Hai să uscăm nisipul şi să trăim mai des!

Atât de monoton, atât de plicticos
cad picaturi de ploaie din timpul scurs pe jos,
şi ritmic bat secunda, minutul, ora stearpă
când toate trec departe, când nu-i nimic să-nceapă.

Dacă ar fi-n clepsidră nisipul prea uscat,
dacă, fir lângă fir, tot praful ar fi alunecat,
aş şti că vremea curge, dar picături de ploi
au tot lipit nisipul şi l-au făcut noroi.

La fel şi timpul, parcă, s-a îngroşat şi-a stat
ţinându-şi răsuflarea, pendulul nemişcat,
prea plin de amănunte, prea gol de înţeles.

Hai să uscăm nisipul şi să trăim mai des!
(2010)

E adevărat...

(traducere)

Cu sânge scurs din sentimente,
Am scris pe pagini rânduri drepte,
Dar poezia lor n-are un ţel
Şi n-am urmat niciun model.

Pentru priviri ce sorb avide
Cuvintele nu s-or deschide
Şi să priceapă n-au să poată
Ce mâna mea a scris odată.

Când strig acum aceste gânduri,
Nu trebuie, din ale lumii rânduri,
Să le dezlege sau să le audă
Vreunul cu simţirea surdă.

Căci ceea ce vedeţi că-i scris
Departe e de voi, ca-n vis,
Emoţii, şi trăiri, şi fapte
Ce lumea mea o mişcă toate.

Fără vreun alt motiv le spun,
Doar că-n lumină le adun
Gânduri îngrămădite-n minte,
Şi vi le dau spre-a fi citite.

Nimic din tot să credeţi, luaţi aminte…
(2010)

Fiecare dintre noi, cei care avem ceva de spus si vrem să spunem ceva, ne-am gândit la ceea ce a scris Andrei în Truth is... Şi chiar este adevărat, pentru fiecare dintre noi. Încă o dată Andrei a găsit cuvintele şi le-a potrivit cu multă artă ca să ajungă la mintea şi la sufletul cititorilor.

În mine...eşti tu

(traducere)

În mine e un gol imens
Care îmi ia puterea-ntreagă,
Sapă adânc în suflet, şi intens,
Şi nu e nimeni care să-nţeleagă.

Dar nici atunci nu simt durere,
Ci numai inima-i secată,
Şi-o flacără ca o părere
Îmi încălzeşte noaptea toată.

În mine e speranţă încă,
O frânghie aştept de sus,
Din groapa iadului adâncă
Să ma ridice, cât orb nu-s.

Tu mă salvezi, când mă cuprinde
Tristeţea grea şi mă trezeşti
Şi din coşmarul care-mi prinde
Sufletul mut ca între cleşti.

În mine e multă putere,
Pot să străbat întregul drum
Când ştiu şi calea, şi-a mea vrere,
Când toate se supun acum.

Doar când Poseidon va fi înecat,
Hyperion din cer plecat va fi,
Zeus coroana de-şi va fi uitat,
Atunci iubirea noastră s-ar sfârşi,

Şi-un ultim „rămas bun” ne-ar despărţi...
(2010)

Începe cu durere şi disperare şi urcă, plină de forţă, spre iubire şi speranţă, iar intensitatea emoţiilor din Inside me there is...you, scrisă de Andrei, mi-a adus lacrimi în ochi şi un cutremur în suflet.

Eclipsa

În văzduhuri, pe cărare,
Unde munţii stau călare
Pe coama pământului,
În bătaia vântului,
Pe portiţa dintre nori
Au intrat doi călători.

Ea-şi întunecă alene
Ochii reci cu negre gene,
Chipu-i palid se-nconjoară
De luciri de piatră rară,
Vântu-i tremură prin plete
Răsuflări de violete.
Strălucirea ei cea stinsă
E din lacrima prelinsă
Pe obrazul nopţii sale,
Iscată de dor şi jale.

Iar alături a păşit
Foc aprins în infinit,
În ochi, izvor de scântei,
Chip înflăcărat de zei,
Părul de lumină deasă
Ziua să-i fi fost mireasă.

Ea se-apropie sfios,
Purtată de dor duios,
Lunecă pe raza lui
Oprind arcul timpului
Şi-l cuprinde-n braţe reci.
L-ar ţine aşa pe veci,
Să-i soarbă lumina toată,
Şi iubirea s-o împartă.

Dar, de undeva, din cer,
Legi care nicicând nu pier
Îi despart fără cruţare
Şi-i trimit pe fiecare:
Ea, a nopţilor regină,
El, să dăruie lumină.

Şi, din când în când, prea rar,
Când portiţa din hotar
Le arată-ngăduinţă,
Îşi jură din nou credinţă,
Ea îl soarbe de lumină,
El i-o dăruie deplină.
(2010)

Ultimul vis

Zăpezi pustii şi grele
Pe umerii tăi buni
Cad greu şi peste ele
Alte zăpezi aduni.

Şi vii târziu acasă,
Fac focul în iatac,
Privesc cenuşa arsă,
Ochii mă dor...şi tac.

Prin flăcări îţi văd chipul,
Privirile aprinse
Şi ştiu că, simplu, timpul
Le-a stins şi parcă-s ninse.

Am strâns zăpada rece
În vremea ce-a trecut,
Lăsând visări să plece,
Un stol de păsări mut.

Zăpezile pribege
Le-au prins în dansul lor,
Nu ştiu să se dezlege
Şi plâng mereu de dor.

Zăpezi pustii şi grele
Prin gânduri ţi s-au scris,
Aş vrea să fiu prin ele
Ca cel din urmă vis.
(1989-2010)

Vis

Ochiul leneş s-a închis
Şi-a trimis furiş spre vis
Căutarea-i, cu sfială,
Şi-a căzut, iar, în greşeală.

Cerul parcă-i mai înalt
Şi te-avânţi uşor c-un salt
Către locul cel ascuns
Unde mintea n-a pătruns,
Unde gândul n-a ajuns.
Toate sunt ca o părere
Fără rost şi fără vrere,
Se înlănţuie, se leagă,
Curg încet şi se dezleagă.
Se desfac din deasă ceaţă
Şi, un timp, capătă viaţă.
Se pictează în culori
Scurse pe raze de sori.
Se întâmplă ne-ntâmplate
Şi le uiţi apoi pe toate.

Iar când ziua se despică,
Leneş, pleoapa şi-o ridică
Ochiul, cu mirarea-n gene,
Şi, sătul să-i fie lene,
Lasă visul să se culce
În uitarea lui cea dulce.
(2010)

Epigrame

Unui poet prolific ce scrie numai poezii de dragoste

Ce fericită e aceea
care-ţi acordă dulce struna.
Perfectă este Ea, femeia,
ori ochii-i ţii închişi întruna?

Sau poate că nici nu există
Şi doar iubirea o iubeşti.
Te rog ca să mă lămureşti,
să-nvăţ şi eu să fiu artistă.

***

De aş iubi fără-ncetare
şi nouă vieţi de aş trăi,
de-atâta dor şi-nfiorare
prematur ele s-ar sfârşi.

Cu inima etern sfărmată
în milioane de fragmente,
aş scrie mult, dar niciodată
poeme-aşa de abundente.

***

Librarul este fericit,
acum pe taste scrii.
Cerneala i s-ar fi sfârşit,
la fel caiete şi hârtii.

***

Aspiri la titlul mult râvnit
de menestrel al dragostei,
că, în afară de iubit,
în minte n-ai alte idei.
(2010)