Foi

E-un veac sărac acesta-n care
Din plopii cei fără de soţ mai moare
Câte un ram sau câte un copac întreg şi-un lemn
Întins pe jos rămâne din trunchiul drept şi demn.

Mă rog de tine, lume, nu-l arde şi nu-l lăsa să putrezească
Şi miezul lui fă-l carte ce-n vorbe să-nfrunzească!
Atins cândva cu har şi poezie,
Ar trebui sfârşitul tot literă să-i fie.

Şi de-or muri din ramuri, şi de-or muri alţi plopi,
De n-ar avea de unde să-şi plângă toamna stropi
De frunze răscolite atunci vom plânge noi,
Ne-or răscoli cu rime foşnind acele foi.
(2011)