Iarbă

De departe,
dintr-o zare a viselor,
te strig în iubire.
Tu cauţi cu urechea zvon
de la foşnetul ierbii..
şi nu înţelegi.

Încerci să vezi
şi priveşti rătăcit
cu ochi de culoarea ierbii
răsfrântă în rouă...
şi iar nu înţelegi.

Apoi adulmeci chemarea,
dar nu simţi în nări
decât mirosul ierbii...
şi tot nu înţelegi.

Şi vrei să-mi pipăi strigătul,
să-l prinzi în pumni
cu mişcări învăţate tot de la iarbă...
dar nici acum nu înţelegi.

Atunci cobori în iarbă
şi devii tu însuţi iarbă,
iarbă care nu înţelege...
(1988)

Înflorire

Simt cum tălpile mele
încep să-şi trimită în jos
rădăcinile.
Simt cum mâinile mele
înmuguresc la fiecare deget.
Simt cum gura mea devine
pasăre cântătoare.
Şi mai simt cum ochii
îmi înfloresc- floarea soarelui
cea rotitoare după lumină.
Iar cerul frunţii mele
îmi stă boltă
spre infinit.
(1987)

Iubire albă şi rotundă

Va veni o zi albă şi rotundă
când vei primi un cuvânt
cu care am alergat prin atâtea prăpăstii;
noapte de noapte, coşmaruri;
l-am apărat...
un cuvânt pe care l-am dus în sus şi-n jos
prin hârtoapele vieţii;
vei primi un cuvânt
pe care l-am rostogolit
prin praful alb al gândului,
pe uliţele sfintei inimi
pentru rotunjirea lui şi a ta.

Vei primi acest cuvânt
într-o zi albă şi rotundă,
din palma mea albă şi rotundă,
îl vei lua când vei şti tăcerea lacrimei
şi sunetul clipei albe şi rotunde,
acest cuvânt: iubire.
(1988)

Crizantema

S-auzi cum suflă vântul
rugina peste frunze,
s-asculţi plânsul ierbii,
să vezi înfiorarea văzduhului,
să simţi ploaia curgând
în ritmul tristeţii
şi să nu ştii dacă plouă
cu stropi de apă sau cu stropi
de frunze;
s-adulmeci toamna
şi mirosul ei să-ţi pară
moarte.

Apoi să întâlneşti vârtejul de viaţă
al unei crizanteme,
s-o cuprinzi în miezul fiinţei tale
şi să arzi în flacăra petalelor ei
toată tristeţea.
(1988)

Iarna, ai văzut vreodată?

Iarna, ai văzut vreodată,
inutilă, disperată,
pe o ramură pustie,
cu speranţa c-o să-nvie,
o frunză demult uscată?

Ca obrazul vrăjitoarei
de zbârcită, zgribuleşte,
viforul prin ea foşneşte
şi povestea visătoarei
suflul aspru o şopteşte.

Agăţată de copacul
ce, cândva, a zămislit-o,
trupul cald şi seva dulce
au crescut-o şi-au hrănit-o,
îşi foşneşte-acum amarul
şi nu pleacă să se culce
în zăpada îngheţată,
să se mistuie uitată.

Tot aşa, iubirea moare,
dar o vreme crede, încă,
în trăirea cea adâncă,
inutilă, disperată,
până când, încet, dispare
în uitarea îngheţată,
în nimic şi niciodată.
(1987-2010)

Am uitat

Era o vreme când ştiam
să păşesc de pe un munte pe altul
fără ca paşii mei să fie
mai mari.

Era o vreme când ştiam
să trec marea din două salturi uşoare:
unul până la marginea ei din cer
şi-al doilea până pe tărâmul celălalt.

De atunci munţii au încărunţit
în câteva ierni,
marea şi-a săpat riduri pe faţă
în nişte furtuni,
iar eu...
am uitat.
(1988)

Joc

Haide să jucăm un joc
cu foi de trifoi,
să vedem cine- eu sau tu-
va găsi mai mulţi
trifoi
cu patru foi,
să vedem cine- eu sau tu-
va avea mai mult noroc.
Uite, eu
am găsit deja unul
şi am de gând să ţi-l pun
ţie
pe piept,
aici, în dreptul inimii.
(1988)