Copil frumos!

Copil frumos, te-aş ţine-ascuns
în locul unde n-au pătruns
nici răutatea, nici mânia,
în locul unde e stăpână bucuria.

Şi ţi-aş păstra desţelenită
grădina vieţii, şi-nflorită,
ca un surâs să fie fiecare floare,
pe chipul tău să râdă lumina de la soare.

Şi ţi-aş aşterne dragoste în cale,
din suflet aş lăsa să scuture petale,
ca să nu simţi nici pietre ascuţite şi nici spini,
să nu te rătăceşti prin mărăcini.

Vise înalte ţi-aş păzi în palmă,
iar zborurilor tale le-aş ţine vremea calmă,
şi timpul l-aş supune şi l-aş îmblânzi,
l-aş pune în clepsidră şi ţi l-aş dărui.

Dar nu ştiu cum să fac acestea toate,
nu era scris în nicio carte,
şi nu cred că a fost vreun înţelept
care ştia ceva şi a păstrat secret.

Şi-atunci tot ce rămâne e să îţi dau poveţe,
să te învăţ că lumea are multe feţe,
să îţi arăt cum sufletul se oţeleşte,
dar dragostea din el e cea care te creşte.

Să-ţi spun că din durere iei putere,
că pentru a clădi un vis de multe ori se cere
să laşi bucăţi de suflet să se sfâşie din tine;
dar să nu-ţi pară rău când tot ce faci e bine!

Să nu uiţi idealuri chiar dacă ţi se pare
că s-au pierdut cândva în neagră depărtare!
Oricât de întuneric, mai sunt câteva stele;
să cauţi mereu zborul şi să ajungi la ele!

De cazi, să te ridici mai sus
şi să răsari chiar dacă soarele-a apus!
Dacă pierzi astăzi, poţi învinge mâine;
să nu-ţi vinzi inima pe-un colţ de pâine!

Să nu uiţi niciodată să fii bun şi drept,
să nu te pleci, dar să fii înţelept!
Şi vieţii să-i surâzi, să ştii cum să te bucuri
de împliniri înalte şi de mărunte lucruri!

Iar la sfârşit, când scazi şi când aduni,
când timpul ce-ţi rămâne e cât să-l ţii în pumni,
să-ţi fie gândul liniştit şi inima senină
că ai trăit frumos şi viaţa ţi-a fost plină.
(2011)

Campania "COPIII FĂRĂ ETICHETE" a celor de la SALVAŢI COPIII urmăreşte conştientizarea violenţei împotriva copiilor din societatea românească, generarea unei schimbări de atitudine faţă de această violenţă, precum şi generarea unei schimbări de paradigmă în educaţia copiilor, prin: înlocuirea practicilor violente cu metode educaţionale pozitive, respectarea copilului în locul umilirii lui, renunţarea la indiferenţă şi acceptare faţă de violenţa împotriva copiilor. Cristian China-Birta, blogger la chinezu.eu, este Ambasadorul Campaniei ”Copiii fără etichete”. El şi-a asumat, împreună cu Blogal Initiative, mobilizarea bloggerilor pentru ca aceştia să combată pe blogurile lor violenţa împotriva copiilor. În colţul meu de blogosferă ambasador a fost psi.

Într-o marţi, pe la prânz

Într-o marţi, pe la prânz se aleg apele:
cele de sus, numite nori,
(şi dintre ele, cele albe de cele negre)
de cele de jos, care la rândul lor se împart
în stătătoare şi curgătoare.
Apele stătătoare se aleg după maluri,
pe unele le vezi, pe altele nu.
Apele curgătoare se aleg după albii,
unele sunt de pământ, altele de obraz,
care e un pământ mai evoluat.
Apoi, după-amiază apare soarele
numai ca să înroşească cerul spre apus.

De miercuri, cu apele alese,
păşim, vâslim, înotăm
prin câte zile or mai fi
până marţea viitoare.
(2013)

Într-o marţi după-amiază, după ce am citit prânzul la psi.

În toate eu îmi sunt

Mi se întâmplă zi de zi călătorie
fără vreun ghid şi fără un traseu prestabilit,
având doar gândul şi a lui tărie -
îndrumător pe cale, până la sfârşit.

Nu mi-am ţinut jurnal, de-aceea nici acum
cuvintele nu mi se fac poveste,
pe cine ori ce-am întâlnit pe drum
sunt umbre-n văi sau raze sus, pe creste.

Ştiu, căutarea e magică de nu te laşi purtat
de val, de vântul cel prielnic ori de cărarea lină,
când te abaţi din drum pe unde n-a călcat,
decât vreun pas misterios, dar cât de plină

îţi e atunci răsplata şi câtă bucurie
e-n armonia care ţine chiar şi-o clipă,
dac-ai atins în zbor un colţ de veşnicie,
dacă ţi-ai împlinit o pană din aripă!

Sunt zile când mi-e dor de ele, frumoasele cuvinte,
când, înghiţită de furtună pe mare ori într-un pahar,
mă zbat şi chem încă o dată fulgerări de minte
ca timpul meu întreg să-l capăt iar în dar.

Sunt zile când gropiţa cât găoacea
în care calc atent sau vreau s-o ocolesc
pare obstacolul menit să îmi alunge pacea
pe care-am înălţat-o cu-atât de mult firesc.

Un umăr de bărbat sau mâna unui prieten
nu ştiu de mi-s de-ajuns sau dacă-s de folos.
Umerii mei şi pasul, nu chiar la fel de sprinten,
duc ce-au de dus şi-atunci când doare pân-la os.

Am învăţat în timp şi vindecarea din tăcere,
la fel, şi vindecarea din cuvânt.
Mi-e cald acum, mi-e moale şi mi-e miere,
mi-s lacrimi şi surâs şi-n toate eu îmi sunt.
(2013)

Printre prea multe sarcini şi prea obositoare,
(flămândă sunt de timp şi însetată sunt de vers)
 întâi şi-ntâi aş vrea ca să îmi cer iertare
că din tăcere şi absenţă am încercat să ies
pentru un ceas măcar... Nu ştiu de-oi mai găsi
mai mult, ca să mă bucur citind ce-au scris
cei care şi-au înscris duzinile la psi.
Eu nu-s nici în abis şi nu-s în paradis,
deci voi afla ieşirea de unde-s într-o zi!

O mână întinsă spre tine

Cu o mână întinsă spre tine de demult,
de am uitat de ea acolo în trecut,
nici nu mă simt infirmă c-o mână, făr-un zbor,
nici nu mai ştiu ce doare şi nici dacă mi-e dor.

Mai am încă o mână şi-mi pare de ajuns,
mi-am adunat cu ea tot şi nimic în plus.
Poate că uneori lipseşte un surâs
sau geana mi-e prea grea. Sunt lacrimi şi de râs...

O mână întinsă spre tine ca şi cum ar cerşi
n-ai să o prinzi vreodată, nici n-ai s-o afli şi,
de-am să ţi-o las acolo, în aşteptare mută,
voi şti doar eu, cea veche, cu dorul peste sută.

O sută grea de doruri? Nu, suta de ani grei
câţi au trecut prin mine tăcuţi, fără scântei.
Dar i-am ştiut doar eu, nu ţi i-am arătat.
N-ai fi putut să-i scazi din timpul necurmat.

O mână întinsă spre tine rămasă fără rost
nu mi-e de folosinţă. E ca şi cum n-a fost

dacă ni s-a pierdut atingerea în vânt
şi nu ni s-a legat un deget, un cuvânt.

O mână întinsă spre zare şi spre necunoscut,
acolo unde creşte speranţa şi cântecul nu-i mut,
e cea care-mi arată în viitor lumină,
chiar dacă smulge dorul adânc din rădăcină.
(2013)

La psi mănunchi de mâini dăruie veşnicie.
 În podul palmei lor se-adună apă vie
şi picură din ele ca ploile de vară,
 la schimb doar cu simţirea, cuvinte-n astă seară.

Corăbier în deşert

Ce faci când mâni corabie cu pânzele întinse
prin valuri de nisip uscate, în deşert,
când, arcuit, catargul, sub vânturi indecise,
se vaietă prelung, iar tu-l ştiai inert?

Ce faci când ce-ai crezut triumf e doar indiferenţă,
când ţelul urmărit ţi s-a făcut păcat,
când timpul obiectiv şi fără de clemenţă
te judecă, iar inima ţi-e martor... nechemat?

Orice ar spune alţii, cărarea ţi-a fost una,
deplină-n împlinire pe valurile zării.
Afli în tine-n felul tău pe totdeauna
şi-ţi pui pecetea neştirbită pe umărul visării.
(2013)

Corabie, nu în deşert, ci plină de cuvinte,
deplină în alunecare pe valul arcuit,
purtându-şi inima-n triumf mereu spre înainte,
fără păcat, fără indiferenţă, cu timpul socotit
în felul în care totdeauna e obiectiv în zare,
nu-i numai una, ci atâtea câte-au ajuns la psi în rada mare.

Cel mai tare mă sperie teama

cel mai tare mă sperie teama,
clipa când ştiu că nu-mi mai sunt stăpână,
când mi se pune în gât ca un nod,
îmi leagă picioarele şi mână de mână,
îmi sufocă gândul şi-l împiedică să dea rod.

cel mai tare mă sperie teama,
oricât aş ucide-o tot scapă un mugur pe tulpină,
încolţeşte uşor nu-i trebuie pământ roditor,
o prăşesc, o smulg, o tai din rădăcină,
o stârpesc şi-o omor.

cel mai tare mă sperie teama,
niciodată cine sau ce mi-o inspiră,
un lucru îl învăţ şi-l supun, cu un om mă măsor,
teama n-are instrucţiuni de utilizare şi n-are măsură,
are doar iraţionala insuşire de a năpădi orice ogor.
(2013)

Evadarea

Am evadat în multe feluri din multe închisori
şi evadările m-au adunat în mine,
dar neştiind să mă destăinui secundei care vine
m-am inspirat din poze cu gratii şi cu zori.

Antigravitaţie

Când m-am născut acolo unde norii sunt vecini cu marea
şi mi-am înfipt catargele în nesfârşită zarea
şi prora în oglindă şi am pornit spre mal
am despicat cărare pe coamele de val.

La ţărmuri trebuia să îmi găsesc prin munţi
cărări ce taie stânci şi peste hăuri punţi,
dar mi s-au zămislit spre cer din spuma mării
aripi cu zborul alb ca zorile visării.

Şi-atunci cu vântul în pânzele întinse
m-am înălţat şi eu în doruri necuprinse
de soare şi văzduh şi am schimbat plutiri
şi mers anevoios cu zboruri năluciri.

Am evadat în vis, iar cine mă priveşte
cu ochii orbi de ceaţă ironic îmi zâmbeşte,
dar eu şi cei care văd clar şi mai înalt de nori
înfrângem gravitaţia de infinite ori.

Răzvrătire

Când m-ai închis ai pus încet zăbrele
din ce în ce mai dese. Printre ele
nu mai trecea nici aerul de-ajuns
şi respiram cu porţia câte un vis pe-ascuns.

Le-am îndurat un timp, chiar dacă mă răneau.
Vreo câteva din ele, fără să vrei, mi-erau
prin suflet petrecute şi mi-l făceau bucăţi.
De-aceea nu-ţi eram la fel ca alte dăţi.

Pe-acelea mai întâi le-am smuls şi le-am topit
în focul indignării curat şi răzvrătit
şi printre gratii rupte am evadat în mine.
Uitasem cum eram când încă mi-era bine.

Când am aprins lumina şi m-am privit în faţă,
discret, zorii purtau o rază de speranţă
şi un surâs firav îmi înflorise iar
în sufletul scăpat din miez de chihlimbar.

Apoi am îndrăznit şi-am aruncat şi masca
ce-aproape se lipise, uscată precum iasca,
pe chipul fără vis şi am plecat la bal
cu rochie de seară şi fără niciun şal,
să îmi dansez, să-mi cânt tot ce mi-e viitor,
fără zăbrele dese care cuprind şi dor.
(2013)


Ştiu că-i o evadare de câte ori deplin
trăim secundele cu tot ce-i în preaplin
de inimă deschisă care îmbrăţişează,
de gând încrezător care înalt cutează,
de dor de viitor ce îndrăzneţ visează.
De-aceea evadăm toţi în aceeaşi zi
cu scop mărturisit de-a spune şi de-a fi: psi, tibi, anacondele, La Fee, cita, incognito, Dictatura justiţiei, Scorpio, dor, Gabriela, tibidoi, mitzaa, lili3d, Vero