Ispită

Mă ispiteau limanuri de linişte cu ochiul clar,
Limpezi ca lacrima durerii ce trece de hotar.
Mă ispitea livada cu larmă doar de vânt
Prin frunzele căzute devreme pe pământ.
Noaptea mă ispiteau scântei de focuri mici,
Pe cer se cheamă stele, în iarbă licurici.
În peisaj lacustru, pe luciul fără undă,
Degeaba încercase şi luna să se ascundă.
Mă ispitea şi ea cu zâmbet languros
Încremenit pe faţă şi oglindit mai jos.
Un nor de adormit mi-era latent pe frunte.
Îl amânam spre zare, el se făcuse punte
Spre ochiul cel de apă, licoare descântată
Ce lacom îl cuprinde şi îl dispare-ndată.
În urmă au rămas din nou ca o ispită
Seninul plin de stele şi luna aburită.
Mi se făcuse dor de pace şi de vis.
Pluteau uşor pe ochiul de apă care mi-s…
(2012)

Litera L luceşte la club, calea-i în tabel, ca altădată: psi, almanahe, Dictatura justiţiei, dordefemeie, Dragoş, Vero, anacondele, jora, virusverbalis, tibi, Scorpio, altcersenin, cammely, dagatha

Călătorind în viitor

Călătorind în viitor, pe valea unui vis,
Iau la picior drumul prin timp în sensul interzis,
Căci amintiri ni-s din trecut în clipa de acum,
Viaţa ni-i prinsă în poveşti şi poze de album.

Dar amintiri din viitor ni-s tuturor ispită,
Să ştim ce aţă toarce soarta fără a fi trăită,
S-o rupem şi s-o înnodăm, s-o încâlcim cum vrem
Şi timpul ce ne ţine-n laţ ne fie la cherem.

Pe valea visului plecasem târziu în viitor
Şi alungasem de pe zare pădurile de nor.
În timp ce zorii risipeau roua din întrebări
În faţa mea se desfăceau, cu miile, cărări.

Iar la răspântii se aflau alegeri mari sau mici,
Alţi oameni ce aveau să treacă în viitor pe-aici,
Timpul înmănunchia pe toate în noduri într-o plasă
Pe care nu cred că era vreunul s-o descoasă.

Din aţe se legau puţine în noduri mai mărunte,
Cărările se despărţeau doar după amănunte.
În alte părţi se încâlceau cu miile de sfori.
Acolo lumea se-mpărţea în două-trei culori

Din care una era neagră ca un blestem temut,
Iar drumul negru nu avea decât sens spre trecut.
Şi tot de-acolo, din culori una era lumină
Împrăştiată-n curcubeu pe zarea cea senină.

Să fiu destul de înţeleaptă când îmi aleg cărarea
Am înţeles că nu-i de-ajuns, că-s doar un strop din marea
De picături din care nasc şi norii de futună,
Şi ploile ce lasă-n urmă senin şi vreme bună.
(2012)

Mama

Coajă fragilă
armată cu iubire
inoxidabilă.

Inimă zâmbind.
Răbdare de lacrimă
fără cădere.

Cuib pentru suflet
la streaşina nevoii
întotdeauna.

Mână asprită
cu mângâiere moale,
leac pentru amar.

Sculptor de oameni
cu daltă de iubire
în palme căuş.

Destin împlinit
în zborul copiilor
din cuib către vis.

Mereu iertare,
lumină fără umbre
înălbind greşeli.

Pământul sigur
pentru tălpi, pentru aripi
văzduh fără vânt.

Dor neterminat
în poarta deschisă rar
pe dinafară.

Suflet de păstrat
în suflet pentru sădit
alte seminţe.
(2012)

Sub umbrela zilei de luni, mame prinse în rame îşi suprapun zâmbetele în tablouri virtuale: psi, Vero, cammely, anacondele, tibi, Scorpio, Irealia, Dictatura justiţiei, dordefemeie, tineriu, altcersenin, almanahe

Incandescente neiertări (II)

Mustiri de fântâni
opresc ofiliri în pastel
Cu ciuturi pline.

Ciuturi pline
Arsura-i în noi.
Ploi curgă să aline
cu ciuturi pline.

Fântâni
Mâine construim
ce salvăm azi din flăcări,
seci lăsând fântâni.

Ofiliri
Vii viorele
în tăcere albăstresc
mute ofiliri.

Pastel
Culori pe tablou
depun, sculptură cioplesc
cu dalta-n cuvânt.

Mustiri
Se scurge mustul
din gând în creion pe foi,
de pe foi în gând.
(2012)

Din roditor dialog cu almanahe şi psi.

Menestrel

Nu mai cred în Ea de-o bucată de vreme.
Inima mi s-a făcut marmură sau granit.
De aceea nu mai are de ce se teme,
N-o poate străpunge chiar orice cuţit.

I-am băut întâi mustul, apoi vinul.
Era încă dulce, blând, ameţitor,
Apoi i-am simţit către toamnă pelinul
Şi am ştiut că se numeşte dor.

Am purtat în mâini, în priviri mângâieri,
Le-am dus până la marginea dintre noapte şi zi.
Poate s-au maculat şi-au rămas prinse în ieri,
Vinovate de cele ce-au fost şi de cele ce-or fi.

Mândră şi zveltă, cu suflet agil de panteră,
Am vânat printre ferigi şi ierburi înalte
Sădite în minte de alţii, demult, într-o eră
Preistorică mie, şi parcă totdeauna necoapte.

Tot vânând vânt şi furtună din Ea
M-am rătăcit prin mlaştini nu doar o dată.
Mi-au înghiţit straiul, zale curate de nea,
De pe inimă şi au cuprins şi inima toată.

A suferit metamorfoza în adânc de foc.
Când a scăpat din mlaştini se făcuse piatră.
Şi tot mai cred că a avut noroc
Şi încă-i desenată undeva pe hartă.

Arareori, tot rătăcit, un menestrel adună
Ierburi de leac din tainele străvechi,
Apoi le face şnur şi îşi întinde strună.
Iar murmurul acela, când trece de urechi,
Înmoaie piatra rece cu lacrimi dinspre lună.
(2012)

Ştiu sigur că, nerătăciţi, alţi menestrei
Au leacuri pentru dorul de frumos,
Iar drumul către unii dintre ei
Îl voi înscrie de aici, puţin mai jos:

psi, almanahe, tiberiu, şi iar tibi, Dragoş, Verovers, Vero, anacondele, Scorpio, Virusverbalis, Irealia, Lolita, iarăşi Dragoş - light version, cammely, Dunia, dordefemeie

Rostogolire

În umbre, lumini.
Valuri de nori asfinţesc
pe ţărm de zare.
(2012)

Reţetă pentru totdeauna

Să picurăm din timp vreo câteva minute,
Un bob zăbavă, prins cu semne mute
Pe frunte, printre riduri impare şi mirate
Fiindcă se socot doar din singurătate.

Minutele impare le facem mai prelungi,
Le spiralăm cumva sau le vopsim în dungi
Şi păcălim de două ori timpul zgârcit!
Ştii, eu am încercat, dar nu mi-a prea ieşit…

Atunci acele clipe le picurăm în noapte,
Le învelim cu stele, pe pături, şi cu şoapte
Le murmurăm descântec cu vis de praf de lună
Şi ne ferim cu grijă de fir de mătrăgună.

Dar dacă din greşeală pe gură se prelinge
Cuvintele ne ard şi visul prea ne frige.
Adăugăm prin timp numai puţină miere
Cu gustul din salcâm. Soarele-i dă putere.

Am îndulci amarul? Am amărî paharul?
Am înţelege unde îşi ţine timpul harul?
Am învăţa să-l prindem? Dar fără minutar
Nu piere ritmul oare şi nu e în zadar?

Din fiecare clipă cernută ca nisipul
În scoica lui încheagă mărgelele. El, timpul,
Nu e clepsidră din sticlă, ci din tot.
În faţa-i, când întreabă, numai atâta pot:

Cu zâmbet, împăcare, adâncă plecăciune.
Mi-e dor să-i fiu secundă, trecându-l, să-l aprob.
Secundele îmi curg mereu prin rugăciune
Şi rup cu infinitul lanţ, lanţul de rob.

Şi înăuntru-mi infinitul e închis în perle
Făcute tot din fire de nisip legate
În scoica sufletului care-i timp. Cu ele
Îi pune dop clepsidrei o eternitate.
(2012)