Ce e o lacrimă?

Ce e o lacrimă? O lipsă de-armonie,
cântare rătăcită din inimă pustie
sau un preaplin de gând cu sufletul oglindă,
un strop de cer ce n-are loc unde să se prindă?

Ce se întâmplă cu lacrima în fluturare de batistă?
Se zvântă şi se pierde, trece-n uitare tristă?
Însufleţit de vânt, aburul ei sălciu
rămâne în eter tăcut şi, totuşi, viu?

E inima o scorbură în care se adună
noiane de durere şi de iubire bună
şi când nu mai încap străbate în afară
un picur clar şi cald ce-alină şi măsoară

cât e de dependentă de tot ce-a strâns în ea,
avară de iubire, de patima cea grea,
sătulă de durere, dar fără renunţare
la dor, la risipire, la nor şi disperare?

Când curge pe obraz având siaj un rid,
se adânceşte ridul sau se îmbibă-avid
de umezeală tandră ca lutul cel uscat?
E lacrima un leac sau urmă de păcat?

Are cumva putere să lege înapoi
bucăţile de suflet căzute în noroi
şi-apoi, în alipire, să vindece, să spele
şi-n scorbură s-aprindă iarăşi câteva stele

şi în lumina lor să işte curcubeu
din hău monocromatic ce-apasă-atât de greu?
Ce-i lacrima? E-un cerc închis în sentiment
sau sentimentul prins ca-n cerc într-un moment?
(2014)

Cele douăsprezece cuvinte se regăsesc în scrierile adunate în tabelul găzduit de psi.

În ultima vreme timpul mă fugăreşte mai mult ca de obicei. Probabil că nu voi reuşi să las un semn al trecerii mele pe la fiecare dintre tovarăşii mei de joc de-a cuvintele şi sper să fiu iertată pentru muţenie...

Un fluture împodobit c-un vis

Sorb în tăcere căldura din ceaşca de cafea...
În calendar e scris că-i primăvară.
Un fluture a amorţit pe gardul din grădina mea,
prea repede trezit ca să nu moară.

Mi-l adusese-n palmă ca să mi-l arate,
inscripţionat pe aripi pe-acelaşi vechi calandru.
Ar undui calin văzduhul spre departe
şi ar picta lumina şi zâmbetul ei tandru.

Frisonul dimineţii îl ţine somnoros,
înţepenit în calm, în palma larg deschisă.
Când suflu să-l desferec spre văzu-mi curios,
tremură stins culoarea pe aripa întinsă.

Pe ea e-nfiripat un cerc din pulbere subţire
şi calibrat ca de compas, atât de fin,
asemuind un ochi ce poartă-nchipuire
de-ameninţare. Teama s-ar trece-apoi în zborul plin.

Polenul de pe aripi, muiat în călimară
cu tuş în care s-au amestecat culori
s-ar înşira pe deget ce-atinge făr' să doară
şi-ar desena cu umbre păreri de rău şi nori.

Şi mi-l imaginez împodobind calota pălăriei
albastre, de dantelă a unei cosânzene
ascunsă în caleaşcă şi pradă nebuniei
unui galop în miezul de vară prins de lene.

N-ar părăsi-o când condurul celei prea frumoase
croit pe un calapod calcifiat de scoică şi fragil
ar îndrăzni să calce drumul păzit de ierburi grase,
de flori sălbatice cu iz de miere, volatil.

Între atâtea flori ea ar fi cea aleasă
pentru mai mult de-o clipă din viaţa lui de-o zi,
dar nu-n acele vremuri făptura lui sfioasă
s-a strecurat în lume, avântul spre-a-l găsi.

Sper că amiaza l-a încălzit de-ajuns
ca să-i dezgheţe zborul din aripa uşoară
şi-apoi să-mpodbească ramul cel mai de sus
al primei înfloriri din astă primăvară.
(2014)

Probabil că domniţa din visu-mi fluturesc
să fi avut la cină vreun calamar - inele
căci astfel şi duzina s-ar fi-mplinit firesc.
Eu vă invit spre alte scrieri ca să vedeţi în ele
cum le-or fi încăput la duzinari cuvintele-ngroşate
doar într-un singur text. La psi sunt adunate!

Incandescenţe (XI)

Şoapta gândului

Şoapte de aripi
auzi când dorul de zbor
cuprinde gândul.

Postum

N-am iertat tăceri,
sentimente rămase
nespovedite.

Primăvară

Din alb spre verde
ninge cald o ramură.
Iarba-i oglindă.
(2014)

Mister

Unduindu-şi blând
tăcerile în surâs
deschide inimi.

Păşeşte calin
unduindu-şi sub văluri
iluzii, visări...

Dezleagă mister
unduindu-şi gând născând
în joc ireal.
(2014)

Mută...

Lovită-n aripă de lene
(şi-aceea are o scuză)
strivesc întâmplări printre gene.
Nici una n-ajunge pe buză.

Sunt mută de-un maldăr de vreme
şi gândul, atât de-odihnit,
începe, mirat, a se teme
că nu e nici rost de gândit.

Mă scutur de-un umăr, năucă,
şi somnul îmi crapă-ntr-un colţ.
Cuvintele-n dinţi mă apucă
şi râcâie urme de glonţ.
(2014)

Amintirea unei înserări nepetrecute

Cerul sângeriu cu ochiuri de lapte,
dantelat de urma pământului,
îmi desenează conturul unei plutiri.
Inima îmi stă în încremenire o secundă.
Secundă mirare se aşterne între respiraţii
de parcă cel mai uşor foşnet
ar hurui precum buldozerele
scurmând încrâncenate ruinele zilei, zidirea nopţii.
Surâsul se topeşte pe colţul gurii,
prelingându-se mut şi inconfundabil
în tăcerea cea mare a devenirii.

Gânduri de cauciuc mi s-au împotmolit în buzunare.
Le deznod, le întind, le înlănţui ghirlande,
surate cu trecutul, îmbătrânite prematur,
prinse în acest spectacol care nu se mai joacă deocamdată.
E înnorat de multă vreme rea, iar eu scriu despre viitor...
(2014)

Tare curioasă sunt să văd ce gânduri s-au legat din cuvintele duzinei, alese din toate punctele cardinale ale vocabularui de stârnitoarea noastră în joc cu tot dinadinsul!

Contrast

N-ar fi nici umbră, de n-ar fi lumină;
floare n-ar fi, de n-ar fi rădăcină;
de n-ar fi cântec, n-am avea tăcere
şi n-am şti bucuria, de n-ar fi fost durere.

Viaţa e plină de contrast şi de extreme,
iar între ele nu e numai cenuşiu,
ci sunt pasteluri, sunt dileme
şi conştiinţa eului cel viu.
(2014)

Gând inspirat de Adrian şi trimis către Irealia