Şi mi-e de noi? Şi mi-e de mine...

"Şi mi-e de noi, şi mi-e de tine"
în noaptea de april plină de stele
în care mai ţin minte bine
cum ne dansau nebune iele
prin sânge-n triluri de privighetoare
desperecheate sub argintul lunii
şi roua lăcrima sub tălpile uşoare
şi-o frământam şi noi tot ca nebunii.

"Şi mi-e de noi, şi mi-e de tine"
în noaptea de april cu cerul negru
în care-ai dispărut ca o himeră
cu mersul apăsat, alegru,
rostogolindu-mă în altă eră
în care-au amuţit privighetori
desperecheate de atâta umbră
şi roua curge pe obraz din nori
şi lasă urmă-adâncă lângă urmă.

Şi mi-e de noi? Şi mi-e de mine
în noaptea de april târzie
cu luna secerând un colţ de cer
în care te-am topit ca pe-o stafie
şi-am înţeles că mi-ai fost efemer,
un vis, o-nchipuire fără nume.
M-am învelit în trilul de privighetori
călătorind o viaţă şi o lume
din noaptea de april în zori.
(2015)

Din noaptea de april în zori.

Stare de spirit

Iarba verde de mătase
unduieşte-n adiere
şi ieşim zâmbind din case
cu plăcere,
şi bătrâni cu cârja-n mână,
şi părinţii cu căruţ,
iar plimbarea nu se-amână
vreun picuţ.

Ne-mbătăm privind la muguri
şi visăm la liliac,
la caise şi la struguri
pe arac.
Ne îndeamnă-o buburuză
către cine ni-i sortit
şi plecăm fără vreo scuză
în peţit.

Ne trezim din reverie
când privim spre inelar.
Cu un pix pe o hârtie,
la notar
sau cum s-o numi acela,
am semnat şi am spus da,
dar azi mintea dusă e la
altceva.

Facem prin cartier o roată
şi ne-am rătăci, dar ştiu
paşii drumul şi ne poartă
grijuliu
înapoi la noi acasă
să ne odihnim puţin,
să ne aşezăm la masă
şi la vin,

să ciocnim câte-un pahar
şi câte un ou vopsit,
să mâncăm miel cu mărar
bine fript,
cozonac cu nuci şi mac,
păşti cu brânză şi smântână
şi apoi iar cozonac,
o fărâmă.

Până terminăm e noapte
şi aprindem o făclie
să vedem câte bucate
-n farfurie
ne-au rămas, că vinul curge
ca izvorul nesecat
şi ne temem că n-ajunge
de-mbătat.

Dar e numai o părere
că a doua zi, de zor,
căutăm de-aşa durere
un antiinflamator
şi n-ajunge un flacon,
chiar de ne-a ajuns licoarea
după noul etalon:
cumpătarea.
(2015)

Vă îndemn la cumpătare
când e vorba de bucate
şi de-alcoolica licoare,
dar, din toate,
la duzina de cuvinte
(asemeni, la provocare,)
nu fiţi cumpătaţi, vă rog.
Revărsaţi gând viu din minte
cu noroc.

Zburătorii

Un demon trist, neînţeles
s-a-ndrăgostit fără speranţă
şi-ar prinde-n braţe ce-a ales,
dar frica-l ţine la distanţă.
I-aşa de teamă să nu piardă
în teamă pe cine iubeşte
c-ar prefera de dor să ardă
cât inima-i pe drag păzeşte.

Dar zburătorii vin şi pleacă...
Dacă îi legi de tine nu-s
tot zburători, că li s-a dus
misterul şi în van le seacă
dorul de zare şi-ntuneric.
Dar când mai trec, aşa, himeric,
fură un fulg din zborul lor
şi te-nfăşoară ca-n fuior
în clipa lor de-avânt, albastră
când umbre-ţi vin pe la fereastră.

Iubirea e mai pământeană -
din iute zbatere de geană,
din lutul frământat arzând,
din dar de suflet fremătând
şi sete de-a primi 'napoi
ca să faci unul unde-s doi.

Şi nu te dărui pe cântar,
şi nu aduni ca un avar,
dar ca să îţi păstrezi iubire
nu-i de ajuns o risipire,
nu-i de ajuns un singur zbor
şi nu-i nici cel mai aprig dor
ori foc aprins din zare-n zare.
Opinci legate de  picioare
cu şnur de fier şi tălpi de-oţel
se rod pe drumul spre castel
unde te-aşteptă fericirea.
Drumu-i un labirint prelung
şi numai cei mai bravi ajung
până la capăt cu iubirea...
(2015)

Ironia sorţii

Şi-a făcut asigurare de viaţă,
sărmana paiaţă,
fără să se gândescă la urmări.
Trăieşte după pofta inimii, cutreieră cărări
interzise altor muritori,
ba chiar ar zbura şi printre nori
fiindcă e asigurat ca un alpinist
sau ca un acrobat artist...

Necazul e că asigurarea lui are valoare
numai în cazul în care el moare...
(2015)

Noapte de aprilie

Din stele curge
tril de privighetoare
pe şoapta zării.
(2015)

Nopţi înstelate
de cuvinte aprinse
topesc tăcerea.

Clepsidra mi-e stricată

Nu-i numai alb şi nu e numai negru,
nu-i om doar mincinos şi nici complet integru,
nu e nimica bun în care să nu plângi
şi nici un rău din care surâs să nu răsfrângi.
De ce să fie rău? De ce să fie bine?
Statornic nici pământul nu poate a ne ţine...
Îl doare ba o coastă, ba îşi mai sapă vale
şi tremură legându-se cu Ecuator la şale.
Nici gândul nu-i statornic, îndeamnă la schimbare.
E teafăr câteodată şi câteodată doare.
Cuvântul e ca gândul şi-ar fi frumos să fie
măcar adevărat, de nu e pe vecie...
Dacă a fost în el pelin vreodată,
l-am smuls şi l-am uscat, l-am aruncat din casă.
Acum adun arome dulci-amărui ce-mbată,
beţie din aceea înaltă şi pufoasă,
nor alb strălucitor de-atâta pace
câtă culeg din zâmbete alese pe sprânceană
şi-apoi le pun seninul cu mine să mă-mpace,
cu lumea, cu trecutul, cu ce s-a scurs pe geană
şi strâng din roua vremii atent în buzunar,
clipe ce le-aş păstra pentru o altă dată,
dar cum să le opresc la mine n-am habar…
Cine-i să mă înveţe? Clepsidra mi-e stricată.
(2015)

În cercu(i)ri

Ieşim din cercuri, dar din care?
Că sunt atât de multe şi diverse
şi unele din ele se întrepătrund.
De-aceea că nu e ieşire ni se pare.
Chiar dacă marginile le-ar fi şterse
tot n-aş putea să mă ascund
de cercul din trecut, de cele viitoare...

Şi-apoi depinde din ce punct priveşti
şi din ce unghi desfereci perspectiva,
căci dintr-o parte orizontu-i mai rotund,
din alta culmi muntoase îl ascund
şi-un arc de cerc întins din el lipsi-va
ca o eclipsă-n care oglindeşti
o nerostire ca final al unei vechi poveşti

Cercul cuprinde-n el şi zămisliri
chiar dacă e-o rotire nesfârşită,
puncte perfect rotunde de vedere
care ar trebui atinse-n şerpuiri
ca să mai afli încă o părere
despre ce eşti şi-apoi să nu te miri
când ţi se face strâmt căci alţii văd himere
pe unde umbli cu desaga peticită
de-atât trecut, de-atâtea amintiri.

Poate că cercul s-ar deschide mai uşor
şi cu mai multe rotunjimi incluse,
tangente, intersecţii sau planuri suprapuse,
dacă că n-au toate punctele un scor
şi unghiurile de vedere nu-s obtuze
ori curbele aleatorii nu-s reduse
la capete pătrate sau umbre în decor.
(2015)