Drumul gândurilor

Cine spune că gândurile au un drum?
Păienjeniş, ţesută pânză, fum
şi scrum
şi uneori fuior din care se deşiră nori…
sau sfori
cu care legi,
culegi, alegi,
prinzi crengi
sau rădăcini,
apoi tulpini
sau invers.
Cine ştie ce cuvânt a fost întâi în vers
când am uitat şi eu?
Eu, care le învârt mereu.
Un fus, un ceas
fără popas,
că noaptea, dacă dorm, şi-n somn visez
şi ţes pe pânza ecosez.
Şi cine spune că au drumurile gând?
Ele străbat tăind, tăcând
felii de loc, felii de viaţă
felii de inimă nehotărâtă, ceaţă…
Şi dacă gândurile nu au drum
şi drumurile-s fără gând
de ce la fel se întretaie desenând
din linii drepte stele ca şi cum
în intersecţii s-ar aprinde felinare,
lampadare
şi altele la fel de clare
lumini,
să ardă încâlciţii mărăcini
şi spini?
Desţelenire liniară
sau stelară
şi înăuntru, şi afară.
(2012)

Drumuri de gând sau drumuri în reţea
(ca-n spider web - adicătelea)
s-au desenat în clubul psi cu forma lor de stea:

Mirare

E mereu mirare în vers când se zămisleşte
şi e freamăt în linişte - ţârâitul de greier.
Scara urcă puţin către cer, dar creşte
adânc în pământul din care răsar, în care cutreier.

Fereastra e locul cu vise care aşteaptă
(fereastra tăiată în zare, vopsită cu rubin).
Nu urcă pe scară, nici nu coboară vreo treaptă.
şi se măsoară în timp, în dor, în aripă şi în suspin.

Ieri mi-a fost mugur, azi sunt o idee mai mult.
Mâine voi fi încă, voi fi, poate, tumult.
Pe urmă o clipă va lipsi dintr-o toamnă, târziu...
Rămâne mirarea cu care-am pornit... un vers viu.
(2012)

psi dialog

Timp fericit

Timp fericit e-acela în care-i doar plăcere
Şi numai bucurie din spiritul deschis.
Ochii-s închişi şi gura-i păstrată în tăcere
Când înapoia lor, ascuns, se naşte vis.

Liniştea mângâie cu palma-i mătăsoasă,
Nu taie-aşa cum face cea scursă din mânie,
Şi-ascult în minte cum o voce şoptită şi frumoasă
Gânduri şi doruri leagă în dulce armonie.

Nu-i greu să mă cuprind în cântec dinăuntru
Când vreau să-l dezvelesc din coaja lui albastră
Şi să îl las să plece cu mine-n el căci pentru
Cei ce-afectuoşi ascultă-i colindă la fereastră.

Sugestie de sunet, fărâmă dintr-un gând,
Un vers sau o poveste din care exprimată
E umbra unei lacrimi şi nici n-o vezi căzând,
Ci doar o simţi sau o ghiceşti curgând, sărată.

Dar dacă se întâmplă ca împrejur să-mi fie
Conflict ori abundenţă de griji fără hotar,
Soluţiile lor nu se-aştern cu pixul pe hârtie,
Căci vorba fără faptă e veşnic în zadar.

Timp fericit rămâne atuncea prea puţin
Sau mai sărac c-un zbor ori numai c-o aripă
Şi-l fur de unde nu-i şi îl respir mai plin,
Cu-atâta mai adânc cu cât se scurge clipă după clipă.
(2012)

În timpul lor cel fericit 
Au povestit şi au împărtăşit:
psi, Irealia, Grişka, Scorpio, dordefemeie, almanahe, dagatha

Elefantasme

Elefantasmă-i astăzi dorinţa mea de-a scrie,
Indiferent de-i proză sau de-i poezie.
Elefantasmă-i şi ideea c-aş putea
Să nu simt aerul în gât ca rumeguş, ci ca pe catifea.
Elefantasmă-i că m-aş aduna pe lanţul de idei
Şi le-aş lăsa să curgă clar pe foaie, din condei.
Elefantasmă-ar fi ca nasul să nu-l cred
Că-i trompa înfundată-al ăstui patruped.
Elefantasmă-i că m-ar vizita metafora şi rima...
Pe-a doua tot am prins-o, dar nicidecum pe prima.
Elefantasmă-ar fi să nu-mi ia foc plămânii şi o nară
Şi respiraţia să-mi fie de-aceea mai uşoară.
Elefantasmă mi-ar fi fost prezenţa pe blog în ultimele zile
Am tras cu ochiul, doar atât, şi-am înghiţit pastile.
Elefantasma cea mai mare dintre toate
Ar fi să-mi treacă gripa într-o clipă. Aşa că... sănătate!
(2012)

Elefantasme mult mai inspirate
Găsiţi la cei pe care-i înşir de-aicea mai departe:
psi, almanahe, Scorpio, Dictatura justiţiei, incognito, Mariana

Un octopod

Un tânăr octopod cu aspiraţii mari,
Abia ieşit din timpul lui soludic,
Cu sarece tentaculare, invidiat de-avari,
Că strălucirea lor o expunea impudic,
Îşi aşternuse viitorul pe fundul de ocean:
Un manechin plin de succes şi norocos la ban.

Fiind dotat de la natură, că doar e octopod,
Va prezenta pantofi, sandale şi cizme simultan.
Dar trebuia să-şi caute cizmar cu calanod
Pentru-ncâlceala-i de picioare, vestită în ocean
Şi să-şi aleagă ţelin cu repede-mplinire
Căci un clarid ameninţa pe-obrazul lui subţire.

Şi l-a găsit într-un tufalnic, ascuns, pe domnul crab
Cu-n rosuar de resturi alimentar-acvatice în jur
Cu amarcuş din cel mai scump, adevărat nabab.
Îl folosea în fel şi chip, şi vârful lui cel dur,
Şi firele elastice, întinse, un instrument pistatic
Cu care-a săvârşit minuni cizmarul subcavatic.

Purtându-şi cei mai noi pantofi, pe podium când s-ajungă,
Veridicat cu semeţie în marile trecercuri,
A fost de peştii mai mărunţi împins cam într-o dungă,
Ei adunându-se-ntr-un banc… fără pantofi cu flecuri.
În hohotele lor de râs, cu coada exprimate
Inocentima i-a scăzut, lovit crud pe la spate.
(2012)

Alte duzineli năstruşnice: psi, almanahe, virusverbalis, Scorpio

Rubin

Pădurea nu mi-e toamnă, rubinul ei înseamnă
nu moarte, ci văpăi în dans care îndeamnă
la plinul din trăire, la adevăr aprins.
Pădurea dinăuntru, pădurea dinafară...
incendiul deodată în ele s-a întins
şi s-a suit şi la apus, pe scară.

Paşi liniştiţi străbat pădurea
aprinsă. Rubinul se pierde în afară,
murmur şoptit. Neliniştea
curge în stropi pe strune limpezi de chitară,
şi se adună în căuş, în pietrele zidite-ale fântânii,
ca să îmi spăl cu clarul lui o cută de pe frunte,
când îmi petrec linia vieţii de pe faţa mâinii
pe încruntarea ce făcuse-ntre sprâncene punte
sau ca s-amestec pe furiş un bob de rouă de pe gene
în limpedele ei, bătând din pleoape-alene.

Se limpeziră gânduri. Fântâna e oglindă
în mijlocul pădurii, în poiană.
Cuvintele se urcă în căuş de palme către gură
şi către frunte. Setea e avană
şi ele-o potolesc şi-nvaţă să se prindă
pe fiecare gând, să-i dea dreaptă măsură.
(2012)

SimonaR, drugwash dialog

Paiaţă

Literele lui curse din nori, cerneală,
Se tipăreau direct pe minţi, prin ochi, cu fulger simplu.
Erau atât de vechi, că nu se învăţau la şcoală.
Arheologii le găsiseră săpate într-un templu:
Un deal în semicerc tăiat în trepte drepte
Înconjurând altarul - un cerc neted ca-n palmă.
Acolo, hohote de râs şi plâns răsună şi ne cheamă
Să ascultăm cum plouă cerneala cuvinte înţelepte
Şi, cu împreunări de palme repetate, cu ecou în zări,
Să râdem şi să plângem umile închinări.

Atât de multe măşti a modelat,
Iar faţa lui s-a modelat pe ele,
Că sufletul lui fost-a şi el înşelat
Şi i s-a decorat cu stele.
Apoi stelele i-au răsărit pe faţă
Şi nimeni n-a crezut, şi l-au făcut: "Paiaţă!"
De-aceea pe sub mască are zâmbetul amar,
Dar cei care-au strigat n-au urmăde habar
Că sufletul îl are inundat de har...
Chiar dacă poleiala nu-i aur sau argint
Peste coroana de carton şi nestematele-s din sticlă colorată
Surâsul lui e mai de preţ decât cel mai duios alint,
Iar inima-i... Ea e adevărata nestemată.

Apoi cortina cade şi gândul e acrobaţie
Spectacolul de-o viaţă-i aproape de final,
Şi-atunci mai face înc-o dată ce l-a ţinut, ce ştie:
Din vorbe şi din gesturi un ultim salt... mortal.

Cuvintele i-au curs demult
Pe câte-o vale fiecare,
Învolburate de tumult.
Şi le-am săpat pe-obraz cărare,
Către-amintire într-un iaz
Către simţire într-o mare
Cu luciul viu, cu valul treaz
Să ţină înţeles în ape clare.
(2012)

Irealia, almanahe, psi, Scorpio dialog