Dor

Nu e sub stele
mai mare dor
ca de-un izvor
al vieţii mele.

De-adânca undă
sfânt mă-nfior;
spaime, uşor,
fug să se-ascundă.

Şi m-aş întoarce
din orice zbor
oricând un nor
umbrele-şi toarce.
(1988-2012)

Toamna în castani

Se strecoară prin castani toamna pe furiş,
Ţese ploi şi ţese crengi în aprins păienjeniş
Prin arţarii cei bătrâni, prin salcâmi cu ghimpi,
Darnică-şi întinde trena şi trecutele aripi

Şi aprinde orizontul şi în cer, şi în păduri
Oglindite jos în iazuri şi deasupra-n norii suri,
Flăcări vii, scântei crescânde ce-i erau în plus
Şi-o înfiorare rece înainte de apus.

Din incendii renăscute de pe ramuri împletite
Curg pe umerii de vânt frunze, plete scorojite,
Îşi aştern uşor sub paşi foşnetul şoptit
Se supun apoi strivirii pentru c-au murit.

După ce podoaba-ntreagă vântului se pierde
Şi-s descoronaţi în silă de comoara verde
În castani rămân ca şerpii ramurile dese,
Pe cenuşa norilor zac neînţelese.

(2012)

Ghiocel

Floare dulce, delicată,
Omăt înmuiat de soare,
Cu sfială şi mirată,
Greu străpunge şi răsare.

Parcă face pe iscoada:
Se ridică fără grabă,
Luminoasă ca zăpada
Şi la fel ca ea de albă.

În costum de camuflaj,
Nici de-ar survola tot cerul
Şi-ar cădea spre ea-n picaj
N-ar zări-o iarna, gerul.

Prima care le înfrânge,
Ajutată şi de soare,
În corola ei îi strânge
Razele biruitoare.
(2012)

Suflete desperecheate

Suflete desperecheate,
Unul ici, altul departe,
Între ele sărăcie
Şi durerea cea pustie,
Rană vie şi adâncă,
Veche, dar deschisă încă.

De le-ajunge câte-o ştire
Construiesc o amintire
Cu aromă de ispită,
Jumătate-nchipuită:
Vântul tresărind prin păr,
Ochi lucind în adevăr,
Un surâs şi-o vorbă blândă...
Aşteptare fremătândă...
(2012)

Versul rămâne, când altele mor

Uneori cenuşii, alteori colorate
Întorc cu sfială sau smulg sfâşiate
File pe care, ca şi cum în granit,
Cu degete daltă, am avut de cioplit,
Am scris întâmplări şi m-am făurit.

Timpul le leagă, le pierde-n tumult,
Le îngălbeneşte cu iz de demult,
Aşterne şi praf, şi puţină uitare,
Le rupe din mine şi închide-n dosare
Iubire aprinsă, albastră visare...

Pagini din urmă şi file mai noi
Din cremene dură sau calcare moi
Înşiră apusuri şi vinete ploi,
Şi zâmbete multe, vreo două nevoi,
Şi inima blând înmulţită cu doi.

Tot vraful de foi îl strâng într-o clipă,
Cât timpul o dată a bătut din aripă,
Şi ştiu că nu-i pasă că viaţa îmi trece,
Izvorul lui veşnic nu are să sece,
Îşi bate secunda egală şi rece.

Dar chiar dacă trece rămân amintiri,
Iubiri se destramă şi iar cresc iubiri,
Cât visul mă poartă, viaţa-i un zbor,
Pe suflet, pe soartă nu creşte vreun nor,
Iar versul rămâne, când altele mor.
(2010-2012)

Înainte de apus

Soarele inundă cerul cu lumina lui cea vie,
Norii îşi răsfaţă lenea, dorm pe marea azurie,
Pe pământ se zbate umbra cotropind ţinuturi noi
Sus, pe dealuri mohorâte, prin păduri cu arbori goi.
Parcă ni s-a dat pedeapsă să ne fie luminoasă
Iarna asta doar în cer, nu şi-n lumea noastră joasă.
(2012)

Nedemnă moştenire

Că mi s-a răstignit pe cruce viaţa
Nu-mi pasă, c-am trecut deja de jumătate,
Dar mi-aş dori să ştiu că fiul meu nu se va zbate
Să afle unde s-a ascuns speranţa.

Aş vrea să ştiu că fiica mea nu va privi
La fel ca mine-n viitor ca să măsoare
Ce şanse au nevinovaţii ei copii
Să nu li se reteze aripi 'nainte de a şti să zboare.

Aş vrea un trăznet să găsesc drept leac
Şi cu durerea fiecărei mame amărâte
Să îl abat de-acuma peste veac
Spre cei care ucid norocul fiinţei nenăscute.

Aş vrea să ardă sau să putrezească-odată
Dorinţa seacă de putere şi avere
Ce inimi împietreşte şi strâmbă-a lumii judecată,
Încoronează nepăsarea şi seamănă durere.

Aş vrea să ştiu că ce au suferit bunicii şi părinţii,
Şi ce-am sacrificat şi eu purtând în gând iubire
Nu-s jertfe pe altarul trist al neputinţei
Lăsat pentru copiii mei, nedemnă moştenire.
(2012)