cu spirit creator.
(2014)
Eu mai cunosc pescari ce nasc din gânduri gând
şi zămislesc idei din douăşpe cuvinte.
Nu trebuie decât puţină luare-aminte
să îi deconspirăm la psi-n tabel cătând.
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
sâmbătă, 7 iunie 2014
sâmbătă, 31 mai 2014
Incandescenţe (XII)
Respiraţie
Suflare vieîn alb de păpădie
când vers adie...
Căutări
Râul din sufletse prăvale din munte
către linişte.
Insomnie
Gânduri cu stelevă trimit printre rânduri,
dezghiocate.
Călătorie
Dor de luceferi:cometă călătoare
cu plete în vers.
Esenţe
Apa filtratăprin praf stelar de gânduri:
versuri celeste.
Linişte
Paşi de pisicăpe marginea cerului
tac împreună.
Speranţă
Păzind inocenţa,păstrând în noi copilul
uităm că trecem.
(2014)
S-au jucat de-a muzele: psi, Maya, Vero, Roxana, Laura Laly.
Har sau blestem?
Un fluture, o viaţă de o zi, ne râde-n faţă
cu curcubeul de culori ce-i înfloreşte zborul,
o piatră ni se pare eternă în decorul
schimbat într-o rotire: zi, noapte şi iarăşi dimineaţă.
Pân-o sfărâmă apa, gerul... Nisipul ni se scurge
prin orificiul strâmt al clipei măsurate;
piatra pe care stăm - la fel ca celelalte -
deşi ni se năzare că parcă ne ajunge.
De ce ne doare timpul când ne promite clar
şi fără de tăgadă nimicul nefiinţei?
Nici fluturele şi nici piatra n-au darul conştiinţei,
sau poate e blestem mai mult decât e har?
(2014)
Mulţumiri abisurilor inspiratoare.
cu curcubeul de culori ce-i înfloreşte zborul,
o piatră ni se pare eternă în decorul
schimbat într-o rotire: zi, noapte şi iarăşi dimineaţă.
Pân-o sfărâmă apa, gerul... Nisipul ni se scurge
prin orificiul strâmt al clipei măsurate;
piatra pe care stăm - la fel ca celelalte -
deşi ni se năzare că parcă ne ajunge.
De ce ne doare timpul când ne promite clar
şi fără de tăgadă nimicul nefiinţei?
Nici fluturele şi nici piatra n-au darul conştiinţei,
sau poate e blestem mai mult decât e har?
(2014)
Mulţumiri abisurilor inspiratoare.
Haiku-dicţionar
Tăcerc
Altar pe carese jertfesc gândurile
nespovedite.
Salinişte
Lacrimi strivite,între două suspine,
în podul palmei.
Baletuvă
Locul în careclocoteşte muzica
talaz graţios.
Stelemn
Combustibil viu,ars în focul creator,
generând idei.
Poftaler
Totdeauna plin,cel ce-nclină balanţa
spre împlinire.
Trişters
Uitare târzie,nicicând definitivă,
a durerilor.
Vitriolimp
Otrava careasezonează frecvent
celebritatea.
Cireşenil
Sâmbure în miezde dulceaţă putredă
izvodind viaţă.
Naivoriu
Filigran fragilîncrustând peren în om
copilăria.
Storsada
Fuior împletitdin gânduri spiralate
dăruindu-se.
Voltalent
Avânt arcuitînşurubat în gând
erupând artă.
Rădăcinic
Reamintirecă pământul hrăneşte
şi se hrăneşte.
(2014)
Stârnelinişte
Stare tradusăprin înscriere dublă
în tabel la psi.
vineri, 30 mai 2014
Adu-mi-i!...
Închisă în tăcerc de lacrimi
şi de salinişte înconjurată,
dansez ameţitor printre străine inimi.
O baletuvă îmi curăţă toată
durerea şi trişters mi-e dansul,
mişcările-s desprinse ca de daltă
din albăstriu stelemn. Balansul
unui poftaler între vis şi viaţă,
ciresenil amestecă târziu şi dimineaţă
în suflet naivoriu prins în storsada lumii
cu miezul rădăcinic şi strig spre timp: "Adu-mi-i
pe toţi! Toţi anii ce-or să vină,
vitriolimp adânc în rău şi-n bine."
Un singur voltalent în arcuri, atâta să-mi rămână:
cuvintele să-mbătrânescă alăturea de mine...
A doua duzină, lăsată comentariu la psi:
Un strigăt mut tacerc, salinişte curgând
din ochiul naivoriu cu nor întunecând
storsada unei inimi cătându-şi rădăcinic
o ancoră-n stelemn trişters acut şi silnic.
În baletuvă arde cireşenil aprins
un voltalent din care răsare alt cuprins:
poftaler plin de viaţă, incert vitriolimp,
se-nclină înainte cu muguri noi de timp.
(2014)
Adu-mi-i spre ştiinţă pe cei cu joc în sânge!
Şi de nu mi-i aduci eu ştiu unde s-or strânge.
Tabelul îi cuprinde la fel ca totdeauna
iar psi ne-a dat şi tonul şi ne ascultă struna.
şi de salinişte înconjurată,
dansez ameţitor printre străine inimi.
O baletuvă îmi curăţă toată
durerea şi trişters mi-e dansul,
mişcările-s desprinse ca de daltă
din albăstriu stelemn. Balansul
unui poftaler între vis şi viaţă,
ciresenil amestecă târziu şi dimineaţă
în suflet naivoriu prins în storsada lumii
cu miezul rădăcinic şi strig spre timp: "Adu-mi-i
pe toţi! Toţi anii ce-or să vină,
vitriolimp adânc în rău şi-n bine."
Un singur voltalent în arcuri, atâta să-mi rămână:
cuvintele să-mbătrânescă alăturea de mine...
A doua duzină, lăsată comentariu la psi:
Ancorare
Un strigăt mut tacerc, salinişte curgând
din ochiul naivoriu cu nor întunecând
storsada unei inimi cătându-şi rădăcinic
o ancoră-n stelemn trişters acut şi silnic.
În baletuvă arde cireşenil aprins
un voltalent din care răsare alt cuprins:
poftaler plin de viaţă, incert vitriolimp,
se-nclină înainte cu muguri noi de timp.
(2014)
Adu-mi-i spre ştiinţă pe cei cu joc în sânge!
Şi de nu mi-i aduci eu ştiu unde s-or strânge.
Tabelul îi cuprinde la fel ca totdeauna
iar psi ne-a dat şi tonul şi ne ascultă struna.
marți, 27 mai 2014
Am voie?
Am voie să îmbătrânesc şi eu
şi ce era uşor să-mi fie-un pic mai greu,
şi să mă doară şalele din când în când,
şi gândul cel amar să-mi umble şchiopătând?
Am voie să îmi pese prin fapte mai puţin
când fapte se răfrâng asupra mea cu chin?
Am voie să nu fiu? Am voie să nu pot?
Am voie ca întâi putinţa să-mi socot?
Am voie să m-apese o şoaptă de durere
şi să n-o cresc în strigăt cât încă e părere?
Am voie să nu-mi răsucesc cuţitu-n rană
decât dacă-i nevoie şi nicicând dintr-o toană?
Am voie să mă scurg ca lacrima sălcie,
să nu devin potop şi altora, şi mie?
(2014)
şi ce era uşor să-mi fie-un pic mai greu,
şi să mă doară şalele din când în când,
şi gândul cel amar să-mi umble şchiopătând?
Am voie să îmi pese prin fapte mai puţin
când fapte se răfrâng asupra mea cu chin?
Am voie să nu fiu? Am voie să nu pot?
Am voie ca întâi putinţa să-mi socot?
Am voie să m-apese o şoaptă de durere
şi să n-o cresc în strigăt cât încă e părere?
Am voie să nu-mi răsucesc cuţitu-n rană
decât dacă-i nevoie şi nicicând dintr-o toană?
Am voie să mă scurg ca lacrima sălcie,
să nu devin potop şi altora, şi mie?
(2014)
Te-aş aştepta
Te-aş aştepta în miez de noapte înstelată
cu toată iarna deodată.
Te-aş aştepta în prag de dimineaţă
cu toamna care poartă ploi pe faţă.
Te-aş aştepta-n amiaza cea fierbinte
cu vara limpede, senină şi cuminte.
Te-aş aştepta în ceasul viu de seară
cu înflorirea revărsată-n primăvară.
Te-aş aştepta în fiecare noapte
ca şi cum timpul ar fi plin de şoapte.
Te-aş aştepta în fiecare zi
ca şi cum anotimpuri nu s-ar trece, n-ar veni...
Dar mi se scurge timpul prin încheieturi
de când te-aştept şi au crescut păduri
pe drumul pe care ar fi trebuit să vii.
Te-am aşteptat şi m-am găsit. Nu mai veni...
(2014)
cu toată iarna deodată.
Te-aş aştepta în prag de dimineaţă
cu toamna care poartă ploi pe faţă.
Te-aş aştepta-n amiaza cea fierbinte
cu vara limpede, senină şi cuminte.
Te-aş aştepta în ceasul viu de seară
cu înflorirea revărsată-n primăvară.
Te-aş aştepta în fiecare noapte
ca şi cum timpul ar fi plin de şoapte.
Te-aş aştepta în fiecare zi
ca şi cum anotimpuri nu s-ar trece, n-ar veni...
Dar mi se scurge timpul prin încheieturi
de când te-aştept şi au crescut păduri
pe drumul pe care ar fi trebuit să vii.
Te-am aşteptat şi m-am găsit. Nu mai veni...
(2014)
Abonați-vă la:
Comentarii
(
Atom
)



.jpg)









