Când te lași

Când te lași de-o iubire care mistuie încă

fiindcă nu-i ancorată la vreun țărm, de vreo stâncă

îți alegi altă zare incoloră, captivă.

Când te lași de-o iubire ești purtat în derivă,

iară pânzele tale nici o pală de vânt

nu le umflă o vreme, între cer și pământ.

Când te lași de-o meteahnă care-ți macină soarta

ca o piatră de moară ciopârțită cu dalta,

te descarci de-o povară și pășești în lumină.

Când te lași de-o meteahnă parcă din rădăcină

nu pe ea ai stârpit-o, ci pe tine te-ai smuls,

te usuci, și te cauți, și nu-ți ești de ajuns.

Când te lași de-o pasiune fiindcă lumea îți fură

cu cruzime visarea și îți face măsură

din micimea din jur, îți alegi întuneric.

Când te lași de-o pasiune Universul nu-i sferic,

dimineața-i părere cenușie și ternă

și drapelul speranței îți atârnă în bernă.

Reînvii o iubire. E un leac sau năpastă?

O meteahnă întoarsă-i întâmplare nefastă,

e blestem, neputință, e uitare de sine?

Reînvii o pasiune, rătăciri să-ți aline,

adieri să îți umfle pânze albe pe mare,

rădăcini să se-afunde-n pământ, iar sub soare

dimineața-nfrunzescă în păduri de speranță,

Universul să-și crească rotunjime de viață.

When You Walk from a Passion

When you walk from a love that's still burning inside,

Since it’s anchored to nothing, with no cliff as a guide,

You will choose other paths, colorless and confined.

When you walk from a love, to the currents resigned,

And your sails will not capture even one breath of worth,

Hanging empty a while, between heaven and earth.

When you walk from a vice that keeps grinding your fate

Like a millstone that’s chipped by a chisel of hate,

You are freed from a burden and you step into light.

When you walk from a vice, in a terrible plight

From your roots you were torn, not the vice that you slew,

And you wither, and search, never whole, never through.

When you walk from a passion since the world robs away

All your dreams, and then turns into night every day

With the smallness around, you don't live, you survive.

When you walk from a passion, then the heavens don't thrive

And the morning’s a ghost, dull and faded in vain,

While the banner of hope hangs at half-mast in pain.

You revive an old love. Is it cure, or a blight?

An old vice that returns is a curse in the night,

Is it weakness, damnation, or self-loss in the wild?

You revive an old passion, to soothe errors compiled,

So that breezes may blow in white sails on the sea,

So that roots may sink deep in the soil, all carefree,

Under sunlight the morning may bloom green with its scope,

And the Universe swell with the roundness of hope.

(2026)

Poezia participă la Fiction Monday, găzduit pe blogul Vinithei. Cuvântul săptămânii este revive.

Traducere de Gemini, corectată de mine, corectată de Gemini... etc, etc... până la forma actuală.

Imagini extrase tot de Gemini din hăurile internetului.

This poem is participating in Fiction Monday, hosted on Vinitha's blog. The word prompt is revive.
Translation by Gemini, corrected by me, corrected by Gemini... etc., etc... until it reached its current form.
Images also pulled by Gemini from the internet's abysses.