Secretul nostru amărui

Mi te-ai prelins anapoda prin vene,
Te-ai aşezat de-a curmezişul,
Pe dinăuntru fără milă cu tăişul
Prea ascuţit cioplit-ai semne.

Ai vrut prin sânge sunet să-mi inunde,
Ai fost un timp vioară şi arcuş,
Dar mi te-ai rătăcit prin vene la urcuş
Spre inimă şi te-ai oprit în unde.

Şi te-ai înfipt ca ancora, adâncul
Mi l-ai găsit şi l-ai făcut acasă,
Ai prins întreg oceanul meu în plasă
Şi l-ai făcut abis, în tine închizându-l.

Şi amforă mi-ai fost, cum ţi-am fost mare,
Şi val pe val am desenat şi tu, şi eu;
Arheologi ne-or aduna din cioburi în muzeu
De prin talaz cu grea alunecare.

Vom sta alături, oase care s-au albit,
Anosmice şi roase de-a timpului arsură,
Şi ne vor pune alţii la dragoste măsură,
Carbonul ce-a rămas, cu grijă cântărit.

Dar n-are importanţă, că nu va fi aflat
Secretul nostru amărui,
Fiindcă n-am spus niciodată nimănui
De toate mările care ne-au inundat.
(2012)

psi a ales cuvintele din primele pagini de dicţionar, eu le-am trimis în ocean cu iubire, în ocean cu iubire de vers. Tot la psi şi-au aruncat ancora şi alte corăbii ce poartă amfore cu nepreţuite comori.

Our Bitter Secret

You trickled awry through my veins
against the flow, enticing fall,
and with a sharp blade, merciless,
you left your marks against my all.

You wanted through my blood the sound to flood me.
A while you were violin and bow.
You strayed away while climbing in my veins so wildly
and in my heart you led the waves' smooth flow.

You dropped your anchor on my shore with caution,
You found my depths and made in there your home,
You caught into your net my restless ocean
And turned it into abyss inside your perfect dome.

My amphora you were, I was your sea.
On our fates together we drew wave over wave.
They'll gather us in pieces so anyone would see
In the museum all the storms engraved.

And side by side we'll stay, some whitened bones,
Anosmic, bared and gnawed by the time's burn,
They'll weigh our love the same as their stones,
All the remaining carbon collected in the urn.

It doesn't really matter, though, they won't find out;
We never told a soul, not even once,
What our bitter secret is about
Or on all seas that ever flooded us.
(2020)

Muzica Suno AI Videoclip Neural Frames, Riverside

Harta dezamăgirilor

Pe-o hartă a dezamăgirilor, când eşti copil, baloane de săpun
Se sparg c-o lacrimă şi sunt uitate la primul zâmbet bun,
La prima promisiune, la prima vorbă blândă
Care pictează-n curcubeu culoarea ei plăpândă.

În tinereţe ţi-e iubire la asfinţit şi dimineaţă
Şi pui tiparul ei pe pânza din care-ţi tai o viaţă.
Dacă tai drept sau strâmb e întâmplare sau ispită;
Dacă un vis îţi moare azi spui că ţi-a fost ursită
Puţină suferinţă, puţină disperare şi-apoi înveţi din ele
Că uneori din cer dispar şi mor câteva stele
Şi pui în loc, cu prea nebună şi grea neprevedere,
Alt dor, alt vis, altă iubire, cum inima îţi cere.

Dar se întâmplă mai târziu la masa de noroc
Să joci pe-o carte tot ce ai; şi ştii că nu-i un joc...
Şi îţi îngropi de bună voie aripi la temelie
Şi vise care s-au născut chiar din copilărie;
Şi îţi arunci apoi pe masă clipa când ai fi fost
Ori fericit, ori ţi-ai fi pus cumva la adăpost
Sufletul ars şi viitorul cu pânzele în vânt
Croite amplu din speranţe, nu numai din cuvânt.

Norocul poate să-ţi surâdă sau hohoteşte plin,
Te ţine-n palma lui cu miere, nu-ţi scutură pelin,
Sau se întoarce-ntr-un capriciu şi, de-ai crezut prea tare
În hohotele lui de râs cu tonuri schimbătoare,
Îţi fură aripi îngropate adânc la temelie
Şi visele ce-au început chiar din copilărie.

Să-ţi joci pe-o carte viaţa toată nu-i o idee bună...
Ar trebui să ţii ascuns un as la îndemână:
Asul de cupă are-n el o inimă în plus,
Asul de treflă încă speră şi după ce-a apus
Norocul cel jucat târziu pe ultima ta carte...
Îl scoţi pe şest şi-ţi joci cu el viaţa pe mai departe!
(2012)

O hartă a dezamăgirilor desenată pentru Blog Power.
Au mai croşetat pe acelaşi subiect: Pasiune pe corzi, Probleme în paradis, Reînviere în dragoste, Bălgradul de azi, Absenţa..., Viaţa - vânzătorul de iluzii

Mă foloseşti

Mă foloseşti, ştiu că mă foloseşti!
Îmi iei cuvintele, le legi de tine...
Am înţeles că vrei să faci cu ele numai bine,
Şi pentru amândoi;
Să împlineşti
Visele tale, visele mele,
Cele mai vechi şi cele noi.
Eu te-am lăsat să-mi pui pecete pe cuvinte,
Ţi-am luat şi eu o aripă în folosinţă
Şi m-am slujit de ea s-ating câteva stele
Ţi-am arătat... Îţi mai aduci aminte?

Acum mai trebuie să fim atenţi
Pe unde aşezăm peceţi
Să nu ne amorţească sub greutatea lor
Vreo aripă în zbor,
Vreun dor...
Fiindcă suntem daţi în folosinţă
Şi n-avem instrucţiuni şi etichetă...
Demult am încetat să mă pretind perfectă,
De-aceea cer umil îngăduinţă
Când nu-s cum vrei, dar n-am ce face,
Şi-aş vrea să fiu iertată de nu-ţi place
În fiecare zi întreaga mea fiinţă.
(2012)

Tinereţe

Tinereţea-i corabie albă purtând
Maiestuos marile noastre speranţe,
Lebădă mândră lin lunecând
Nesocotind neglijent vechi uzanţe
Şi faruri care clipesc în trecut, triste pleoape.
Poartă flamuri de aripi întinse curat peste ape,
E semeaţă în doruri şi-i mereu nesupusă în gând.

Tinereţea e fluture, zbor de culori în lumină
Cu aripi contrare alternând inocenţă şi vină,
Frumuseţe de-o zi spoită pe o omidă
Şi prea lesne sărut scuturat pe petale de floare,
Curcubeu şi cascadă ce amână o vară aridă
Surâs nestatornic şi odihnă în suflet, senină,
Nelinişti prea iuţi, bucurii prea ades trecătoare.

Tinereţea e timpul când nu eşti fără iubire
Cum fluture nu-i fără zbor, nici lebădă fără plutire,
Când poţi fi întreg numai cu doi înmulţit,
Cum aripi sunt două la fluturi, la lebăda graţioasă,
Şi-atunci zborul se poate, plutirea n-are sfârşit
Şi timpul îngăduie clipe mai lungi cu grăbire sfioasă
De bătăi de aripi şi de inimă şi zvâcniri de trăire.

Tinereţea ar fi, poate, molipsitoare,
Dar are sălaş în fiece inimă pe o cărare secretă,
Unde pe jos e asfalt şi cu cretă
Sunt desenate speranţe înotând în culoare,
Are sălaş într-o cameră descuiată din care, prin vene,
Inundă mereu, furtunos ori alene,
Pe oricine, căci anii nu ştiu s-o măsoare.
(2012)

Duzina mi-a fost tânără azi. Urmaţi fluturi în zbor şi lebede în mândră plutire către psi şi mai departe pe la oameni frumoşi cu drag de cuvinte.

A mai căzut...

A mai căzut ieri un stejar,
Dar cioata lui va să rămână
Încă un timp, ca un hotar
Al vieţii care-ntârzie s-apună.

Scoarţa i s-a făcut demult cenuşă
Şi păsările au săpat în lemn
Ca să desferece prin el o uşă
Spre veşnicie şi să lase semn.

Ca să-l îmbrăţişezi ţi-ar trebui
Să ai braţe prelungi, dar mai ales
O inimă ce ştie-a rostui
Nemărginirii înc-un înţeles
(2012)

Frânghii şi noduri

Deopotrivă sunt păpuşă şi păpuşar
Cu degetele înnodate în frânghii şi nu am habar
De unde încep şi dacă se termină,
Dacă se încâlcesc sau dacă se dezbină.

Încerc să mânuiesc ce capete-s în jur
Fără să uit prea multe şi caut să nu fur
Cu noduri mai de soi, artistic încheiate,
Mişcări ce mi-ar scrânti puţina mea dreptate.

Cândva încă-mi doream să ştiu cum să înnod
Frânghiile acestea, aşa, ca să-mi dea rod...
Mama mă învăţa modele: semn de carte
Sau cureluşe faine, brăţări, tot înnodate.

Când m-am legat în ele mi-era puţin mai greu
Să-mi mişc un fir din suflet şi nu eram chiar eu.
Acum am încâlcit atât de multe frânghii
Că nu găsesc nici loc iubirile să-mi mângâi.

Parcă-s păpuşa care, fiind şi păpuşar,
S-a prins într-un nod mare şi-ncearcă în zadar
Să îl desfacă şi-şi leagă tot ce are
În nodul care creşte din ce în ce mai mare

Ca nodul gordian, dar sper să se îndure
Vreun împărat războinic şi nu de la secure
Sau sabie să fie sfârşitul încâlcelii
Şi să mai trag de fire-mpotriva amorţelii.

Promit că am de gând să ţin frânghii întinse,
Să le aleg pe cele care se vor convinse,
Să le înnod mai rar şi tot după un rost,
În plasa lor să-mi fac un şubred adăpost.

Am să îmi spun povestea pe scena cu păpuşi
În aşa fel încât să las deschise uşi
Pe care să-mi arunce regizorul frânghii
De care să mă prind de cad în gropi pustii...

Care regizor, totuşi? Tot eu după cortină
Frânghii şi noduri ţes, cortina s-o susţină.
(2012)

Provocarea de la psi mi-a înnodat cuvintele pe pagină. Descâlciţi alte noduri urmărind frânghiile ce pleacă în reţea de la psi în cele patru zări virtuale.

Două tablouri

De dimineaţă o ceaţă lăptoasă se rostogolea vălătuci,
N-ai fi crezut că putea să mai fie senin de atunci,
Dar uite că s-a întâmplat minunea şi ceaţa s-a făcut nor
De vată curată, uşoară şi moale, cusută cu zbor,
Iar norul alene acum se plimbă pe sus, prin senin,
Îmbătat cu lumină mai tare decât ar fi fost de la vin.

Prin goluri se cern fire lungi de lucire ţesută,
Întinse spre vale, spre deal. Admiraţie mută
Când natura pictează ce mintea nu poate să creadă.
Când pe ochi, de cât au privit, îi doare să vadă
Aştern pe hârtie şi vorbele mi-s seci şi puţine,
Aş vrea să le pun să picteze cu tuşe gingaşe şi fine.

Tot nor era şi acela, în urmă cu câteva zile,
Negru ca smoala, vopsind în culorea lui file
De timp şi căscând guri imense, deschise de spaimă,
Pâlnii prin care se scurge potop, se scurge şi teamă,
Se aprinde prin ele fulger cu flama albastră şi rece
Şi tunet izbeşte în munte şi zgâlţie valea când trece.

În două tablouri, un loc e scăldat în lumină
Natura cu drag îl cuprinde în pacea-i senină;
Întunericul cade, îneacă cu nor cenuşiu într-un ton
Şi spală păcate cu ploi hohotind monoton;
E o vale a aceluiaşi suflet în două tablouri,
Sunt feţele vremii ce-şi lasă nestinse ecouri.
(2012)

Psi ne-a dăruit o duzină tocmai potrivită pentru pictură.