Mă foloseşti

Mă foloseşti, ştiu că mă foloseşti!
Îmi iei cuvintele, le legi de tine...
Am înţeles că vrei să faci cu ele numai bine,
Şi pentru amândoi;
Să împlineşti
Visele tale, visele mele,
Cele mai vechi şi cele noi.
Eu te-am lăsat să-mi pui pecete pe cuvinte,
Ţi-am luat şi eu o aripă în folosinţă
Şi m-am slujit de ea s-ating câteva stele
Ţi-am arătat... Îţi mai aduci aminte?

Acum mai trebuie să fim atenţi
Pe unde aşezăm peceţi
Să nu ne amorţească sub greutatea lor
Vreo aripă în zbor,
Vreun dor...
Fiindcă suntem daţi în folosinţă
Şi n-avem instrucţiuni şi etichetă...
Demult am încetat să mă pretind perfectă,
De-aceea cer umil îngăduinţă
Când nu-s cum vrei, dar n-am ce face,
Şi-aş vrea să fiu iertată de nu-ţi place
În fiecare zi întreaga mea fiinţă.
(2012)

Tinereţe

Tinereţea-i corabie albă purtând
Maiestuos marile noastre speranţe,
Lebădă mândră lin lunecând
Nesocotind neglijent vechi uzanţe
Şi faruri care clipesc în trecut, triste pleoape.
Poartă flamuri de aripi întinse curat peste ape,
E semeaţă în doruri şi-i mereu nesupusă în gând.

Tinereţea e fluture, zbor de culori în lumină
Cu aripi contrare alternând inocenţă şi vină,
Frumuseţe de-o zi spoită pe o omidă
Şi prea lesne sărut scuturat pe petale de floare,
Curcubeu şi cascadă ce amână o vară aridă
Surâs nestatornic şi odihnă în suflet, senină,
Nelinişti prea iuţi, bucurii prea ades trecătoare.

Tinereţea e timpul când nu eşti fără iubire
Cum fluture nu-i fără zbor, nici lebădă fără plutire,
Când poţi fi întreg numai cu doi înmulţit,
Cum aripi sunt două la fluturi, la lebăda graţioasă,
Şi-atunci zborul se poate, plutirea n-are sfârşit
Şi timpul îngăduie clipe mai lungi cu grăbire sfioasă
De bătăi de aripi şi de inimă şi zvâcniri de trăire.

Tinereţea ar fi, poate, molipsitoare,
Dar are sălaş în fiece inimă pe o cărare secretă,
Unde pe jos e asfalt şi cu cretă
Sunt desenate speranţe înotând în culoare,
Are sălaş într-o cameră descuiată din care, prin vene,
Inundă mereu, furtunos ori alene,
Pe oricine, căci anii nu ştiu s-o măsoare.
(2012)

Duzina mi-a fost tânără azi. Urmaţi fluturi în zbor şi lebede în mândră plutire către psi şi mai departe pe la oameni frumoşi cu drag de cuvinte.

A mai căzut...

A mai căzut ieri un stejar,
Dar cioata lui va să rămână
Încă un timp, ca un hotar
Al vieţii care-ntârzie s-apună.

Scoarţa i s-a făcut demult cenuşă
Şi păsările au săpat în lemn
Ca să desferece prin el o uşă
Spre veşnicie şi să lase semn.

Ca să-l îmbrăţişezi ţi-ar trebui
Să ai braţe prelungi, dar mai ales
O inimă ce ştie-a rostui
Nemărginirii înc-un înţeles
(2012)

Frânghii şi noduri

Deopotrivă sunt păpuşă şi păpuşar
Cu degetele înnodate în frânghii şi nu am habar
De unde încep şi dacă se termină,
Dacă se încâlcesc sau dacă se dezbină.

Încerc să mânuiesc ce capete-s în jur
Fără să uit prea multe şi caut să nu fur
Cu noduri mai de soi, artistic încheiate,
Mişcări ce mi-ar scrânti puţina mea dreptate.

Cândva încă-mi doream să ştiu cum să înnod
Frânghiile acestea, aşa, ca să-mi dea rod...
Mama mă învăţa modele: semn de carte
Sau cureluşe faine, brăţări, tot înnodate.

Când m-am legat în ele mi-era puţin mai greu
Să-mi mişc un fir din suflet şi nu eram chiar eu.
Acum am încâlcit atât de multe frânghii
Că nu găsesc nici loc iubirile să-mi mângâi.

Parcă-s păpuşa care, fiind şi păpuşar,
S-a prins într-un nod mare şi-ncearcă în zadar
Să îl desfacă şi-şi leagă tot ce are
În nodul care creşte din ce în ce mai mare

Ca nodul gordian, dar sper să se îndure
Vreun împărat războinic şi nu de la secure
Sau sabie să fie sfârşitul încâlcelii
Şi să mai trag de fire-mpotriva amorţelii.

Promit că am de gând să ţin frânghii întinse,
Să le aleg pe cele care se vor convinse,
Să le înnod mai rar şi tot după un rost,
În plasa lor să-mi fac un şubred adăpost.

Am să îmi spun povestea pe scena cu păpuşi
În aşa fel încât să las deschise uşi
Pe care să-mi arunce regizorul frânghii
De care să mă prind de cad în gropi pustii...

Care regizor, totuşi? Tot eu după cortină
Frânghii şi noduri ţes, cortina s-o susţină.
(2012)

Provocarea de la psi mi-a înnodat cuvintele pe pagină. Descâlciţi alte noduri urmărind frânghiile ce pleacă în reţea de la psi în cele patru zări virtuale.

Două tablouri

De dimineaţă o ceaţă lăptoasă se rostogolea vălătuci,
N-ai fi crezut că putea să mai fie senin de atunci,
Dar uite că s-a întâmplat minunea şi ceaţa s-a făcut nor
De vată curată, uşoară şi moale, cusută cu zbor,
Iar norul alene acum se plimbă pe sus, prin senin,
Îmbătat cu lumină mai tare decât ar fi fost de la vin.

Prin goluri se cern fire lungi de lucire ţesută,
Întinse spre vale, spre deal. Admiraţie mută
Când natura pictează ce mintea nu poate să creadă.
Când pe ochi, de cât au privit, îi doare să vadă
Aştern pe hârtie şi vorbele mi-s seci şi puţine,
Aş vrea să le pun să picteze cu tuşe gingaşe şi fine.

Tot nor era şi acela, în urmă cu câteva zile,
Negru ca smoala, vopsind în culorea lui file
De timp şi căscând guri imense, deschise de spaimă,
Pâlnii prin care se scurge potop, se scurge şi teamă,
Se aprinde prin ele fulger cu flama albastră şi rece
Şi tunet izbeşte în munte şi zgâlţie valea când trece.

În două tablouri, un loc e scăldat în lumină
Natura cu drag îl cuprinde în pacea-i senină;
Întunericul cade, îneacă cu nor cenuşiu într-un ton
Şi spală păcate cu ploi hohotind monoton;
E o vale a aceluiaşi suflet în două tablouri,
Sunt feţele vremii ce-şi lasă nestinse ecouri.
(2012)

Psi ne-a dăruit o duzină tocmai potrivită pentru pictură.

Nu sunt cuvinte

De-un timp nu-mi doresc întâlniri amoroase,
Nici trubaduri din trecut mă colinde,
De-un timp e mai frig şi durere prin oase,
De-un timp nu mai am la iubire merinde.

La margini de suflet să-mi daţi întâlnire,
Prieteni de-o viaţă şi poate mai mult,
Chiar dacă rar mai ajunge vreo ştire,
Încă mai ştiu să vă chem, să v-ascult.

Ar curge cuvinte, dar mai mult curg tăceri...
Cuvintele-ar fi foarte mici şi ar spune
Aceleaşi ştiute, neschimbate păreri
Doar despre lucruri cuminţi şi comune.

Tăcerile sigur ar fi importante...
Când înţelegere blândă s-ar topi în priviri
Ne-am curăţa de tristeţi şi păcate
Cu-n zâmbet din taina unei vechi amintiri.

Spovedanii tăcute arzând la foc mic
Ne-or curge prin mâini ce se strâng nesătul
Şi nici la plecare nu vom spune nimic
Căci nu sunt cuvinte să spună destul.
(2012)

Simona a fost cea mai inspirată şi mai convingătoare săptămâna trecută şi de aceea i-a revenit sarcina să dea temă pentru cercetare interioară pentru Blog Power: "Ţi-aș spune că… Pe cine ai vrea să întâlnești? Ce cuvinte ar curge între voi? Cum v-aţi despărţi?". Alte articole participante: Întâlnire cu dragostea, Întâlniri, Ţi-aş spune că..., Aşteptaţi-mă..., Suflet în oglindă.

Construiesc fericirea

Îmi construiesc singură fericirea,
Un turn din cărămizi alese atent,
Îmi strunesc zi de zi voinţa şi firea
Ca să le aşez potrivit, competent.

Mai primesc uneori şi cărămizi cadou,
Le preţuiesc mai mult şi le pun la vedere,
Pe unde turnul străluceşte mai nou
Sau la temelie, când mi se pare că nu-s efemere.

Şi dăruiesc la rându-mi, din suflet desprinse,
Cărămizi celor ce-mi sunt de suflet aproape,
Sper să le fie de folos, că-s umplute cu vise
Ivite tăcut, strecurate-ntre pleoape.

Dar i-aş îndemna să nu mai aştepte
Să construiesc pentru ei încă un turn,
Pot clădi singură doar câteva trepte,
Restul e-al lor, ei ştiu să-l facă mai bun.

Iar mie să nu-mi caute, să nu-mi găsească vină,
Să nu mă lege lângă truda lor,
Pentru că-i greu să fiu peste visele mele stăpână
Şi să-mi termin fericirea-nainte să mor.
(2012)

A fost gues-post pe Cel mai minunat blog stăpânit de Drd Emil Călinescu. Mulţumiri pentru invitaţie!