Sub pleoapă

Te-am cuprins cu braţul, cu gândul...
Nu cred că erai tu, cugetul frământându-l.
Eram eu, rătăcind într-o poveste neîntâmplată
Ascunsă sub pleoapă, de tine, în noaptea-nstelată.

Stai în cuprinsul meu şi nu ştii că îmi eşti...
Dacă ţi-aş spune, mi-ai răspunde într-o doară: "Poveşti!"
Uneori te pierd în întuneric şi devii transparent,
Mă tem să nu te uit, dispărut permanent.

Te-am decorat sub pleoapă cu un zâmbet în plus,
Un dram de răbdare şi dor făr' apus,
Ţi-am şters cu radiera puţin din încruntare,
Câteva riduri mai vechi şi-o vorbă ce doare.

Aşa te-am desenat: un fel de ideal,
Nu chiar ficţiune pură, mai ai ceva real...
Dar mi te faci senin când mi te scurgi prin gând.
Ţi-aştern paşii pe pernă şi te ascult. Trecând.

Apoi se face noapte sub pleoapă şi cad stele.
Paşii au ritmul lor, ritmul tăcerii mele.
Cad, picură în somn ca boabele de rouă
Pe frunza mea de pleoapă, cea veche şi cea nouă.
(2012)