Să trăieşti nu e păcat

(traducere)
O viaţă nouă începând,
De vis legăm, iar, zborul
Şi-n palme învăţăm curând
Că ţinem viitorul.

Din jur ispitele ne cheamă,
Iar noi, cu sufletul curat,
Le dăm răspuns, le luăm în seamă,
Căci să trăieşti nu e păcat.

Deschide-ţi mintea către zare
Sufletul îţi ascultă,
Să nu te miri, acum, prea tare
De-a inimii poruncă.

Deseară vom începe jocul
Cu inimi mari, deschise,
Lumina şi-ntunericul
Ne-or îndrepta spre vise.
(2010)

A fost ca un răspuns venit pe neaşteptate la starea mea de spirit, în seara în care am citit Tonite begins scrisă de Andrei. "Living ain't a sin" e cea mai frumoasă lecţie de viaţă, cea mai adevărată. Mulţumesc mult pentru că mi-ai adus aminte, Andrei!

Zile şi nopţi

Sunt zile şi nopţi care seamănă toate,
Curg lângă timp şi par neschimbate;
Nu ştiu răsăritul de ce-i cenuşiu,
Şi nici la apus de ce mi-e pustiu
În gânduri şi-n suflet şi cum de nu-mi pasă
De ziua începe sau noaptea se lasă,
Căci dintre ele orice aş alege
Doar umbra cea ştearsă mai vrea să se lege
De-o urmă din mine, şi-s umbră şi eu
Atât de pustie, fără cântecul meu,
Fără glasul care-mi şopteşte în minte
Adevărate, depline cuvinte.

Sunt zile şi nopţi ieşite din vreme
Când clipe nu număr, când nu e devreme,
Când nici ce înseamnă să fie târziu
Îmi dau seama, totuşi, că nu vreau să ştiu.
Şi mai aştept să vină vreodată
O dimineaţă adevărată
Cu multă lumină crescând dinspre zare
Cu vorbe purtate pe raze de soare
Ca să mă scuture de pustiu şi de umbră
Ce de tot mă cuprind în uitarea cea sumbră.
(2010)

Pacea uitării

De ce atâtea aripi îmi zboară prin gânduri,
Prin aprige vânturi?
De ce atâtea furtuni dezlănţuite
Se leagă din vorbe mereu nerostite?
De ce nu-i linişte, nu-i pace în marea
Prin care-ntâmplarea-mi deschide cărarea?
De ce niciodată nu-i seara lină
Şi umbre mă bântuie făr’de lumină?
De ce se înlănţuie şi frunze, şi ploi
Şi cioburi de soare se-opresc în noroi?
De ce nu mi-e dată, măcar pentru-o clipă,
Pacea uitării, de care risipă
Fac minţile simple şi suflete seci?
Pacea uitării n-oi şti-o în veci.
(2001)

S-a stins iubirea

S-a stins cândva iubirea, sub greaua timpului risipă,
învinsă-a fost de mine sau, poate, de o clipă,
în urmă n-a lăsat nici pace, nici durere,
ci doar pustiu şi umbră. Oare a fost părere,

un vis din altă lume, închisă în mister,
în care păsări albe se-avântă către cer
cu aripi despletite de nori pufoşi, uşori,
când dorul e poruncă şi gândul plin de flori?

Privirile-s uscate şi vorbele sunt seci,
în calea-mi istovită când, fără vrajă, treci;
S-a stins cândva iubirea, de parcă n-ar fi fost
şi n-a rămas speranţă, şi toate-s fără rost.
(2000)

Numai o umbră

Văd, uneori, la capăt de drum
Doi oameni bătrâni. Erau împreună,
Cândva s-au iubit, se ţineau strâns de mână.
Acum unul din ei e, parcă, în fum,
Trăieşte mai stins în nişte-amintiri
Respiră odată cu gândul în care
Ziua şi noaptea, întruna, răsare
Cu zâmbete vechi, cu ştiute priviri.

E numai o umbră şi-atâta de viu,
Mereu îmbrăcat în haine de gală,
Mai tânăr c-o vreme, păşind cu sfială
Prin sufletul ce-l păstrează târziu
Şi încă-l aşteaptă aievea să vină,
Să spună ceva, să tacă mai des,
Să caute-n jur vreun nou înţeles
Pentru ridul prin care se scurge, puţină,
O lacrimă singură şi resemnată,
Ascunsă grăbit în palma uscată.
(2010)

Aş fi ştiut

Era un timp când încă aş fi ştiut
să te sărut,
mi-ar fi plăcut gustul tău bun de tutun
amestecat cu miros de parfum,
te-aş fi cuprins
cu braţul şi cu gândul aprins,
te-aş fi ţinut lângă mine o vreme
şi-aş fi lăsat glasul tău să mă cheme...
(2008-2009)

Amănunte

Ar trebui să poarte genul masculin,
gloria lumii este visul lor,
cu trudă multă şi cu-atâta chin
o caută mereu, mereu o vor.

De câte ori aţi auzit
numele ei răsunător
rostit de buze de femei
mereu pierdute-ntr-un decor
în care blând s-au împletit
copii frumoşi, poveşti cu zmei,
parfum de flori şi de dulceaţă
cântec duios şi somn uşor
şi un alint de dimineaţă?
De câte ori aţi auzit?

Femeia ştie să dezvăluie comori,
le şlefuieşte cu migală,
din mici detalii încropeşte flori
şi le ascunde, câteodată, din sfială.

Nu-i loc şi pentru glorie aici,
femeia, precum apele curgând din munte,
nu se împrăştie în lucruri mici
ci se adună plin din amănunte.
(2000)