Leagănă, leagăne

Leagănă, leagăne, mamă și fiu.

Lumina vă scaldă din soarele viu

și firul de iarbă din humă când iese

sub tălpile goale mătase se țese.

Cântec de leagăn sau poate-o baladă

cântă-i domol tu, mamă, și-i adă

sufletul tău și fă-i-l aripă.

Sub ea să se-ascundă, cu ea se-nfiripă.

Pe pajiștea verde, în casa de lut,

ți-e gândul ulcior și inima scut.

Ograda e strâmtă și casa puțină.

Poveștile tale sunt ele grădină,

palat de cleștar și caleașcă de aur.

Din pragul tău pleacă un pod spre balaur.

Iar noaptea când stele se leagănă-n ramuri

și luna lucește tăcută în geamuri,

tu stai și-mpletești cărări de argint.

Pe ele așterni un dor și-un alint.

Pe urmă vezi pașii crescând către zare

și-ai vrea să ții zarea în palmele care

leagănă, leagănă de-o viață întreagă.

Nu poți să-i ții zarea când drum se dezleagă...

(2026)

Poezie scrisă pentru Fiction Mondays, gazduit de Vinitha Dileep pe blogul ei. Cuvântul acestei ediții: resolve.

Traducerea în engleză e o colaborare strânsă între mine și Gemini.

Swing, cradle, swing

Swing, cradle, swing, mother and son,

In the golden light of a living sun.

As the weaving grasses from the earth arise,

A carpet of silk for the bare feet lies.

A lullaby soft, or a ballad's low grace,

Sing to him, mother, in this quiet place;

Bringing him your soul, turn it into wings —

To hide him behind, to blossom, to sing.

On the lush meadow's grass, in the cottage of clay,

Your thought is a pitcher, your heart shields the way.

The yard is so narrow, the house is so small,

But your stories are gardens, rising over it all,

With castles of crystal and coaches of gold.

From your doorstep ahead, dragon-paths will unfold.

When the stars shine and sway on the branches at night,

While the moon fills the windows with silent, white light,

You sit there and you weave silver paths for his quest,

Which are lined with a longing and a mother's sweet rest.

Then you see how his steps to the horizon grow,

And you’d hold it for him — how, you simply don't know —

In your hands that have rocked him through life, ever true.

But you can't hold the world when his road starts anew.

Written for Fiction Monday, hosted by Vinitha Dileep on her blog. The word prompt for this week : resolve.

The English translation is a close collaboration between Gemini and me.

Nu mă lăsați sub o umbrelă

Am răsărit din întuneric pe malul rece, sec și frânt.

Pe-o margine de-abis mă clatin, ultima viață pe pământ.

Un os metalic am în stânga și câteva-ndărătul meu.

Mă-ntreb de-au fost cândva umane sau le-a pierdut pe drum vreun zeu.

Deasupra cerul se desface și se împarte în fractali:

din ani-lumină între stele până la cei mai ireali

stropi cuantici de mistere care tăind istoria-n frânturi

m-au izgonit sub o umbrelă, sub ploi de-acid și-alte lături.

O geană de lumină acră și înghețată-n violet

apare parcă de niciunde, înlănțuită-ntr-un secret.

Iar oasele lucesc amarnic, cu irizații de metal.

Eu stau tot fără de speranță pe malul vremii, abisal.

Apoi lumina se-ntețește eterică, de aur viu

și-un dor de viață mă izbește și iarăși vreau să simt, să fiu.

Până și-abisul se-ncălzește, un râu de stele prevestind

că-i o răscruce la amiază. Trăiesc sperând și sper trăind.

Dar în amurg cerul de lavă dezlănțuie din nou infernul

într-un vârtej întunecat ce mistuie în foc eternul.

Înmărmurită-n resemnare, fără putere, ard și eu

și arde toată nemurirea din om și fiecare zeu.

Vă cer nu pentru mine viață, cer cerul pentru viitor,

fără acid și fără flăcâri. Dați-mi speranță, vis și dor!

Nu mă lăsați sub o umbrelă! Dați-mi lumina înapoi!

Apoi pe malul vremii mele aș împărți scântei cu voi.

(2026)

Poezie scrisă cu cuvintele duzinii generate de Gemini după imaginile generate de Chat GPT pe baza lor.

A scris cu cele douăsprezece cuvinte Suzana

Gemini a tradus în engleză.

Bring Back The Light

I rose from darkness on a shore, so cold, so dry, so torn,

Beside an abyss, trembling now—the last life ever born.

A metal bone rests to my left, some others lie behind,

I wonder: were they human once, or lost by gods unkind?

Above, the sky begins to break, in fractals it divides:

From eons lost between the stars to where the mystery hides—

In quantum droplets of a past that sliced through history’s seams,

I’m driven under a frail shield, through acid rains and screams.

A lash of sour, frozen light in violet hues appears,

Arising out of nowhere now, enchained by secret fears.

The bones are gleaming bitterly with iridescent sheen,

While hopeless on the edge of time, I face the void unseen.

But then the light grows stronger yet, a gold and living fire,

A thirst for life strikes once again, to be is my desire.

Even the chasm warms its dark heart, as starry streams give sign

That noon shall bring a turning point. Through hope, this life is mine.

Yet in the dusk, a lava sky unleashes hell once more,

In darkened swirls that burn away what was eterne before.

Frozen in resignation now, I wither in the flame, 

And immortality expires, for gods and men the same.

I do not ask for my own life, but for the days to be,

Without the acid or the fire. Give hope and dreams to me!

Don’t leave me beneath a frail shield! Bring back the light I knew!

Then on the shores of my own time, I’d share my sparks with you.