M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare,
îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
Aş vrea să mă opresc puţin din alergare, Să-mi rezem tâmpla pe un umăr străveziu de zare, Să-mi fac din norii coloraţi de asfinţit, Culcuşul moale şi pufos ca un alint.
Când pleoapa-i obosită, apusul să îmi spună Cu şoapta lui cea blândă urări de noapte bună; Şi, stând aşa, ascunsă în văluri de-ntuneric, Pentru întâia oară să dorm visând feeric.
Fiindcă prima oară m-aş regăsi, uitată, Pe-un umăr străveziu de zare argintată Cu inima lăsată la voia întâmplării, Fără să-i stea de pază, atenţi şi dârji, străjerii.
Fiindcă prima oară un umăr ar şedea Atât de plin de taine, supus, sub tâmpla mea. (2011)
A nins azi noapte…şi de dimineaţă... Pădurea-şi împletise dantelele din gheaţă, Cerul se desfăcea, plutea, cădea uşor Şi-apoi se aşternea pe toate un covor.
Se închinau copacii cu ramuri de argint, Supuse de-al zăpezii imaculat alint; Se închinau, mirate de-atâta frumuseţe, Tufişuri şi-alte ierburi vopsite alb pe feţe.
Stăteam la geam, uitată, şi închisesem uşa, În sobă se-auzea cântând încet cenuşa Un singur cântec trist pe care-l mai ascult; Era cenuşa veche, de când am ars, demult.
Peste zăpada proaspătă, prea albă şi curată, Cenuşa mea cea veche se-ntinde vinovată Că a ascuns în ea şi-apoi a spulberat Un suflet rătăcit şi dorul îngheţat.
Dacă cenuşa-i rece, ninsoarea e la fel, Se-amestecă în mine culori ca-ntr-un pastel, Şi cerul se desface, şi-apoi cade uşor, Acoperă cenuşa şi urmele de dor… (2011)
Pastel
It snowed last night… and as the morning rose,
The forest wove its lace from ice and frozen snows,
The sky was coming loose, to float and softly fall,
A heavy carpet spreading so slowly over all.
The trees were bowing down with silver branches bent,
Subdued by snow’s immaculate and silky soft intent;
They bowed in quiet wonder at beauty, all around,
While shrubs and frosted grass in white were newly bound.
I stood there at the window, forgotten, door shut tight,
The ashes in the stove sang softly through the night
A single, mournful song I listen to and learn;
The ancient ash of fires I lit before to burn.
Across the fresh-fallen snow, so white and pure a stain,
My old and weary ashes spread out in guilt and pain
For hiding in their depth, then scattering away,
A lost and wandering soul, a longing turned to grey.
If ashes are so cold, the snowfall is the same,
A pastel of mixed colors is twinkling like a flame,
The sky is coming loose, and then it softly falls,
To cover up the ash and longing’s distant calls...
Tradus de Gemini, corectat ici-colo de mine.
Puteți asculta melodii generate de Open AI pe aceste versuri aici și aici.
Îmi spuneţi că iubirea doare Şi că porunca ei e neîndurătoare, Că pierzi dacă te pleci în faţa ei, Că arzi în flăcări stârnite din firave scântei.
Îmi spuneţi că ar fi uşor Să nu închizi în suflet nici un dor, Şi în pustiu să stai sau să devii pustiu... Din când în când să uiţi şi că eşti viu...
Când cartea mea cu basme s-a risipit, uitată Pe raftul prăfuit al lui "A fost odată..." O umbră de regret, parcă, mi-aduc aminte, Un rămas bun grăbit, mai mult fără cuvinte...
Fiindcă se-auzea, mereu seducător, Cântecul ei cel blând, atât de plin de dor Şi plin de promisiuni pe care nici Făt-Frumos din carte N-ar fi putut vreodată să le-mplinească, toate.
După "A fost odată..." "că dacă nu ar fi" Se spune în poveste că "nu s-ar povesti" Şi-atunci înseamnă şi că ceea ce nu este În niciun basm, nicicând nu ni se povesteşte.
Dar cântecul iubirii, atunci când te cuprinde, Înţelepciuni străvechi le spulberă din minte Şi-n dansul ei ameţitor devii încă un val Fără odihnă, plin de zbucium, izbit de stânci la mal.
Dar ştii că, de iubirea se ţine de cuvânt, Îţi schimbă soarta-n vis şi inima în cânt. Şi m-am supus şi eu, cândva, poruncii ei, Şi-am ars în flăcări stârnite din firave scântei.
Nu doar o dată, şi-am învăţat că doare Speranţa, aşteptarea, şi, mai ales, când moare Cântul iubirii şi sfâşie din mine Bucăţile de suflet în care se mai ţine.
În urma ei rămâne atât de multă pace, Un suflet mai sărac, o inimă ce tace Şi nişte amintiri cu grijă aşezate Pe raftul prăfuit, lângă cealaltă carte... (2011)
(traducere)
Ultima zăpadă s-a topit demult,
Afară-i cald, dar inima-mi îngheaţă,
Îmi ceri răbdare, târziu şi dimineaţă
Şi-i iar târziu, şi tot n-ai apărut.
Număr bătăile de inimă de când te-ai dus,
Chiar de, odată, că ai să revii mi-ai spus,
Când tu nu eşti, şi eu mă simt pierdut,
Şi mă întorc în clipe din trecut.
Cine-ar fi spus că mi-e atât de dor?
Surâsul tău şi cerul ochilor
O mângâiere şi-un sărut uşor,
Cumplit de greu e să îndur absenţa lor.
Şi, uneori, doresc să pot ajunge,
S-alerg maşina nebuneşte pân'se frânge,
Prin noaptea rece aşternută peste pleoape
Ca să te văd şi să te simt aproape.
În fiecare noapte te visez, mereu,
Şi sper să se-mplinească, vreodată, visul meu,
De-oriunde-ai fi, să fug să te răpesc,
Nu-i prea departe nicăieri să te găsesc.
Şi, alteori, doresc să dorm o vreme,
Când totul s-a-mplinit şi glasul tău mă cheme
Să te cuprind în braţe strâns şi să îţi spun
Că te-am ales, că te iubesc ca un nebun.
Mă scurg prin zi şi mă târăsc prin noapte,
Chiar dacă ştiu că eşti aşa departe,
Inima ta-i cu mine şi fiece tic-tac
Aduce mai aproape ce mi-e atât de drag.
Iubirea mea, m-ai spulberat ca pe un fir de praf...
Counting heartbeats...Toţi am numărat bătăi de inimă şi acele bătăi de inimă numărate au fost pentru fiecare de neuitat. Andrei le-a pus în ritmul unor versuri.
Mulţi ani s-au dus... nici nu-mi aduc aminte Când, cea din urmă oară, fetiţa cea cuminte, Cu cozile-mpletite şi, încâlcită-n gene, Suflarea liniştită trimisă de Moş Ene, Luptând din greu cu somnul în seara de Ajun Îl aştepta sfioasă, din nou, pe Moş Crăciun.
Împodobise bradul, ştia o poezie Şi-şi amintea, cu teamă, greşeli numai vreo mie, Ştia c-au fost mărunte şi că are s-o ierte Moşul bătrân, şi-acuma, şi nu are s-o certe.
Clipeau lumini în brad, clipea şi ea cu pleoape moi, S-a-mpotrivit cât a putut, dar somnul a învins apoi Şi-a dus-o în păduri de-argint ce străluceau în noapte Sub raza lunii picurând pe ramuri diamante.
Lumina lunii când crescuse? Intrase pe fereastră Sau din pădurea de argint vreo pasăre măiastră Cu penele ca flăcări reci i-acoperise faţa Şi o durea lumina lor? Era doar dimineaţa…
Prin casa mirosind a brad, a prăjituri, a portocale Se abătuse Moş Crăciun, numai puţin, din cale, Erau dovadă jucării, bomboane şi-o hăinuţă Şi lacrima că l-a pierdut ce strălucea micuţă, Ţinută în cârlig de gene, în inimă păstrată… Din ea s-a scris încă un basm despre ce-“A fost odată…”
Mulţi ani s-au dus... nici nu-mi aduc aminte Din vechea poezie decât vreo cinci cuvinte Dar într-un colţ de suflet e-o lacrimă în care Un basm pictat cu lună trăieşte-n continuare… (2010)
