Şi legi cuvintele cu miere,
Pui în privire zâmbet şi mirare
Şi îţi deprinzi tăcerile să spere.
Apoi, cu sufletul curat, pleci în savane,
În jungle încâlcite de tot în înţeles.
În primele, prin ierburi, se-ascund fete morgane,
În jungle prădătorii lianele le ţes.
Vânezi printre iluzii bucăţi de realitate,
Le descâlceşti, le legi şi cauţi să închegi
Din ele, pentru suflet, colibă ori cetate,
Apoi îţi faci un gard şi scrii un cod de legi.
Când ielele nebune-ţi dansează-n bătătură
Din vânător în pradă te schimbi într-o secundă.
Iubirea-ţi frânge legea doar cu o muşcătură
Şi sângele de şoapte şi doruri ţi-l inundă.
Ţi-ai împlinit menirea? Ţi-ai săvârşit destinul?
Un număr par de braţe aveai şi pân-atunci.
Un număr par de minţi ar făuri deplinul?
Ori sufletul mai cere?... Mai cere nişte prunci.
***
De vânătoru-i blând şi-ţi trece prin grădină
Doar culegând copacii de rodul cel zemos
Şi nu îţi rupe ramuri şi nici din rădăcină
Nu smulge nicio floare s-o scuture pe jos,
De ştii să desfaci laţul din jurul cui s-a prins,
Şi să-i lipeşti pe umeri aripile-napoi,
Dacă zăbrelele de colivie le schimbi cu zbor întins
Afli întregul cuprins de cifra doi.
De nu, tot prin grădină, creşti zâmbete impare
Prinse pe ram. Cu ele ştii să împlineşti
Cu pacea inimii, cu aripi şi cu visări şi zare
Oricâte întâmplări prin care eşti, nu rătăceşti.
(2012)
N-am scris aceste versuri acum, ci în urmă cu câteva zile. Stăteau la rând în aşteptare. Între timp am citit despre surâsuri pare de porţelan şi m-am bucurat pentru blândeţea lor.
