Tihnă

Ninge ca-n sufletul unui copil,
Cu priviri speriate de căprioară,
Cu galopuri iuţi în hora sentimentelor;
Ninge alb-albăstrui, clipe lungi,
E ninsă liniştea,
Mai tăcută decât umbra pietrelor;
Pădurile de mult sunt
Semne de argint pe faţa cerului
Şi-n singurătăţi stă neclintirea…
(1988)

Păsări albe

Sunt fântână de lacrimi de flori,
Cuprinsă în pământ şi în nisip şi-n pietre,
Văd ziua stelele şi, uneori,
Văd fâlfâiri de aripi curate
Şi simt dor de zbor albastru.
Apele mele vor atinge lumina
Grea de înţelesuri,
Apele mele vor urca adânc în sus
Cu dorul de aripi păstrat în ele,
Apele mele vor hrăni păsări albe
Cu lacrimi de flori
Pentru călătoria lor neştiută
Dăruită timpului.
(1988)

Veste

Am venit dintr-o lume ascunsă
În spatele norilor,
Să-ţi aduc ţie clipa de linişte.

Am venit printre păsări albe,
Hohotind în zbor,
Ca să-ţi aduc bucuria.

Am venit, iarăşi şi iarăşi,
În fiecare dimineaţă,
Ca să-ţi spun vestea cea bună:
Încă o zi ne scaldă în lumină.
(1999)

Gânduri în frig

În tristeţe cuvintele sunt greu de rostit.
Cât de uşor pot vorbi despre bucurie!
Mai dă-mi şi tu câteva cuvinte
Din când în când!

Să scriu despre flori când sufletul meu tânjeşte,
Când afară e zăpadă, nu pot.
Pe lângă albul zăpezii florile sunt impure.

Dor de tine printre crengi uscate,
Pădure de toamnă a sufletului.
Dor de tine şi de verde.
(1990)

Încă o clipă

Când ai să pleci,
Să laşi uşa deschisă
În urma ta.

Vreau să te zăresc încă o clipă…
(1991)

Efemeră păpădie

Vântul adie,
Efemeră păpădie,
Unde-ai dispărut?
Oare te-a durut?

A fost o clipă,
Sau doar risipă,
Am crezut că zbor,
M-a frânt un nor.

Ceaţă pustie
Peste ochi să fie,
Visul i-a orbit
Şi i-a mistuit.

Vântul adie,
Efemeră păpădie,
Numai un sărut,
Atât, şi-a trecut…
Oare te-a durut?
(1991)

Nu cere gândului să se supună

Nu sunt a ta! Şi nu voi fi decât din întâmplare.
Nu cere gândului să se supună,
Poate doar inima, nebună,
Va fi a ta, odată, cu mirare.

Să mă iubeşti, dar să nu-mi ceri
Să fiu femeia ta cuminte,
Aşa cum îţi aduci aminte
Din ce-am trăit în alte primăveri.

Iubeşte-mă! Şi te-oi iubi şi eu,
Dar lasă-mi aripa să zboare,
Să se înalţe pân’la soare
Şi, dezlegată, lângă tine-oi sta mereu.
(1999)

Don't ask my thoughts to flounder

I am not yours! I'll never be by any chance.
Don't ask my thoughts, so free, to flounder.
Maybe my heart in crazy dance
will be all yours, someday, with wonder.

Love me, but never ask of me again
to be your woman, dutiful and wise,
as you remember (and you hope in vain),
from what we've lived under those clear skies.

Love me!  And I'll love you, too, you know,
but let my wings to fly and raise
until they'll touch the sun and glow,
and then, I'll stay beside you. Always...
(2020)