Iarna, ai văzut vreodată?

Iarna, ai văzut vreodată,
inutilă, disperată,
pe o ramură pustie,
cu speranţa c-o să-nvie,
o frunză demult uscată?

Ca obrazul vrăjitoarei
de zbârcită, zgribuleşte,
viforul prin ea foşneşte
şi povestea visătoarei
suflul aspru o şopteşte.

Agăţată de copacul
ce, cândva, a zămislit-o,
trupul cald şi seva dulce
au crescut-o şi-au hrănit-o,
îşi foşneşte-acum amarul
şi nu pleacă să se culce
în zăpada îngheţată,
să se mistuie uitată.

Tot aşa, iubirea moare,
dar o vreme crede, încă,
în trăirea cea adâncă,
inutilă, disperată,
până când, încet, dispare
în uitarea îngheţată,
în nimic şi niciodată.
(1987-2010)

Am uitat

Era o vreme când ştiam
să păşesc de pe un munte pe altul
fără ca paşii mei să fie
mai mari.

Era o vreme când ştiam
să trec marea din două salturi uşoare:
unul până la marginea ei din cer
şi-al doilea până pe tărâmul celălalt.

De atunci munţii au încărunţit
în câteva ierni,
marea şi-a săpat riduri pe faţă
în nişte furtuni,
iar eu...
am uitat.
(1988)

Joc

Haide să jucăm un joc
cu foi de trifoi,
să vedem cine- eu sau tu-
va găsi mai mulţi
trifoi
cu patru foi,
să vedem cine- eu sau tu-
va avea mai mult noroc.
Uite, eu
am găsit deja unul
şi am de gând să ţi-l pun
ţie
pe piept,
aici, în dreptul inimii.
(1988)

Frunză galbenă

Frunză galbenă, răzvrătită,
Urând somnul impus,
Mă doresc reîntoarsă la viaţă.
Caută-mă printre firele ploii!
(1990)

Măcar

Măcar o clipă,
şi tot m-ai iubit!
Am înţeles
din foşnetul gândurilor tale
pe care l-am ascultat odată,
când bătea mai tare vântul
prin pădurea ta de vise.
(1987)

Iluzie

Merg de o viaţă
pe acest drum,
şi toamna se confundă cu primăvara,
iarna le desparte,
dar eu nu ştiu
care e toamna
şi care primăvara
şi mi se pare că timpul
merge când înainte,
când înapoi,
şi mi se pare că totul
este o nesfârşită repetare,
că nimic nu e nou
şi că eu păşesc
(căci aud zgomotul paşilor)
fără să înaintez.
Paşii de mâine se suprapun
peste cei de azi
şi peste cei de ieri,
şi zgomotul paşilor se suprapune.
Aud un tropăit obsedant;
cred că timpul merge în ambele sensuri.
(1987)

Ce a fost adevărat?

Câte semne las în urmă,
Câte urme-am însemnat,
Câte vorbe mai răsună,
Sau ce muzică-am cântat?
Câte inimi am ţinut
Între palmele deschise?
Câte gânduri am făcut
Să se lege, câte vise?
Furtuni câte am aprins?
Câte stele-am numărat?
Câte lacrimi am cuprins?
Ce a fost adevărat?
(2010)