O mână întinsă spre tine

Cu o mână întinsă spre tine de demult,
de am uitat de ea acolo în trecut,
nici nu mă simt infirmă c-o mână, făr-un zbor,
nici nu mai ştiu ce doare şi nici dacă mi-e dor.

Mai am încă o mână şi-mi pare de ajuns,
mi-am adunat cu ea tot şi nimic în plus.
Poate că uneori lipseşte un surâs
sau geana mi-e prea grea. Sunt lacrimi şi de râs...

O mână întinsă spre tine ca şi cum ar cerşi
n-ai să o prinzi vreodată, nici n-ai s-o afli şi,
de-am să ţi-o las acolo, în aşteptare mută,
voi şti doar eu, cea veche, cu dorul peste sută.

O sută grea de doruri? Nu, suta de ani grei
câţi au trecut prin mine tăcuţi, fără scântei.
Dar i-am ştiut doar eu, nu ţi i-am arătat.
N-ai fi putut să-i scazi din timpul necurmat.

O mână întinsă spre tine rămasă fără rost
nu mi-e de folosinţă. E ca şi cum n-a fost

dacă ni s-a pierdut atingerea în vânt
şi nu ni s-a legat un deget, un cuvânt.

O mână întinsă spre zare şi spre necunoscut,
acolo unde creşte speranţa şi cântecul nu-i mut,
e cea care-mi arată în viitor lumină,
chiar dacă smulge dorul adânc din rădăcină.
(2013)

La psi mănunchi de mâini dăruie veşnicie.
 În podul palmei lor se-adună apă vie
şi picură din ele ca ploile de vară,
 la schimb doar cu simţirea, cuvinte-n astă seară.

Corăbier în deşert

Ce faci când mâni corabie cu pânzele întinse
prin valuri de nisip uscate, în deşert,
când, arcuit, catargul, sub vânturi indecise,
se vaietă prelung, iar tu-l ştiai inert?

Ce faci când ce-ai crezut triumf e doar indiferenţă,
când ţelul urmărit ţi s-a făcut păcat,
când timpul obiectiv şi fără de clemenţă
te judecă, iar inima ţi-e martor... nechemat?

Orice ar spune alţii, cărarea ţi-a fost una,
deplină-n împlinire pe valurile zării.
Afli în tine-n felul tău pe totdeauna
şi-ţi pui pecetea neştirbită pe umărul visării.
(2013)

Corabie, nu în deşert, ci plină de cuvinte,
deplină în alunecare pe valul arcuit,
purtându-şi inima-n triumf mereu spre înainte,
fără păcat, fără indiferenţă, cu timpul socotit
în felul în care totdeauna e obiectiv în zare,
nu-i numai una, ci atâtea câte-au ajuns la psi în rada mare.

Cel mai tare mă sperie teama

cel mai tare mă sperie teama,
clipa când ştiu că nu-mi mai sunt stăpână,
când mi se pune în gât ca un nod,
îmi leagă picioarele şi mână de mână,
îmi sufocă gândul şi-l împiedică să dea rod.

cel mai tare mă sperie teama,
oricât aş ucide-o tot scapă un mugur pe tulpină,
încolţeşte uşor nu-i trebuie pământ roditor,
o prăşesc, o smulg, o tai din rădăcină,
o stârpesc şi-o omor.

cel mai tare mă sperie teama,
niciodată cine sau ce mi-o inspiră,
un lucru îl învăţ şi-l supun, cu un om mă măsor,
teama n-are instrucţiuni de utilizare şi n-are măsură,
are doar iraţionala insuşire de a năpădi orice ogor.
(2013)

Evadarea

Am evadat în multe feluri din multe închisori
şi evadările m-au adunat în mine,
dar neştiind să mă destăinui secundei care vine
m-am inspirat din poze cu gratii şi cu zori.

Antigravitaţie

Când m-am născut acolo unde norii sunt vecini cu marea
şi mi-am înfipt catargele în nesfârşită zarea
şi prora în oglindă şi am pornit spre mal
am despicat cărare pe coamele de val.

La ţărmuri trebuia să îmi găsesc prin munţi
cărări ce taie stânci şi peste hăuri punţi,
dar mi s-au zămislit spre cer din spuma mării
aripi cu zborul alb ca zorile visării.

Şi-atunci cu vântul în pânzele întinse
m-am înălţat şi eu în doruri necuprinse
de soare şi văzduh şi am schimbat plutiri
şi mers anevoios cu zboruri năluciri.

Am evadat în vis, iar cine mă priveşte
cu ochii orbi de ceaţă ironic îmi zâmbeşte,
dar eu şi cei care văd clar şi mai înalt de nori
înfrângem gravitaţia de infinite ori.

Răzvrătire

Când m-ai închis ai pus încet zăbrele
din ce în ce mai dese. Printre ele
nu mai trecea nici aerul de-ajuns
şi respiram cu porţia câte un vis pe-ascuns.

Le-am îndurat un timp, chiar dacă mă răneau.
Vreo câteva din ele, fără să vrei, mi-erau
prin suflet petrecute şi mi-l făceau bucăţi.
De-aceea nu-ţi eram la fel ca alte dăţi.

Pe-acelea mai întâi le-am smuls şi le-am topit
în focul indignării curat şi răzvrătit
şi printre gratii rupte am evadat în mine.
Uitasem cum eram când încă mi-era bine.

Când am aprins lumina şi m-am privit în faţă,
discret, zorii purtau o rază de speranţă
şi un surâs firav îmi înflorise iar
în sufletul scăpat din miez de chihlimbar.

Apoi am îndrăznit şi-am aruncat şi masca
ce-aproape se lipise, uscată precum iasca,
pe chipul fără vis şi am plecat la bal
cu rochie de seară şi fără niciun şal,
să îmi dansez, să-mi cânt tot ce mi-e viitor,
fără zăbrele dese care cuprind şi dor.
(2013)


Ştiu că-i o evadare de câte ori deplin
trăim secundele cu tot ce-i în preaplin
de inimă deschisă care îmbrăţişează,
de gând încrezător care înalt cutează,
de dor de viitor ce îndrăzneţ visează.
De-aceea evadăm toţi în aceeaşi zi
cu scop mărturisit de-a spune şi de-a fi: psi, tibi, anacondele, La Fee, cita, incognito, Dictatura justiţiei, Scorpio, dor, Gabriela, tibidoi, mitzaa, lili3d, Vero

Primul sărut

Şi-a aruncat boneta de tot nepăsătoare.
Freamătul vântului prin pletele brunete,
dezvăluindu-i taina din buclele cochete,
i-a alungat sfiala în seara uimitoare.

Cu pasul sigur a străbătut distanţa
dintre acasa ei şi zarea cea albastră
pe deal, pe-abrupte pante, pe rame de fereastră,

pe unde îi intrase în inimă speranţa.

Păsări cu pana albă, pe sub aripi cu vântul
şoptit în fâlfâire, aprinse de-asfinţit
în visul ei cu lună, de mână c-un iubit,
i-au ocrotit sărutul şi i-au furat cuvântul.
(2013)

Păsări albe, freamăt tainic, şoapta cea nepăsătoare
la distanţa de-o peniţă, fără deal sau vale-abruptă
neascunse sub bonetă, cu sfiala întreruptă,
seara s-au legat idei în mănunchi, poveşti - fuioare.
Şi le-au tors în gheme moi
şi le-au împărţit cu noi: psi, tibi, mitzaa, tibidoi, Vero, anacondele, Gară pentru doi, La Fee, Dictatura justiţiei, Scorpio, dor, lili3d, cita, roxana, Dia na, cammely

Boaba vremii

În boaba vremii ne trecem întâmplarea...
Mesajul meu ascuns pe după colţul ei,
era surâsul care însoţeşte emoţii şi idei
de câte ori, trecându-mă, stăpână mi-e mirarea.

O văd la colţul gurii, o văd şi dinspre ochi
spre tâmple şi de-acolo (nu fie de deochi!)
se duce rostogol, ori albă, ori căruntă.
Timpul pe ascuns ne creşte-n secunda lui măruntă.

Ştiu, boabele de vreme se scurg una din alta!
Zâmbetele sunt de-aceea preţioase,
îi fură timpului secunda, minunata,
şi-o dau, nenumărată, în amintiri frumoase.

De vreau ori nu, boaba tot încolţeşte!
Am s-o păzesc cu grijă, să crească ordonat,
lăstar cu frunze dese ce mă adăposteşte
în anii cei târzii sub timp înduplecat.
(2012-2013)

Din dialoguri la Mesajul ascuns cu almanahe, incognito, Scorpio şi dor (în ordinea strofelor).

Inel

Doar un inel? Nu, eu vreau inele
pe fiecare deget şi-n buclele rebele
şi câteva de schimb, ca o prevenţie
când plictiseala mă pândeşte cu intenţie!

Inelul vechi, cel care mi s-a ros,
ori, poate, m-am ros eu în el până la os,
acum l-aş vrea să fie, dacă s-ar putea,
inelul lui Saturn, neterminată stea.

Să-mi dea în jurul frunţii rotocoale,
să mă învârtă ameţitor şi moale,
să nu-mi revină pe umeri prea uşor
capul cu mintea-n el şi gânduri care dor.

Cel mai de preţ inel, cel care spune tot,
mi s-a încolăcit şi nu mai pot să-l scot
din sufletul cusut şi de pe gând mirat
I-s ochii de smarald pe cerc neterminat.

Când îl rotesc, dezvăluindu-şi înţeles,
nu prinde-n cercul lui ce deget am ales
să-l poarte şi, în alunecarea-i blândă,
ochii cei verzi mi s-au făcut oglindă.

Mă văd în ei cu riduri scrise din întâmplare,
din întâmplarea mea, repede trecătoare,
mă văd în ei aşa cum am ales să fiu:
cu gândul alergând şi sufletul tot viu.

Spirala lui nu leagă, prin ea pot să strecor
ce-am fost ca să-mi rămână şi să nu-mi fie dor
de cea care purta numai în păr, rebele
şi de culoarea toamnei, vreo câteva inele.
(2013)

Mult mai romantice inele şi toate preţioase
apar cu toată strălucirea din vorbele frumoase 
la psi, tibi, anacondele de sâmbătă şi anacondele de luni, roxana, cita, dor, Vero, Dictatura justiţiei, Scorpio, mitzaa, La Fee, lili3d, Some Words, cammely