În firea lucrurilor

Mi-a arătat surâsuri şi fruntea cea senină,
Mi-a arătat şi lacrimi, mânie sau tristeţe.
Eu am privit o clipă, ieri numai frumuseţe,
astăzi un rid în plus, ascuns în dos de mână.

Deşi priveam spre ea, eu m-am văzut pe mine
şi după ce mi-am aranjat eşarfa, ori părul ciufulit
m-am dus fără să ştiu că unde am umbrit,
în locul meu, în urmă, numai pustiu rămâne.

De n-ar fi mută, m-ar striga cu jind
să-i umplu golul din inimă, deşertul.
Poate-ar îngenunchia ca s-o scot din inertul
decor ce nu zâmbeşte, nu plânge, nu deapănă vreun gând.

De câte ori, cu ea asemenea, n-am fost şi eu oglindă
în care alte suflete s-au admirat o clipă!
În ochii mei şi-au înălţat neştiutoare-aripă,
inima mea-ncercând zborul să li-l cuprindă.

De mi-au surâs, un zâmbet în privire mi s-a scris
şi lacrimi de-au avut, am plâns tristeţea lor,
am spulberat în mine furtuni, zăpezi şi nor
ca să le-alung din ei... atât cât mi-au permis.

De câte ori, cu ea asemenea, nu m-au lăsat pustie!
Ori un iubit grăbit în fuga-i către alte zări,
ori un copil prea repede crescut, visând cărări
sau zbor înalt... un puf de păpădie!

Ori oameni dragi ce au plecat de tot şi prea departe
ca să îi mai ajungă vreo vorbă sau vreo rugă,
şi nici durerea nu-i ajunge chiar de-a-nvăţat să curgă
prin crăpăturile oglinzii cu colţurile sparte.

Întocmai ca oglinda, să se întoarcă-aş cere
şi i-aş chema şi în genunchi de-aş şti că-i de folos,
dar cresc deşert în dune în suflet pân' la os,
atât de mută şi atâta de lipsită de putere.

Fiindcă ştiu că asta mi-e menirea,
din când în când oglindă, şi mă supune firea.
(2014)

Ştafeta a pornit de la psi, a trecut pe la anaconde, apoi la Vero, de unde am preluat-o dor şi cu mine.

Din întâmplare

Viaţa mă trăieşte ca din întâmplare,
întâmplării lăsându-mă mereu supusă.
Fericirea deseori e doar o vorbă mare,
greu de prins în pumnul plin de-amintiri cenuşă.

Fericirea îmi pictează pe faţă frumuseţe.
Trecătoare clipă! Dar ştiu că sunt frumoasă
chiar de-mi sunt pe chip prea multe linii creţe
când bunătatea şi iubirea în suflet află casă.

Trecut... îl port cu mine cât încă nu mi-l fură
uitarea ce la toate le face o măsură
în timp şi-nsemnătate şi-s tot la fel şi eu.
Cui îi insemn ceva mă ţine în mereu.
(2014)

Răspuns pentru dor.

Eşti tânăr şi-aştept

Eşti tânăr şi-ţi aleargă prin sânge orgoliul sălbatic
şi crezi că pricepi ce-i rău şi ce-i bine,
că albul de negru-l desfaci. Uşuratic...
nu doar fiindcă judeci, ci c-arunci pietre-n mine.

În mine? Nu ştiu sigur în cine arunci...
Nu ştiu, dar le simt şuierându-mi prelung
şi răni deschizând în emoţii atunci
când încă mă-ntreb, când nu-mi mai ajung.

Nu-mi mai ajung... Niciodată de-ajuns
nu mi-am fost... Dar dacă n-oi fi de ajuns nimănui
cu niciun cuvânt din gând neascuns?
Povara aceasta ai lăsa-o oricui?

Şi dacă în loc de tăcerea în silă
mi-aş face şi eu o piatră cuvântul?
Nu-l fac şi, să ştii, nu de milă,
ci fiindcă aştept domolire-n avântul

orgoliului ce ne judecă. Cât de drept
judecata îţi stă falnic pe buze!
Ce drept ai avut? Astăzi tac şi accept...
Am răbdare şi-aştept
un recurs judecăţii obtuze.

Poate târziu, când ai să ştii cum să taci
din pietrele care n-aduc niciun bine,
dintr-o privire încurcată ai să faci
mănunchi firav de scuze
pentru cei care nu s-au apărat, nu pentru mine...
(2013)

Fiinţă scursă în cuvânt

La urmă - atunci când tot ce sunt
e-un pumn de praf purtat de vânt -
voi răsări iar pe pământ,
fiinţă scursă în cuvânt.

Tu mă vei răsfoi agale,
din file vor cădea petale,
din ele dorurile tale
îşi vor croi spre mine cale.

Mă vei găsi copilă bună
şi tânără iubind, nebună,
visând la stele şi la lună,
rugându-le să nu apună.

Mă vei găsi femeie plină
în care-şi creşte rădăcină
dragostea blândă ce alină
copii plăpânzi şi fără vină,

ca-n ocrotirea-i să-i cuprindă,
atentă şi mereu la pândă,
dureri de ei să nu se prindă,
drum către zare să le-ntindă.

Mă vei găsi şi mai târziu
cum încă n-am ajuns să fiu,
bătrână ninsă cu gând viu
şi, sper, iertată de pustiu.

Voi fi acolo deodată
copil, femeie, umbră, fată,
iar amintirea destrămată
se va lega din vorbe, toată.

Ai să mă răsfoieşti de dor,
cuvintele ţi-or fi ogor
în care semăn - eu şi-un zbor -
un semn de gând spre viitor.
(2013)

Inechitabil

Inechitabil
ne găsim fericirea
în porţii mărunte.
(2013)

Porţia de esenţă adunată de Irealia

Bradul

Tu, brad venit din viforul din munte,
Pe unde-au vieţuit ai mei străbuni,
Te-mpodobim cu toate aducerile-aminte
Ce ne-au rămas din anii lor cei buni,

Poveştile la gura sobei toarse
Ne spun, din vremea de-altădată,
De nuci de aur, conuri de mătase,
De mere roşii şi de fulgi de vată.

Când ramurile verzi le-mpodobim
Cu globuri şi beteală argintie,
Noi, inmile lor le mai simţim
Cum, din trecut, cu bunătăţi ne-mbie.

Ei ne privesc din timpurile vechi,
Ne-aduc foşnetul vechi de prin colinde,
Şi-n pacea sărbătorilor străvechi,
Măcar o clipă ne răsar în minte.

Veghează sufletele lor din ramuri,
Luminile din brad le sunt priviri
Şi, dacă ascultăm la geamuri,
Colinda lor ne leagănă-n plutiri.

Pe lângă brad va poposi şi Moşul,
Cu sacul plin de multe bucurii,
Şi-i plin de dulciuri pe masuţă coşul,
Pentru că azi toţi suntem iar copii.

Învăluiţi în taina serii blânde,
Alăturea iubirea ne adună,
Cu inimile calde şi plăpânde,
Străbuni, părinţi, copii, toţi împreună.

E rândul meu să-mpodobesc copacul,
S-aduc copiilor duiosul cânt
Şi să le spun poveşti de când e veacul
Despre un moş bătrân şi-al său cuvânt.

Să pun în crengile frumos aromitoare
Podoabe-amestecate cu iubire,
Să cânt colinda-n seara trecătoare,
Dar care veşnic stă în amintire.

Şi peste ani urmaşii poate-or strânge
Din bradul lor de-atunci , la fel de verde,
Gândul meu bun care nu plânge
Fiindcă am trecut şi nu m-or pierde.
(1999)

Mi-am făcut tema acum paisprezece ani, tot cu câteva zile înainte de Crăciun, în timp ce făceam curăţenie. Spălam parchetul şi purtam după mine prin casă ligheanul, foaia de hârtie şi pixul. Am scris din tot sufletul, cu lacrimi. Nici acum n-o pot citi cu glas tare. Îmi piere vocea, înecată de emoţie.
Despre brazii din sufletele lor au scris psiriduşii din clubul psi. Lor şi tuturor celor ce citesc aceste rânduri le doresc sărbători fericite alături de oameni buni şi dragi, cu linişte în inimi şi bucurie!

Inscripţie pe o carte dar

Mariei şi lui Ştefan

Să-ţi fie poveste viaţa toată
şi niciun vis prea departe de zbor,
surâsul tău din inima curată
nicicând să nu-l întunece vreun nor!

Să fii cuminte şi cu minte totdeauna
şi pentru bunătate răsplătit
nu doar cu darul meu; să ai întruna
tot darul lumii şi să fii iubit!

Îmbrăţişare caldă în braţele-mi bătrâne
ai să visezi în noaptea asta blândă
şi dis-de-dimineaţă, mâine
sub bradul verde bucuria te cuprindă!

De fericirea ta s-or bucura părinţii
şi lângă tine-or lăcrima în taină
ca să nu-ţi tulbure surâsul din fierbinţii
şi luminoşii ochi în miez de iarnă.

Voi reveni din an în an în prag.
Să fii sănătos, să ai un An bun!
Te sărută pe frunte cu drag,
copil scump, năzdrăvan,
                                 Moş Crăciun
(2013)