când paşii de azi se-aştern peste paşii de ieri.
Paşii de ieri ezitau căutând începuturi,
paşii de azi scriu istorii despre ziduri şi scuturi.
Un regret ca o toamnă în care ploaia îngheaţă
te încinge, şi-orbit de sălbatica ceaţă,
te sfărâmi ca un vreasc, te aduni într-o vale
ca un râu istovit de năpraznica jale,
şi curgi tulburat dintr-un vechi obicei,
şi nu ştii ce aştepţi ori s-aştepţi de mai vrei...
În plutire, pe ape putrezesc frunze moarte;
amorţeşti în trecut, dar te scurgi mai departe.
Înapoi ţi-a fost tot, înainte-i o zare...
Nu te cheamă... Tu fugi înspre ea; ţi-e salvare.
Te despoi de regrete ca şi cum ai fi pom,
îţi rămân frunze-n urmă cât să-nchege un om.
Cum ai fost încă eşti, doar veştmântul ţi-e nou.
N-ai ieşit prin miracol înc-o dată din ou.
Vreascuri trosnesc între două tăceri
şi se scutură-n vânt vorbe strânse mai ieri
şi în ele-s cuprinse nişte zgomote vii.
Când te faci că n-auzi şi că nu le mai ştii,
tot îţi bat ca un ceas măsurându-ţi trecut,
un tic-tac nu de timp, ci de inimi... sub scut.
(2014)
RăspundețiȘtergerePeste inima mea trosnesc avântaţi, paşii tăi,
nervurile mi se transformă-n vreascuri,
mă-nvârt în spirală ca frunza şi alunec spre ei,
despletită-n lumină, m-ascund după garduri.
Sunt o frunză, acum, sunt pierdută de mine,
sunt un rest de aramă, aromat calomfir,
şi mă rog de zefir să mă poarte spre tine,
la palton, porte-bonheur să îţi fiu, prins cu fir.
...
Iată că, la fel ca întotdeauna, versurile tale minunate ma fac să rezonez cu tine. :)
Nu vreau să calc inimi, să strivesc din iubiri
RăspundețiȘtergerecu cuvântu-mi prea trist, tăinuind amăgiri
ce m-au prins în capcana întinsă viclean.
Am să port la palton ca pe-un semn de alean
frunza pierdută de tine pe-alei
şi-am s-o salvez de strivire sub uşori, paşii mei...
La fel ca întotdeauna, sunt încântată că vorbele mele zămislesc vers în alte inimi. Mulţumesc mult, cuvânt dintâi! :)