Invenţia perfectă

Nici n-ai inventat-o încă
şi i-ai dat de grijă
atât de multe.
Şi în grijă
inima –
atât de mult…
Menajeaz-o puţin
măcar la început
până prinde rădăcini
nedefinite
(adică asemănătoare
unor micelii cotropitoare),
necondiţionate
şi neîncepute
în altă parte.
Pe urmă lasă-ţi toate grijile
în grija ei.
Are ea grijă
să ţi le înapoieze,
una câte una,
spre rezolvare.
(2015)

Când Uitucul îi spune să-i amintească s-o inventeze.

Incandescenţe (XV)

Dar

Din flori de suflet
ning petale de poem:
dar nemuririi...

Vară

Parfum de salcâm,

fluturi pe florea de mac,

iubiri în mugur.

Rostogolire

Argint viu - gândul,
argint viu - cuvintele -
boabe de viaţă.
(2015)

Nicio umbră

Rămâne în urmă-ţi parfumul,
tu pleacă,
cerând de la timp să ne uite.
În nerostire-ţi laşi scrumul
să şteargă
către mine cărări, amănunte...
Ce-a fost între noi va rămâne
candelă mută
ce-alungă o umbră-n tablou.
Târzie, ziua de mâine,
acută,
îţi simte parfumul... ca nou.
Nu-i între noi nicio umbră
să stea,
să ne-ntunece cerul
şi nici amintirea nu-i sumbră.
O stea
adânceşte misterul
rămas după neîntâmplarea
din noi.
Ne-ntrebăm ce-ar fi fost
de ne-ar fi cuprins zarea
pe-amândoi
în deplinul aceluiaşi rost.
(2015)

Amintiri şi versuri stârnite de Dana.

Umbra din tablou

Rob Wilson - Beach Shadow

Străluciri de mătase pe pielea bronzată
şi contur delicat - o umbră de fată -
nu ni se-arată, ci se-ascund în tablou.
O pată-n nisip ca un fel de ecou
al unui mister ce se vrea ghicitoare...
Răspunsul îl află din adânc fiecare.
Văd întuneric sau văd frumuseţe?
Apoi îmi închipui vreo câteva feţe
şi le rotesc ca pe măşti pe ovalul
aproape perfect ce-ntunecă malul.
Una visează privind înspre zare,
alta pe-obraz are-o boabă de mare,
iar ochii i-s trişti şi întorşi către sine,
o alta surâde spre iubitul ce vine
să o cuprindă îmbrăcat în lumină,
în adiere şi în sarea marină.
Mai este o mască ce râde de toate
fiindcă le ştie pe de rost, cu păcate,
noroace, cu gânduri şi visuri,
cu-avânturi, cu nori şi chiar cu abisuri.
Mă priveşte şăgalnic şi-mi face cu ochiul,
apoi îşi ridică la ureche ghiocul
şi-ascultă ce-a fost şi ce-are să vină:
visuri, tristeţi, întuneric, lumină...
(2015)

Ce le-a şoptit fără cuvinte
o umbră din tablou, ce şi-au adus aminte,
privind-o, aflaţi, ca de-obicei,
tot de la Eddie. Click... şi îi găsiţi pe ei.

De nepătruns

M-ai început de la cuprins,
m-ai frunzărit absent şi pe sărite.
Pe-o pagină vreo câteva cuvinte,
uimindu-te, de suflet ţi s-au prins

şi, curios să înţelegi mai mult,
ai căutat prin pagini disparate,
şi-ai disecat tăceri printre păcate
şi râsete-ntr-a verbului tumult.

Apoi citit-ai toată cartea, rând cu rând,
şi notele de la subsol spre luminare
pe unde-a întâmplărilor cărare
se înfunda într-un abis de gând.

Ce ai aflat? M-ai învăţat pe mine
aşa cum par, abstractă, pe de rost,
cu idealuri zămislite din ce-am fost
trimise în solie peste hotar spre mâine?

M-ai încadrat în ramă fără zare,
simplificată-n planul de idei,
m-ai sărăcit de ce-i nespus şi de scântei,
sămânţa flăcărilor viitoare.

Printre atâtea vorbe câte-am spus
şi printre lacrimi, zâmbete şi gesturi
sunt rânduri albe-n care universuri
răsar, apun şi ţi-s de nepătruns...
(2015)

Ventilaţie asistată

Pe-un catafalc ajuns, răpus de anemie,
zăcea împuţinat, cu faţa pământie,
cu falca încleştată, portret al neputinţei
ce macină şi-omoară-nceputul năzuinţei,
timpul meu liber din cuget unde port
retuşul realităţii. Era, sărmanul, mort,
depus într-un coşciug 'nainte de deces
spre-a-mpiedica molima să capete acces
la timpul celălalt ce are mai mult rost
în schema vieţii mele de om cu cuget prost,
supus şi-nlănţuit de clipa scursă-n grabă,
zi după zi fugind după vreo altă treabă,
un om de rasă necunoscută încă
şi încuiat în sine ca-ntr-o eternă stâncă,
umplut cu fiere, frică şi frustrare.
Toate-s utile în schema asta mare
cu roboţei făcuţi dintr-un ţesut vâscos
uşor de modelat şi fără niciun os,
ce nu se răzvrătesc, cu zid înconjuraţi,
şi nici nu-şi plâng de milă... Atât sunt de ciudaţi!
Un lup adevărat de i-ar vâna, n-ar şti
din cale să îi fugă nici cât nişte copii.
Dar lupul ar fi pus şi el la încercare,
că n-ar vedea cu lupa de-s vii şi de mâncare.

Timpului meu cel liber din cuget am să-i fac
o ventilaţie-asistată chiar sus, pe catafalc,
şi am să fur secunda ca pe-un fursec gustos,
s-o stăpânesc, s-o-nalţ, s-o umplu de frumos,
iar ea să-nceapă gând, şi-apoi cuvânt şi viaţă
să curgă prin peniţă şi prin surâs pe faţă...
Şi s-or roti tăceri în sentimente pline,
şi s-or desţepeni tăgade în destine,
şi nu s-or limita lianele de gând
până nu vor atinge tărâmul renăscând
din basme născocite ca aripi pentru vis -
rotiţa împlinirii când nu e interzis.
(2015)

La Eddie în tabel, cu aceleaşi cuvinte
nesfârtecate şi scrise mai cuminte
s-au înşirat toţi duzinarii înc-o dată
Citiţi ce-au scris! Cuvântul le e daltă.

Paşii noi pe drumuri vechi

Drumul e plin de praf şi bătucit,
brăzdat de şanţuri în care-s înşiraţi -
mărgele de trecut - pierduţi şi-apoi uitaţi,
paşii bătrâni ai altui nesfârşit.

S-au suprapus adânc, tot mai în jos
şi-au scris istorii în piatră încrustate,
piatra s-a desfăcut în boabe răsfirate
de vântul cel risipitor şi nemilos.

Paşi noi se rostuiesc pe temelie
de paşi şoptiţi de vânt din amintire,
întreţesuţi ca un covor de nemurire
legat de drum la capăt cu temeinicie.

Chiar dacă-acelaşi şanţ îl adâncesc,
paşii cei noi pe drumul vechi de când e lumea
urcă, de fapt, un pisc după genunea
din care paşii dinainte se ivesc.

Paşii cei noi s-or învechi şi ei,
purtaţi de vânt sau duşi de gând în faptă -
un nesfârşit rodind amiaza coaptă
din mugurii aceleeaşi idei...
(2015)

Pe drumul vechi al limbii înşiră din cuvinte
paşi noi ai altui gând ivit în altă minte
şi-apoi ne dau în dar cărarea inventată
pe harta care creşte de Eddie protejată.