Ziua de mâine rătăcită în noapte

Priviri triste, inimi grele, capete plecate,
Lacrimi ascunse, întrebări fără răspuns,
Ziua de mâine rătăcită în noapte,
Viitor nesigur, rate, facturi,
Micul dejun, prânzul, cina,
Copii la şcoală,
Fondul clasei, rechizite şi cărţi,
Eşarfa din vitrină,
Ziua de mâine rătăcită în noapte,
Părinţi plecaţi la muncă prin alte ţări,
Convorbiri telefonice,
Lacrimi ascunse în glas,
Poze pe facebook,
Ziua de mâine rătăcită în noapte,
Speranţe stinse, viitor nesigur,
Rate, facturi, rate, facturi,
Ziua de mâine rătăcită în noapte.
Mâine e zi liberă,
Poimâine la fel,
Şi aşa mai departe…
(2011)

Parfum de primăvară

Mi-a intrat primăvara în bucătărie,
În florile din geamuri ţipând de bucurie
Din fiecare frunză întinsă spre lumină,
Din muguri cruzi ieşiţi curând din rădăcină.

Şi-aşa cum toată lumea ştie, generoasă,
S-a scurs de pe pervazuri şi s-a urcat pe masă,
Şi în devălmăşie a-mprăştiat urzici,
Şi stevie, şi paie, şi câteva furnici.

Cele din urmă trebuie că-s vinovate
Că mă furnică degetele toate
Când le scufund în marea cu verdeaţă
Crescută în chiuvetă de azi de dimineaţă.

Trecând printre cuţite şi-unelte de tortură
S-au aruncat în oala care căsca o gură
De iad zvârlind cu abur, amarnic clocotind,
Şi-n zbateri disperate s-au sinucis pe rând.

Acum bucătăria mea e plină
De flori în geamuri, întinse spre lumină
Şi de-un parfum de primăvară, nu încape vorbă,
De salţi puţin capacul la oala mea de ciorbă.
(2011)

Poveste amăruie

Era o zi frumoasă şi plină de speranţe
Când s-a trezit devreme şi-a strâns viaţa în braţe,
Avea visuri înalte, idei în aşteptare
Dar nu ştia prea bine cum să le dea vigoare.

Şi plină de speranţe şi tot aşa frumoasă,
Cu ochi strălucitori şi inima sfioasă,
I s-a înfipt în suflet o fată şi i-a deschis o rană
De care nu s-a plâns, căci fără ea e vană
Şi fără înţeles a vieţii întâmplare.

Apoi a rătăcit o vreme pe-o cărare
Cu fata lui de mână, şi-n mâini ţinând iubire;
Au mers râzând alături, au mers spre fericire.
Poate că au găsit-o, curgând printre secunde,
Dar au uitat de ea, atenţi la amănunte.

A ridicat o casă în care să îşi ţină
Ferită de primejdii frumoasa lui regină.
N-a fost uşor şi-a trebuit să ude fiecare
Zidită cărămidă sau piatră cu sudoare.

Regina lui şi-a rătăcit coroana aurită
Între fântână, grădină şi uşa de la plită.
A apărut un leagăn şi-un cântec murmurat
Din inimă de mamă lângă micuţul pat,
Şi primul zâmbet, primul pas, primul cuvânt
Al copilaşului au fost ca un alint.

După aceea n-au vrut să le mai pese
Că deasă-n jurul lor se ţese
Plasa cu biruri şi corvezi o mie
Şi-au adunat cu grijă orice bucurie.
Ar fi plătit cu ele dobânzi, taxe şi rate
Căci pentru ei acestea erau ca nestemate.

După un timp, când au găsit o clipă
Să se privească, şi chiar şi-atunci în pripă,
Chiar dacă, fără ca măcar să ştie,
Pe viaţa lor au tot plătit chirie,
S-au regăsit, un rege şi-o regină
Mereu alături, ţinându-se de mână,
Purtând acum coroane de argint
Şi nişte riduri care-i trag înspre pământ.
(2011)

Mi-aşa de dor

Mi-aşa de dor de cel care n-a fost,
De cel ce-ar fi găsit inimii rost,
De cel ce ar fi nins petale peste vis
Din ramuri înflorite de cais.

Mi-atât de-adânc săpată-n amintire
O promisiune de posibilă iubire,
Atât de-adânc încât mă înfăşor în mine
Şi mă adun din cioburi care par străine.

Şi dacă fiecare ciob e o poveste
Despre un vis căzut şi nu mai este
Vreun basm întreg în cartea mea cea veche
Şi nicio filă lângă-a ei pereche,

Şi risipite-s toate ce trebuiau să fie,
Lăsând livada de caişi mai mult pustie,
Mi-aşa de dor de ce n-am fost vreodată,
De întâmplarea cea neîntâmplată.
(2011)

Cât ar costa un zâmbet?

Aşa cum noaptea vine după zi
sau după a te naşte urmează a muri,
şi fiecare bucurie îşi are, deseori,
lacrima ei prelinsă din ochi umbriţi de nori.

Am învăţat devreme această lege simplă,
dar încă mă întreb, atunci când se întâmplă,
cât ar costa un zâmbet, cât ar costa iertarea?
Şi, tot de-atâtea ori, rămân cu întrebarea.

Dacă un râu de lacrimi mi-ar fi cerut ca plată
când viaţa îşi deschide comoara minunată
de dragoste, de frumuseţe, de pură încântare,
le-aş strânge-n pumni pe toate, fără vreo ezitare,

ca pe-un mănunchi de raze care străpung prin noapte,
ca pe un stol de aripi ce iscă-n gânduri şoapte,
şi-aş măsura cu ele nici lacrimi, nici durere,
ci timpul meu, ce-n vreme e numai o părere.
(2011)

Mi se face noapte

Mi se face noapte prin gânduri
Nu-i noapte adâncă, dar nici lună şi stele,
Printre nori violeţi se preling flăcări pe apele mele
Întunecate şi grele.

Mi se face noapte şi somn.
Mă tem să adorm,
Mă tem să nu se aprindă adâncul din gânduri,
Să nu ardă,
Să nu se piardă
Ce-o mai fi rămas uitat,
Nespus sau neterminat.

Mi se face o înserare ca un tablou ireal,
Din care lipseşte ceva din fundal…
Ar trebui să fiu eu pe marginea zării, aproape de ramă
Dar era deja întuneric şi am fugit de acolo de teamă.
(2011)

Să-i ţii cu sufletul de mână

Atât de multe amănunte,
fire de praf pe harta vieţii,
se rânduiesc, buchii mărunte,
pe pagini albe ale cărţii.

Şi scriu, meschine, despre lucruri
care ne fugăresc prin viaţă,
despre nevoi, corvezi şi biruri
ce-omoară timpul şi îngheaţă.

Îngheaţă inimi, năzuinţe,
adorm iubiri, leagă visări,
trec în uitare vechi credinţe
că poţi străbate depărtări,

că poţi să fii stăpân pe zare,
pe soarta ta şi să fii zeul
ce pune timpul pe cântare
şi-aruncă-n ceruri curcubeul...

După ce scrii câteva file,
răgazul de-i îngăduit,
să reciteşti rânduri umile,
să socoteşti ce-ai împlinit,

adeseori vezi cu mirare
că sunt capitole întinse
în care moare orice floare,
unde iubirile sunt stinse;

că oameni dragi au aşteptat
câte-un cuvânt sau mângâiere,
şi în zadar, dar n-au uitat
să îţi surâdă şi să spere.

Cât încă sunt, cât nu-i târziu,
ţine-i cu sufletul de mână;
dorul de ei e tot ce ştiu
în urma lor să mai rămână.
(2011)

Ploaia dansează cu sufletul meu

După mulţi ani, iarna a fost blândă cu mine,
mi-a desenat dantele pe ramuri, prin ruine,
a învelit cu albe pături o tristeţe
şi inima, păzind-o ca să nu îngheţe.

Dar uite că nici iarna acesta nu-i perfectă
fiindcă, insistentă şi, cumva, defectă,
se-ntinde peste ghiocei şi peste viorele
şi-ar trebui de-acuma să ningă doar cu ele.

Şi-aş spune că mi-e dor de soare,
de floarea de lumină, de razele de floare,
de-o boare de aripi călătoare strecurate
prin vântul care-aduce căldura de departe.

Dar aş minţi fiindcă, la fel ca altă dată,
noroiul răsări-va din palida zăpadă
şi-apoi ca să-l usuce, stăpână peste toate,
arşiţa fără milă va arde tot ce poate,

sleind de vlagă iarba şi scuturând petale,
brăzdând adânc pământul şi spulberând din cale
speranţe mai firave şi uscând dorinţe,
secând prea crud puterea din crudele fiinţe.

După ce toate-acestea din nou or să se-ntâmple,
cu palmele uscate uitate peste tâmple,
cu sufletul secat de-atâta aşteptare,
ploaia îmi va părea o binecuvântare.

Ploaia măruntă şi rece picurând prin ceaţă,
curgând fără oprire în trista dimineaţă
de toamnă desfrunzită ce tremură mereu...
ploaia duios dansează cu viu sufletul meu.
(2011)