Sfadă

Mintea, cu mâinile în şolduri ca o precupeaţă,
se târguieşte cu inima pentru o cale-n viaţă:
"Crezi că ţi-a fost predestinat alesul drum,
scânteia, flacăra, cenuşa şi-mprăştiatul fum?
Că dacă ai oftat prelung şi ţi-ai prelins
mâhnirea prin ochi cu care mă uit în jur şi eu
şi cu exuberanţă şi inconştienţă ai pretins
că-n zare se desface veşnic curcubeu,
dar tu n-ajungi la el fiindcă-ţi pun eu piedici
şi te reţin prea des cu nesfârşite predici,
am să mă dau deoparte din rolul principal?
Nu, draga mea! Dansul acesta-i jucat la un alt bal!
Vezi tu? Îmi eşti subiect, asupra ta îmi desfăşor
funcţia mea cu rol predominant, hotărâtor,
de predicat (cuvânt cu două sensuri,
dar nu cu dus-întors. Acelea-s alte versuri!)
Acţiunea mea-i exactă şi are scop precis,
se bizuie pe fapte concrete, nu pe vis
şi pe emoţii: uite, te-ai înroşit şi-acum te perpeleşti!
Ştii foarte bine că te zbuciumi de câte ori iubeşti
fără să ai măsură şi rezerve (şi-aici - alt înţeles
multiplu. Adună-le pe toate, nu căuta pe-ales!)
Ar trebui să înţelegi că munca mea precede
acţiunea şi izbânda, dar, după cum se vede,
eşti punctul predispus la slăbiciune
din totul nostru împletit, cu rele şi cu bune!"

"Ai terminat prelegerea?" întreabă mai smerită
inima prinsă-n chingi, mereu neostoită.
"Aş vrea ca tu, deşteaptă, să pricepi odată
că visul meu e precursor pentru aleasa-ţi faptă,
că orice gând pe care-l zămisleşti e o preluare,
desigur, chibziută, a unei căi pe care
întâi dorinţa mea îşi caută sălaşul
şi-apoi, cu umilinţă, îţi dărui ţie pasul
ca să-l întinzi pe drum, să cauţi negăsitul.
Atunci când dai de el, eu simt cum răsăritul
mi se revarsă blând cu dulce strălucire
să-mi lumineze tandru credinţa în iubire.
Ştiu că de câte ori aduci o rezolvare
alt negăsit dorinţa îmi cere cu ardoare.
Poţi să mă potoleşti cu predici ca aceasta,
poţi să îmi dai ce cer sau poţi să laşi năpasta
neîmplinirii să mă mistuie o vreme.
Cât eşti aici cu mine eu nu am a mă teme!
Dureri de m-or străpunge, ai să mă coşi 'napoi;
m-or îmbăta iubiri, mă vei trezi apoi;
m-oi avânta prea sus, ai să mă ţii c-o sfoară;
dacă m-oi duce-n hău, tu vino şi coboară
să mă ridici pe creste şi scoate-mă la mal
când dorul meu de ducă m-aruncă-n larg pe val!"

Ar fi loc de concluzii, dar, poate, altădată,
că sfada lor acum nu-i încă terminată...
(2013)

Aceleaşi douăsprezece cuvinte au dus la concluzii diferite pe fiecare dintre duzinarii înscrişi în tabel.