El e fantasmă

Elita stelelor se adunase să dezbată
problema iminentă, alunecoasă şi întunecată
pe care o eclipsă părea să o abată
asupra nopţii, la o anumită dată.

Luceafărul a prezentat o explicaţie
cum că eclipsa, deşi pare de senzaţie,
ar fi motiv mai mult de bucurie,
căci strălucirea lui mai orbitoare va să fie.

O stea micuţă de lângă Carul mare,
cu o prezenţă ştearsă, ca o lumânare,
dar elegantă şi desăvârşită-n exprimare
l-a plefturit din două vorbe şi-o suflare:

"Tu, care stai aproape de Pământ,
lumina între voi cât spun eu un cuvânt
se duce şi se-ntoarce, te bucuri în zadar!
Tu eşti numai oglindă, n-ai fost vreodată far,

la fel ca Luna, de a cărei lipsă
vrei să profiţi, căci ştii că o eclipsă
durează doar o clipă într-o eternitate
cât pare viaţa noastră, stele adevărate.

Păstrează-ţi echilibrul şi nu-ţi mai lua elan
să străluceşti mai tare! Mândria ţi-e în van!
Toată lumina pe care o atârni pe cer
îţi vine de la Soare, grăunte efemer!"

Iar vocea stelei mici şi râsul ei zglobiu
se răsturna în valuri, ecou cu vuiet viu,
şi-n cercul de elită al stelelor, ermetic,
se-mprăştiase zvonul despre acel eretic

ce încercase, fără urmă de pudoare,
să pară stea, să se pretindă soare
şi la eclipsă să se pună în valoare,
să strălucească-n faţa lumii muritoare.

Lumina stelei din adâncul cerului, departe,
departe şi de lume, departe şi de moarte,
chiar de n-avea să se sfârşească prea curând,
Pământului abia îi pâlpâia plăpând.

Luceafărul zâmbind, oglindă de lumină,
nici enervat, nici străbătut de vină,
ştia că-n colţul de cer unde era stăpân
ochii ce se înalţă asupra lui rămân,

iar strălucirea lui nu-i falsă niciodată,
că soarele îl luminează noaptea toată
fiindcă el e fantasma vie a visului de fată,
e dorul oglindit de inima curată.
(2013)

Cum printre stele elefantul nu-şi găsise locul
l-am desfăcut bucăţi ca să-l strecor neobservat
şi l-am mascat cu un cearşaf furat din pat.

Cum l-au inclus pe elefant de-a dreptul în mijlocul
ermetic al elitei cuvintelor duzină,
cu elegantă exprimare, cu elan, ecou şi rădăcină
nu în eclipsa gândului, ci în eternitate,
cum nu s-au enervat şi le-au legat pe toate
cu echilibru în explicaţie şi-n artă
vom înţelege de vom căuta la psi pe hartă.

Dansând

Dansând m-am despărţit de vârsta inocenţei
şi am uitat-o repede şi fără remuşcare,
dans vesel şi sprinţar, tribut inconştienţei
şi dorului de-a cuceri cea mai albastră zare.

Dansând m-am aruncat în braţele iubirii,
visând la veşnicie în clipa fericită.
Şi i-am îngăduit dansând dezamăgirii
să-mi strângă lacrima de neputinţă chinuită.

Dansând m-am ridicat şi-am mers spre lume.
În paşi purtam speranţa din zborul regăsit
când chipurile-acelea, ştiute după nume,
m-au prins în dansul lor, balet nepreţuit.

Dansând impetuos am râs izbânzii
şi răsăritul l-am sărbătorit cu voluptate.
Dansând agale-am înserat tăcerile visării
la stele către care nu-mi era departe.

Dansând am adormit dureri de oase,
dansând şi sufletul l-am alinat de jale.
Mi-am pus în geamantan condurii şi hainele frumoase
şi-am străbătut dansând şi pisc, şi-adâncă vale.

Dansând şi-acum, adaug rânduri pe foaia de hârtie nouă
în timp ce viaţa-şi cere dreptul la corvezi, prozaic...
Şi când n-oi mai putea dansa în zori scăldaţi de rouă
am să dansez cuvintele... cu patimă, năvalnic.
(2013)

S-au prins în hora cuvintelor, dansând cu foc,
cei care-aduc surâsuri şi senin şi dintr-un joc:
psi, anacondele, Cita, dor, Scorpio, Dictatura justiţiei, Abisuri, almanahe, La Fee, lili3d, verovers, roxana, Dia na , cammely

Mărul

Se scutură petalele şi se aştern în plete.
Mărul din altă toamnă, prea copt, a putrezit.
Tăcerea lui în iarbă nu-i cuib pentru regrete,
tăcerea lui în iarbă e semn de răsărit.

L-am prins cu o mişcare simplă în căuş de palmă.
L-am smuls, l-am mirosit şi am muşcat din el,
o muşcătură de dezvăluire cu o aromă calmă.
În juru-mi, neschimbat, vântul foşnea la fel.

Când ţi l-am dat, pe-o parte neted, ispititor, lucind,
pe cealaltă c-o lipsă - sărut furat în pripă -
nehotărât între a-l contempla şi a-l strivi cu jind,
până să-l faci bucăţi, ai ezitat o clipă.

Privindu-ţi palma plină de must şi trist numai puţin,
dar mult mai mult mirat, căci nu-ţi ştiai puterea,
jos, pe podea de iarbă, l-ai risipit deplin
în timp ce dezveleai pe alte ramuri, mierea.

Apoi am învăţat să-mi strâng cu grijă rodul,
ai învâţat să-l cauţi, să îl culegi, să-l furi.
Am învăţat să-mi leg mai strâns la gură nodul,
să-mi scutur şoaptele de toamnă prin frunze, în păduri.

Ai învăţat să le găseşti, aşa, amestecate
şi fără sens, ca vorbe de profet nebun.
Le-am înşirat, descântec ce spală de păcate,
şi le-ai purtat în salba vremii. Tu treci şi eu adun.

Din bucuria lăuntrică de-o clipă se naşte fericirea
dacă, trecut de copt, mărul rămâne dulce,
iar experienţa aromei de-altădată pecetluieşte firea
şi-atunci când merele se-aşază în iarbă să se culce.

Se scutură petalele şi se aştern în plete.
Mărul din altă toamnă, prea copt, a putrezit.
Tăcerea lui în iarbă nu-i cuib pentru regrete,
tăcerea lui în iarbă e semn de răsărit.
(2013)

dor, lili3d, mitzaa biciclista, Cita, almanahe, Dia na, La Fee, Scorpio, Abisurile, Dictatura justiţiei, psi, cammely, Max, psi2, anacondele, vavaly, Some Words  , roxana, Ştefan Ciobanu
Tot la cules lăuntric de mere, de bucurie simplă sau de fericire,
cu experienţa dezvăluirii în cuvânt a ce e neschimbat sau se preschimbă,
nu ca profeţi, ci numai cioplitori în pietrele bucăţii de rostire,
au căpătat puterea de-a le aşterne podea sub paşii celor ce se plimbă
ca cititori prin clubul psi.

Infinit

Atât de mărunt, atât de fără importanţă
e omul pentru Universul infinit,
Şi, totuşi, o viaţă de om e mai mult decât viaţă.
Gândul rămâne când viaţa ia sfârşit.

Primul cerc e o picătură în cădere.
Luciul apei tremură în apropiere
şi ridică val după val, cerc după cerc.
Când nu le mai zăresc, oricât încerc
nu înseamnă că au dispărut de tot,
ci că au ajuns unde nu mai pot
fi zărite şi se fac unde-zări.
Aşa cercul creşte în depărtări.

Infinitul începe la vârful degetului întins spre zare.
Veşnicia e cealaltă zare, abstractă.
Dacă păşesc un gând mai departe, cu înfrigurare,
ating infinitul şi-mi pare că secunda s-a oprit, mirată.

Mi-o fac podea fără margini pe care păşesc:
nu se ştie când vin, nu se ştie de plec.
Paşii se-aşază… E semn că trăiesc.
Luna e dorul ce îndeamnă să-mi trec
hotarele mele peste fereastră,
pe cărări nesfârşite de piatră albastră.

Infinitul se leagă din Lună şi stele
şi din praful şi pulberea risipite-ntre ele.
În câtă veşnicie îmi stă împrejur,
şi eu sunt tot pulbere şi îmi caut contur.
Pentru că gândul e ca praful din miezul fierbinte.
Dintr-un grăunte se înfiripă minte,
iar mintea de om e cărare, e lume, e tot ce a fost,
e tot ce va fi şi îşi caută rost.

Nu cerem omului să fie Univers, că e oricum,
dar Universului îi batem îndesat în uşă,
să ne cuprindă gândul printre stele ca un fum
şi să ne ţină minte. Înainte să ne trecem în cenuşă.
(2012-2013)

dor, Dia na, psi, almanahe dialog

Plinul

Aş vrea ca plinul din pahar să stea deasupra jumătăţii goale,
Când buza lui la buze-ajunge simţim aroma moale,
bogată şi mustind de viaţă şi de pasiune rară.
Aş vrea să dea şi peste margini, să picure-n afară...

Aşa, mai la vedere, l-ar remarca oricine,
iar pesimiştii s-ar gândi şi ei din când în când la bine.
Surâsuri s-ar rostogoli şi-ar lumina atâtea feţe...
Ar fi în lume cum sunt vara flori proaspete-n fâneţe.

La urmă ne-ar rămâne partea de jos, cea goală:
câteva supărări, tristeţe, dezamăgiri ori boală.
Poate le-am înghiţi amarul mai uşor, fără încrâncenare
fiindcă ştim să albăstrim speranţa peste zare.
(2013)

Călător printre stele

Cărarea către stele e doar un obicei...
E-aşa uşor s-o pierzi: orbire de scântei
din foc de artificii care se-aprind aproape,
de care se prind iute dorinţele mioape,
mult mai uşor decât s-ar arunca spre stele
în depărtări, de ni se pierde lumina de la ele
pe drum, printre ispite şi printre iele dulci.

Şi-atunci, privind spre stele, mai bine-i să te culci
şi să alungi în somnul viselor ce-ai năzuit cu jind.
Când te trezeşti pierdută-i cărarea şi tu, cel risipind,
iar focul de scântei ce te-a orbit o clipă
şi-a prefăcut în scrum tot zborul din aripă
e stins demult din lume, şi-i stins şi-n amintire.
Aproape că nu ştii de ce, şi când, şi cum ţi-a ars întreaga fire.

Dar nu-i nimic, fiindcă acum, că te-ai trezit
şi-ai scuturat şi praful, şi ce te-a istovit,
un mugur de aripă oricând îţi stă să crească.
Aşa e totdeauna în ordinea firească...
Dar pân' s-ajungi la zbor, opinca de oţel,
toiagul greu şi trainic şi strâns în pumn şi el
te-or duce printre stele, încă un călător
ce nu se lasă nopţii, pe drumul cel uşor.

Chiar dacă ţi se pare că drumul ţi-e în jos,
că talpa de oţel în carnea tălpii-a ros,
că zborul ţi-e cădere, că arzi până la os,
din flacăra-ţi firavă, clipind anevoios,
o dâră de lumină se naşte tumultuos
şi colţul tău de cer răsare mai frumos.
(2013)

Erau tot printre stele, când m-am călătorit,
purtând dor de cuvânt - de-aceea i-am găsit -
alţi călători cu stelele cuprinse printre gânduri,
pe urmă dăruite cu har în inspirate rânduri: psi, Some Words, tibi o dată, tibi încă o dată :), anacondele, dor, Scorpio, Dictatura justiţiei, La Fee, Mitzaa Biciclista, Cita, Dia na, incognito, cammely

***

Fiindcă iar nimic la timp nu mi-a trecut prin minte -
un gând întârziat, duzina de cuvinte:

Ştim din experienţă că nu e nimic incert în faptul că bunătatea e o atitudine onorabilă, nu e nimic greşit în libertatea de a nu fi numai ecou şi nu e nimic abstract în coloratura cu accent solar a gândului luminat.
.

Dicţionar... din lipsă de idei

Certitudine

Întotdeauna
când se mişcă pământul
dispare şi ea.

Afecţiune

Boală de suflet
ce îşi are într-un om
cauză şi leac.

Extensie

Şuviţă în plus
care îmbogăţeşte
doar aparenţa.

Balanţa

Face dreptate
dacă e folosită
cu ochii legaţi.

Întâlniri

Doi protagonişti
aşteaptă emoţionaţi
aceeaşi clipă.

Troc

Schimb în natură:
anotimp pe anotimp,
moarte pe viaţă.

Preţioase

Cuvinte, pietre,
femei şi sentimente,
gânduri. Tot viaţă...

Indicator

Al doilea deget
întins spre ţel - măsură,
când nu acuză.

Omenie

Dar cu bucurie,
însă fără interes.
Se câştigă om.

Comunicarea

Cheie la lacăt,
rază în întuneric,
dezvăluire.

Dorinţe

În ascuns de gând
emoţii rădăcină
pentru acţiune.

Afirmaţie

Propoziţie
fără nu, încheiată
cu un singur punct.
(2013)

Cu cele douăsprezece cuvinte ne-au dezvăluit gânduri şi emoţii toţi cei ce s-au înscris în tabel la psi.