sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Sfadă

Mintea, cu mâinile în şolduri ca o precupeaţă,
se târguieşte cu inima pentru o cale-n viaţă:
"Crezi că ţi-a fost predestinat alesul drum,
scânteia, flacăra, cenuşa şi-mprăştiatul fum?
Că dacă ai oftat prelung şi ţi-ai prelins
mâhnirea prin ochi cu care mă uit în jur şi eu
şi cu exuberanţă şi inconştienţă ai pretins
că-n zare se desface veşnic curcubeu,
dar tu n-ajungi la el fiindcă-ţi pun eu piedici
şi te reţin prea des cu nesfârşite predici,
am să mă dau deoparte din rolul principal?
Nu, draga mea! Dansul acesta-i jucat la un alt bal!
Vezi tu? Îmi eşti subiect, asupra ta îmi desfăşor
funcţia mea cu rol predominant, hotărâtor,
de predicat (cuvânt cu două sensuri,
dar nu cu dus-întors. Acelea-s alte versuri!)
Acţiunea mea-i exactă şi are scop precis,
se bizuie pe fapte concrete, nu pe vis
şi pe emoţii: uite, te-ai înroşit şi-acum te perpeleşti!
Ştii foarte bine că te zbuciumi de câte ori iubeşti
fără să ai măsură şi rezerve (şi-aici - alt înţeles
multiplu. Adună-le pe toate, nu căuta pe-ales!)
Ar trebui să înţelegi că munca mea precede
acţiunea şi izbânda, dar, după cum se vede,
eşti punctul predispus la slăbiciune
din totul nostru împletit, cu rele şi cu bune!"

"Ai terminat prelegerea?" întreabă mai smerită
inima prinsă-n chingi, mereu neostoită.
"Aş vrea ca tu, deşteaptă, să pricepi odată
că visul meu e precursor pentru aleasa-ţi faptă,
că orice gând pe care-l zămisleşti e o preluare,
desigur, chibziută, a unei căi pe care
întâi dorinţa mea îşi caută sălaşul
şi-apoi, cu umilinţă, îţi dărui ţie pasul
ca să-l întinzi pe drum, să cauţi negăsitul.
Atunci când dai de el, eu simt cum răsăritul
mi se revarsă blând cu dulce strălucire
să-mi lumineze tandru credinţa în iubire.
Ştiu că de câte ori aduci o rezolvare
alt negăsit dorinţa îmi cere cu ardoare.
Poţi să mă potoleşti cu predici ca aceasta,
poţi să îmi dai ce cer sau poţi să laşi năpasta
neîmplinirii să mă mistuie o vreme.
Cât eşti aici cu mine eu nu am a mă teme!
Dureri de m-or străpunge, ai să mă coşi 'napoi;
m-or îmbăta iubiri, mă vei trezi apoi;
m-oi avânta prea sus, ai să mă ţii c-o sfoară;
dacă m-oi duce-n hău, tu vino şi coboară
să mă ridici pe creste şi scoate-mă la mal
când dorul meu de ducă m-aruncă-n larg pe val!"

Ar fi loc de concluzii, dar, poate, altădată,
că sfada lor acum nu-i încă terminată...
(2013)

Aceleaşi douăsprezece cuvinte au dus la concluzii diferite pe fiecare dintre duzinarii înscrişi în tabel.

10 comentarii :

  1. deosebit!
    hai ne batem isi zisera deodata
    capul de pe umeri si inima din piept
    cine va sfarsi intaiul sa recunoasca
    celuilalt suprematia si cu asta punct! :)

    weekend fain, fara sfade din acestea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. poate ar fi mai bine ca să se rânduiască...
      democraţia spune că aşa-i firească
      în toate întâmplarea. transferul de putere
      să fie calm şi paşnic şi fără vreo durere!

      mulţumesc, la fel şi ţie! :)

      Ștergere
  2. hai să ne smulgem îşi spuseseră
    parcă în amurg gândurile
    cătând către emoţia roşie în obraji
    poate singură
    şi fragilă.
    hai să o ştergem, se-ademeniră gândurile
    în pauza dintre două răsuflări
    deasupra lor inima
    râdea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. să înţeleg că mintea şi-a luat mâna din şold
      şi-a tras cu-ncrâncenare de capul cel nerod
      şi-a smuls fir după fir, gând după gând cuminte,
      de capul a rămas chel, neted şi fără dram de minte.
      căci gândurile toate de-şi luară lumea-n cap,
      capul e doar capac pe gât şi-n el încap
      acuma viscole sau ploi, iar ale lui păreri
      sunt ca halucinaţii despre vreun nicăieri.
      ce-i inima când gândurile-au luat-o razna?
      cine ar vrea să ştie ce grea îi este cazna?

      doar dacă în amurg, prin pleoapele închise
      mintea, acum dormind, s-a rătăcit în vise...
      atunci se lasă liniştea în sfada nesfârşită
      şi visul se răsfaţă pe faţa odihnită
      cu un surâs venit de dincolo de lună.
      mintea şi inima dansează povestea împreună.

      Ștergere
  3. O inima se cearta cu mintea. Foarte tare!
    Şi cine ştie oare dreptate cine are?
    O minte sclipitoare şi-o inimã uşoarã
    De-or merge împreunã te-or ţine pe cãrare!

    Sfada inimii cu mintea, bun subiect ai mai gãsit
    A-nceput demult, odatã şi în veci nu s-a sfârşi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dreptate au pe rând ori fac un compromis:
      azi suma o cuprind, mâine trăiesc un vis...
      Nicicând să nu se lase vreun taler din balanţă
      un timp îndelungat... Să fie toleranţă! :)

      Ștergere
  4. Când sufletul plutește
    mintea zâmbește cald
    și chiar de se rănește
    ea îl pansează calm,
    îi pune aripi noi,
    și zborul iar învață
    pentru că fără ploi
    curcubeul îngheață.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...sau trece în risipă
      ca şi cum n-ar fi fost,
      un curcubeu de-o clipă
      şi fără niciun rost.

      Ștergere
  5. Când inimă şi minte stau la sfadâ,
    Prin doruri...
    fluturii se prăbuşesc şi zac năuci,
    Şi zilele, şi nopţile se prind în nadă
    A tristeţilor din suflet...
    zărite printre ale sale putrede uluci!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suflet cu streşini pe care ploi se strâng,
      ulucile le umplu tăcerile ce plâng.
      Dar fluturii se-ascund în doruri şi nu mor,
      ci-aşteaptă răsăritul din spulberul de nor.

      Ștergere