Plugușorul 2021

Aho, aho, copii și frați,

Stați puțin și ascultați!

Mâine Anul se-nnoiește,

Plugușorul se pornește

Și începe a ura,

Pe la case-a colinda,

Dar colindă în online

Fără colăcei și bani.

Chiar dacă ne-am distanțat,

De urat tot n-am uitat.

Iarna asta încă-i grea,

Dar nu de prea multă nea,

Ci de dor de-o-mbrățișare

Călduroasă, primitoare

De la prieteni, de la neamuri,

De un plugușor la geamuri.

Ia sunați din zurgălăi

Și mânați din bice, măi,

Ca să credeți că-s în prag

Și mă uit la voi cu drag

Și la masa-mbelșugată.

Hai, mânați încă o dată!

Anul Nou să vă aducă

Excursii din dor de ducă,

Prietenii la voi în casă

Și familia la masă,

Bogăție, sănătate,

Sărutări nenumărate,

Sincere strângeri de mână,

Tot ce-i bun să vă rămână,

Să vă fie viața lină,

Inima mereu senină!

Iar la Anul viitor

Ni-ți primi și în pridvor

Și ni-ți da doi colăcei

Și poate și câțiva lei

Pentru-această urătură.

Ia mânați în bătătură

Și sunați din zurgălăi,

Și pocniți din bice, măi!

La Anu' și la mulți ani!

(2020)

Conturul inimii

Am desenat c-un deget în țărână

conturul inimii. Pe urmă cu o mână

l-am netezit și l-am lărgit c-o zare.

În inimă adun necugetare

ca pe-o tarabă dintr-un târg de vechituri.

Adun emoții, oameni, locuri, firmituri.

Apoi mi-am adâncit în sol o temelie,

o rădăcină zdravănă și vie

pe care-am ridicat din clipe ziduri

spre-albastrul fără griji și fără riduri.

Iar la sfârșit, în loc de-acoperiș am pus

un dor, să mă azvârle și mai sus.

Dar gravitația nu iartă și mă cere,

nerăbdătoare, nemiloasă, în tăcere.

Eu mă opun și tai ferestre de lumină

în zidurile care cresc din rădăcină.

Și-n razele care străbat prin crăpături

sclipesc izvoare și foșnesc păduri.

Am desenat c-un deget până-n zare

conturul inimii, un cerc în care

au cotropit pădurile pustiuri.

În luminișuri curg emoții râuri.

Pe maluri stau îmbrățișați de soare

oameni cu inimile floare.

Și ei au cercuri cât de largă-i zarea

și codri cât cuprinde depărtarea...

(2020)

Crâmpeie

Cad frunze prematur și cad mărgăritare, 

și fulgi de nea topiți 'nainte de ninsoare,

cad vorbe nerostite și gânduri în risipă,

cad zboruri secerate degeaba prea în pripă.

Se-nșiră niște cifre pe-o coală de hârtie;

contabilii îi spun bilanț de pandemie;

le seacă de aripi, de dragoste, de dor

și-apoi vin lupi la masă și trag pe turta lor.

Discută conspirații, se-acuză, se prefac,

ori poate că le pasă, dar prea târziu și tac...

c-au amânat prea mult, că n-au crezut destul

că le e buzunarul tot timpul nesătul.

Și socotesc totalul pe zile și pe luni,

dar uită că-i o sumă de rugi și de minuni

sfâșietor cerute, la fel neîmplinite,

o sumă de dureri în inimi chinuite.

Că fiecare număr e o întreagă lume

de gânduri, fapte, visuri care purtau un nume,

că fiecare nume e-un dor făr' de-alinare

și un pustiu întins în inimile-n care

și-a prins cârcei de drag și a aprins scânteie

de gând duios, de faptă, de vis și de idee,

că, netrecute-n faptă, idee și visare

fac mai săracă lumea cu un crâmpei de zare.

Ni-i frig și ne e teamă de vântul nemilos

care crestează zarea numai de sus în jos,

și n-avem adăposturi prin care nu străbate,

ni-i frig și ne e teamă de zboruri secerate,

căci prematur cad frunze și cad mărgăritare,

și fulgi de nea topiți 'nainte de ninsoare,

cad vorbe nerostite și gânduri în risipă,

cad zboruri secerate degeaba prea în pripă.

(2020)

Doar cu un vis începe o cărare

- Iar stai în curte și numeri printre ramuri 

stele pe cerul ce nu încape-n geamuri, 

la miezul nopții când cântă cucuvele. 

Ce îți șoptesc, ce-ți cântă aste stele? 

- Nimic nu-mi spun și-mi cântă fără glas 

sufletul meu tânjind și de pripas. 

Ele îmi tac și mi se face pace 

și liniște adâncă în marea din găoace  

în care nasc furtuni aproape din nimica. 

Ele îmi tac mânia și-mi ostoiesc și frica.  

- Ce-ai face dacă s-ar abate norii 

și-ar sta pe cer până s-arată zorii? 

Te-ar năpădi furtunile și groaza 

când nici o stea nu își trimite raza 

să facă drum prin tine către vis?

- Nu cred. În mine-i cer, nu doar abis. 

Aș număra pe dinăuntru stele 

cuminți, senine, aprige, rebele,

apoi le-aș face boltă pe sub norii grei, 

să le zărească lumea sau poate numai cei 

ce se pricep să numere visări, 

alți înstelați pierduți prin depărtări 

cu norii lor, cu nopți și cucuvele. 

Dacă și ei și-ar face bolți de stele

și le-am lipi alăturea pe toate

ne-ar fi privirile întruna înstelate

și nopțile s-ar scufunda-n lumină

ca-n ziua cea mai lungă și senină.

- E-un vis frumos, da-i numai o visare...

- Doar cu un vis începe o cărare.

(2020)

Suzana, cu comentariile ei inspirate, mi-a fost muză.

Țel

 

O singură stea,

nopții - ispită de-argint,

praf pe cărare.

(2020)

Cei care văd

E minunat să dărui bucurie, 

și de-i primită cu brațe larg deschise, 

tot bucurie se întoarce, vie, 

topindu-se în gânduri și în vise. 

Dar, uite, strig pe-aici ce doare și ce arde, 

ca mine strigă și alți visători, 

dar strigătul cel mai adesea cade 

pe surzi, netoți ori pe nepăsători. 

Au fost întotdeauna cei care văd cărarea

până departe-n zarea cea albastră 

și-n urma lor a fost întotdeauna marea 

de orbi cu orizontul la fereastră. 

Cei care văd trag după ei un lanț 

de orbi care se țin de mână. 

Unii răstoarnă munți pentru un sfanț, 

alții dau zării aripi să rămână. 

Orbul alege lanțul care-l trage, 

dar care-i strălucirea ce-l orbește? 

Mă tem că sfanțul zarea prea o sparge 

și aripa nu se desăvârșește. 

Mă tem că prea puțini din cei ce văd 

mai au puterea să deschidă drum 

și mi se pare că ne paște un prăpăd 

care începe-n fiecare-aici și-acum. 

De-aceea cred că dacă ne e bine 

în cercul nostru cu senin și zbor, 

ar trebui să îl lărgim cu aripi pline 

de gând și faptă pentru viitor.

(2020)

Colb

Pe cerul nopții plin de stele
aleargă visurile mele
neîmblânzite și rebele.
Pe zarea lumii neștirbită
gândul străpunge-ntr-o clipită,
vultur cu-aripa ascuțită.

Cu tălpile de lut lipite,
cu lanț de dor și de ispite
caut cărări închipuite.
Și mă descui din lanț cu vrere,
lutul mi-i paznic și durere,
doru-i pârjol și mângâiere.

Pe drumuri lungi pline de colb
alerg cu visul meu cel orb,
cu gândul zările le sorb.

În pumn adun zvon de scânteie,

sămânță plină de idee.

Și-i colb și pumnul când se-ncheie...

Din colb se-ncheie un ulcior

legat cu patimă și dor

din lutul prins peste picior.

'Năuntru-i o nălucă oarbă...

Tu bei, ea poate să te soarbă

și zările încep să fiarbă...

(2020)

Contrast

Uitare de-acasă, ieșire în lume,
cărări fără nor ce n-au niciun nume,
o mască pe față purtară cu artă
acum și mereu, schimbare de soartă,
cu zările-nchise în urmă, 'nainte
deschise culoare înguste în minte,
învață cu greu să respire cenușă,
trecutu-i o notă uitată pe ușă...

***

Prin artă se scutură suflet de mască
și zări neumblate-nainte se cască,
uitare de sine, întoarcere-acasă,
ieșire în lume cât timp i se lasă,
cărări fără nor cu furtună în pas,
culoare întinsă pe cer la popas,
învață acum să respire senin
c-o notă de-nalt în sufletul plin.
(2020)


Ieșire în lume la Eddie acasă,
duzina de vorbe țesute în plasă...

Incandescențe XXI

Înțelegere

Când se-ating mâinile
înfloresc speranțele
a doua oară.

Peisaj

Rază de lună,
pod pe pânza cerului,
falduri pe mare.

Ninsoare

Văzduh destrămat
prins cu migală pe crengi,
urzeală de vis.

Peisaj de iarnă

Horbote albe,
arbori cu stele prin crengi,
flăcări în vatră.

Flăcări

Eu lângă vatră,
visuri urzite-n priviri,
horbote-n gânduri.

Perenitate

Oameni amprentă
trec epoci până la noi
prin lemnul sculptat.
(2020)

Vis de Făurar

Un castel de cleștar ca o lance străpunge,
înălțat pe o stâncă, până-n mijloc de cer
și dansează lumina ce se-adună și curge
limpezimi ca de apă în vâltori de mister.

Cu pasiune nespusă o cuprinde cleștarul
și apoi o despică în scântei ca de foc,
iar în turn orologiul și-a pierdut minutarul.
Bate-un ceas nesfârșit, ține timpul în loc.

Vântul fluieră molcom prin coloane de gheață
întrupate-ntr-o orgă de-un dibaci Făurar
melodie cu dor de lumină și viață,
însoțindu-l în dansul cel voios și sprințar.

Împrejur îi cresc aripi de omăt în cădere
și-l învăluie tandru în mătase de nor,
destrămată subit de-o firavă-adiere,
sfâșiind și lumina în frântură de zbor.

Iar căderea în gol până-n fundul genunii
unde n-a străbătut vreo privire în veac
e-un secret de temut și pe care nebunii
fulgi de nea îl păzesc și cu grijă îl tac.

În trecut s-au șoptit ușuratic cuvinte
în vârtejuri de zvon cu traseul precis,
dar nu-i nimeni să-și poată aduce aminte...
Din omătul de-atunci a rămas doar un vis.

Nu știu fulgii cei tineri că-n zadar li-i tăcerea,
nici c-au fost doar zvâcniri într-un glob de cleștar
scos din scrin, șters de praf și de toată durerea
unui vis ne-mplinit de beteag Făurar.
(2020)

Alte duzini de cuvinte și alte visări
transpuse în scrieri de făurari de castele
clădite din gânduri cu țintă spre-ntinsele zări
citiți căutând la Eddie în două tabele.

Buzunare

Când lumea o măsori prin propriul buzunar
îngust îți pare totul și cauți în zadar
de vreo doi bani spoială, și tot de-atâta - minte,
că și ea se subție fără învățăminte
ce vin din perspective morale, largi și care,
oricât ai insista, nu intră-n buzunare.

Și-atunci nu vezi gunoiul (moral și cel din groapă)
crescând până când lumea nu poate să-l încapă,
că-n buzunar e strâmt și banii n-au miros.
În loc să strângi gunoiul, tu îl arunci pe jos
ca să n-atârne greu, să fie loc destul
în buzunarul tău de-un chior, tot nesătul.

Nu vezi nici că bolnavii n-au bani de leacul lor
și li se taie cinic felii din viitor,
iar leacul cu pricina, când ei vor fi doar lut
și când în buzunar s-a strâns destul tribut
s-o da pe-un chior, dar lor nu le va folosi.
Ai buzunarul plin cu drept de-a osândi.

Te-ai ridicat deasupra pe teanc de buzunare
cu vorbe deșănțate, minciuni fără hotare,
cel mai avar din toți c-o turmă de hapsâni,
conduci și zeciuiala o strângi cu două mâini,
de la sărac mai mult, de la bogat puțin,
că între hoți și osul se-mparte fără chin.

Și n-ai băgat de seamă că-n jurul tău mai mulți
te iau exemplu vrednic și taie alte punți
pe unele ca proștii, de-a dreptul sub picioare,
pe altele atent, temeinic, înspre zare
și-nvață să privească și ei prin buzunare
fragmentele de viață prin tristă amputare.

Nu știu să-și mai învețe copiii să aleagă
nici grâul de neghină, nici mintea cea întreagă,
iar școala cu menire către cultură-aleasă
are și ea acuma în fiecare clasă
câte un buzunar de fonduri și de taxe
ca astfel toți elevii să fie prinși pe axe.

Sunt dascalii integri cu dăruire mare
ce-și fac din meserie misiune și chemare.
Alții cu nepăsare țin cursuri pentru ei
ca să își ia la lună salariul de doi lei,
dar cel mai dureros și cel mai prost exemplu
pe care îl primește studentul și elevul
e cel când un profesor devine buzunar
și cântărește nota pe chiori ca un samsar.

Trăind de mici, de tineri doar printre buzunare
când vor fi mari și ei cât credeți că de mare
le-o fi lor perspectiva și lumea cât de largă?
Câți dintre ei vor fi în stare să-nțeleagă
mai mult de-un buzunar umplut cu niște chiori?
Ne vindem viitorul și vom fi toți datori,
și vom plăti din greu, bătrâni fără putere
din buzunare goale de dragoste-n tăcere,
căci ne va fi rușine să ni se-audă glasul
când i-am pierdut moralei în buzunar compasul.
(2020)

Incandescenţe XX

Roua inimii

Dăruind aduni
mănunchiuri de surâsuri.
Suflet curcubeu.

Visare

Fantasme în codri
scăldaţi în praf de stele
plăsmuiesc poveşti.

Iar tu le asculţi
cu stelele în suflet
şi le dăruieşti.

Şi noi le citim
sub stele tremurânde.
Ne înfiorăm.

Fantasmele-s vii...
În suflete plăpânde
stele legănăm.

Despietruire

Gânduri curbate
prin tăceri pietruite,
lăstari de cuvânt.
(2020)

De vorbă cu Dana.

Confesiune

Mărturisesc curat că nu îmi e acasă
în lumea asta care poate a fost frumoasă
cândva, dar simt cum vine romantica minciună
și-mi dă furiș târcoale și-mi spune că-s nebună.

Atâta strâmbătate senin mă înconjoară
că-mi vine să aduc ciocan și nicovală
nu ca s-o-ndrept pe ea, nici să mă strâmb pe mine,
ci să stâlcesc ceva arginți ce doar ruine
lăsatu-ne-au în urmă după ce au orbit
cu strălucirea lor pe cine-au nimerit.

Poate că-s demodată și poate n-am dreptate...
(Dreptatea are dreptul doar la majoritate!)
Dar dacă e s-aleg între un pumn de bani
și-un raft cu cărți bătrâne și roase de mulți ani,
când am și-acoperiș și hrană de ajuns,
sub praful de pe cărți îmi stă parcă ascuns
un adevăr mai mult cu licăr mai discret,
ce-i drept, decât spoiala pe guler sau pe piept,
faimoasă etichetă de firmă cu renume...
Oare de porți blazonul, se-adaugă la nume?

Și dacă îi învârti arginții cu lopata
și uiți de frați, copii, de mama și de tata,
și-alergi în disperare zi lungă până-n seară
ca să îți satisfaci nevoia cea avară
de bani strânși cu toptanul, de case și castele,
de haine, de mașini, de lanțuri și inele
fără să mai ai timp nici să te uiți la ele
ce înțelegi din viață, că timpul e grăbit?
Dacă îți faci bilanțul, poți spune c-ai trăit?

Ai adunat atâtea, dar câtă bucurie
ai dăruit, ca astfel și ție să îți fie
întoarsă deopotrivă? Sau când ți-ai luat răgazul
să cugeți, să visezi, să lași deschis zăgazul
pasiunilor ce ard și mistuie flămânde
secunda și-o-nzecesc cu aripile blânde
ale uimirii-n fața a tot ce zămislește
din mintea omenească înalt, frumos, firește?

Mărturisesc aici că sunt tot mai străină,
extraterestră parcă, blamată fără vină
că nu știu să trăiesc, că am valori greșite
și că cedez frecvent la prea multe ispite,
că risipesc ușor și fără griji arginții
pe bucuria scurtă a inimii și-a minții,
că-mi risipesc și timpul pe gânduri și pe vers
și-apoi le dau degeaba pe-aici, prin univers...
(2020)

Se vor găsi, desigur, mărturisiri mai multe
și mai puțin amare pe care să le-asculte
oricine-i curios la Eddie în tabel.
De-aceea vă invit să treceți pe la el.

Adevăru-i părere, din iluzii încep adevăr

Penelul pe pânză aprinde culoare spre zare.
Se aruncă un pod ca un fald de mătase de soare
dinspre el către cer după cernerea blândă de apă,
cu dorul hai-hui depărtarea cea vastă s-o-nceapă.

Cu dalta un semn deschide în spațiu hotare.
Lumină și umbră dansează-mpletit cu ardoare.
Ochiul buimac, rătăcit printre formele vii
alintă mirat tăceri niciodată pustii.

Cuvintele cer înalt și cădere în sine,
creând dependență-ntre ele și fulgere pline
de jindul furtunii la lutul ce poate s-o-nvie.
Creionul le prinde - mesaj de grafit pe hârtie.

Arcușul pe suflet alunecă-n note de pur,
fărâmă și mare le spulberă jur-împrejur,
le strânge-napoi în podul cel neted de palmă,
le prinde în plasă în marea-i imensă și calmă.

Penelul și dalta, creionul, arcușul îndură
durerea și dorul, talazuri, furtuni și arsură.
A priori tării, ne sunt slăbiciuni în răspăr.
Adevăru-i părere, iluzii încep adevăr.
(2020)

Duzini de cuvinte, iluzii desprinse din joc,
își caută timpul și-și află în lume un loc.
Creioanele scriu adevăr în furtuni sau sub stele
și el se înscrie așteptând cititori in tabele.

Spirale

Un cerc perfect din firele de viață
cuprinde, strânge, apără și leagă.
Și perfecțiunea lui e ca un văl pe față.
De-l rup și trag de-un capăt găsesc o lume-ntreagă
printr-un culoar îngust rotindu-se spre zare.
Spiralele ni-s unora menire și chemare.

Strigăm din toți rărunchii,
și am aprins cuvinte,
ni s-au tocit genunchii
de-atâta rugăminte;
chemăm și nu ne-ascultă
sau nu ne înțeleg...
Spirala e prea multă,
iar cercul li-i întreg
și-i strâmt, fără speranță,
cu orizontul orb.
Țes firele de viață
în cercuri care sorb
și seacă de putere,
de sete de răspuns.
Cei care știu să spere
ne-aud, dar nu-i de-ajuns.

Cât vis ar fi pe zare,
cât drum ar fi prin gând
când cercuri în spirale
s-ar rupe? Căutând...
(2020)

Dana demult crește spirale
și le arată în cuvinte
cu care strigă că e cale
deschisă tuturor 'nainte.

Spirals

A perfect circle made of threads of life

embraces, gathers, then defends and binds, 

its shine - a veil over the sleepy eyes.

By breaking it and pulling from one end 

I make a tear with passages which bend

the distance  to unearth the world anew.

The spirals call with longing, but only to a few.

We shout our hearts out,

and we light up the words,

our knees are dull and painfull

from praying to the world;

we call and they don't listen 

or they don't understand ....

The spiral isn't prison,

but their circle stands

so tight, and  hopeless, often,

condemning them to strand.

They weave the threads of life 

in circles that absorb

their strength, the thirst to find

the light without the orb.

Those who know how to hope,

they hear us...Not enough...

 How many  dreams would grow,

 how far the mind would go

 when circles into spirals

 would break?  Just looking for ...

(2021)

Incandescențe XIX

Emoții

Zvâcnesc din cocon
hohote de mătase
spre zări aurii.

Timp

Fire de viață
curg prin trup de clepsidră
risipindu-se.

Dar

Din prea-plin de gând
curg frunzele toamnelor
nepetrecute.
(2020)

E omul timp?

Motto:

Ana-Veronica Mircea

"E omul timp? E timp în fiecare om?"
A fost vreodată sub al lumii dom
de ceață sau de limpede albastru
timp fără om ca pe oricare astru?
E timp dacă nu-i nimeni să-l măsoare
sau de nu-i pune nimeni semn de întrebare?
Dacă nu-i gând să-ncerce să-l cuprindă
sau inimă ce clipa să i-o prindă
într-o bătaie liniștită sau grăbită,
ori pleoapa în secusă negândită?

În noaptea fără lună și fără niciun nor
privind uimit înaltul cu-al stelelor sobor
știi că lumina lor statornică și rece
de-o vârstă-i cu Pământul sau poate-l și întrece.
Coboară prin nimicul care desparte lumi.
Tu crezi că știi ce-i timpul și poți să ți-l asumi,
dar ce îți e mereu și ce lor totdeauna?
O clipă crezi că ești cu stelele totuna.
Același praf, aceeași flacără ce-animă
și miezul lor, și gândul tău cu rimă,
același fulger străbătând prin vers
și prin nemărginiri de sens în Univers.
O clipă... și ești pulbere de stele
prin gândurile cui te-aseamănă cu ele...

Dar fără ochiul care pierde clipa
și își asumă resemnat risipa
timpul nu are parcă niciun rost
"E timp în fiecare om? A fost?"
(2020)