Îmi ştiu trecutul şi sunt eu prin ceea ce am fost,
Iar viitorul e necunoscutul ce pare să-mi dea rost,
Şi în oglindă mi se-arată doar clipa de acum,
Trecutul mi s-a stins, iar mâine e pe drum.
Ce numai m-a rănit, dar să mă frângă n-a avut putere,
Mi-a pus un semn pe suflet şi-n minte altă vrere,
Cernut-a visele adevărate de iluzii fără noimă
Şi aripilor le-a croit mai potrivită formă.
La fel şi bucuria ce spulberă zăgazuri
Mi-a scris peceţi pe suflet, mi-a înălţat şi flamuri,
Şi printre bucurie şi durere am tăiat cărare,
Gratii am smuls, apoi am ridicat şi ziduri protectoare.
E-un pic mai mult decât o adunare simplă,
Sunt eu pentru că aleg ceea ce se întâmplă,
Măcar din când în când, şi chiar dacă mai tremur
Nesigură şi-aştept cu teamă un viitor cutremur,
Oglinda nu va şti fiindcă nu-i arăt decât un zâmbet
Şi numai partea dăruită cu cer senin din suflet,
Iar norii mi-i păstrez în loc secret, dar tot cu drag
Fiindcă sunt ai mei, din ploaia lor mă trag,
Din ploaia lor ridic coroana mea de gânduri,
Şi vesele, şi triste, şi blânde, şi cu riduri.
Dacă-s mai mult trecut sau mai mult viitor
Mi-e greu să hotărăsc cât sunt încă în zbor,
O aripă îmi bate înţeleaptă de trecut,
Cealaltă se rezeamă pe vis neînceput,
Iar între ele-s eu şi clipa de acum
Cu inima în zbor şi pasul prins de drum,
Cu praful din trecut lipit pe talpă,
Cu dor de ce va fi strâns blând de tot în palmă,
Îmbrăţişez cu jind orice nou răsărit
Şi la apus visez ce încă n-am simţit.
(2012)
Am încercat un răspuns la întrebarea hotărâtă de psi pentru Blog Power. Răspunsuri de la alţii:
Copilul de lego
Să privesc în oglindă?
Psilocybin
Eutropolis
Marea trilemă: trecut prezent ori viitor?
Pictor...
Culoare
Vis la jumătate
Trecutul în oglinda viitorului
Casa sufletului meu
Culmile prezentului
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
marți, 17 aprilie 2012
luni, 16 aprilie 2012
Mânie
L-a mâniat femeia că nu i-a suflat în ciorbă.
De atunci n-a mai rostit o vorbă,
Nici mulţumesc şi nici noapte bună,
Iar în ochi n-are decât mătrăgună.
Are să-i plătească cu vârf şi îndesat
Că a îndrăznit şi s-a emancipat,
Că nu vine cu el în grădină la sapă
Şi are serviciu şi nu-i cere nici apă.
Când i-a cerut odată ceva n-a vrut să-i dea,
I-a spus că nu se pricepe când a vrut să facă ea,
A tot amânat-o, iar ea n-a mai avut răbdare
Şi nu-i mai suflă în ciorbă... auzi, ce oroare!
Acum aşteaptă să se dea pe brazdă odată,
Să vadă şi ea că nu are să poată
Să se descurce singură, să vină să ceară,
Dar aşteptarea-i mai lungă de-o seară.
Iar ciorba care era înainte
Cu aburi deasupra, deci mult prea fierbinte,
Acum şade în frigider aproape îngheţată.
Parcă tot era mai bine odată!
(2012)
De atunci n-a mai rostit o vorbă,
Nici mulţumesc şi nici noapte bună,
Iar în ochi n-are decât mătrăgună.
Are să-i plătească cu vârf şi îndesat
Că a îndrăznit şi s-a emancipat,
Că nu vine cu el în grădină la sapă
Şi are serviciu şi nu-i cere nici apă.
Când i-a cerut odată ceva n-a vrut să-i dea,
I-a spus că nu se pricepe când a vrut să facă ea,
A tot amânat-o, iar ea n-a mai avut răbdare
Şi nu-i mai suflă în ciorbă... auzi, ce oroare!
Acum aşteaptă să se dea pe brazdă odată,
Să vadă şi ea că nu are să poată
Să se descurce singură, să vină să ceară,
Dar aşteptarea-i mai lungă de-o seară.
Iar ciorba care era înainte
Cu aburi deasupra, deci mult prea fierbinte,
Acum şade în frigider aproape îngheţată.
Parcă tot era mai bine odată!
(2012)
joi, 12 aprilie 2012
Covor de mătase verde
Niciun fir de nu ţi-aş pierde,
Covor de mătase verde
Cu stele de păpădie
Din lumină de făclie
Şi cu valuri de alint
Răsfirate blând de vânt.
Fire fragede de viaţă,
Le spală roua pe faţă.
Străluciri de tinereţe
Soarelui îi dau bineţe,
De lumina lui cea multă
Se ridică şi-o ascultă
Cum să crească, să devină
Din sămânţă rădăcină,
Apoi fir de iarbă verde,
Cât e vară nu te-aş pierde,
Apoi fir de iarbă arsă,
Hrană dulce pentru coasă,
Şi din loc în loc şi floare
Imitaţie de soare.
(2012)
Covor de mătase verde
Cu stele de păpădie
Din lumină de făclie
Şi cu valuri de alint
Răsfirate blând de vânt.
Fire fragede de viaţă,
Le spală roua pe faţă.
Străluciri de tinereţe
Soarelui îi dau bineţe,
De lumina lui cea multă
Se ridică şi-o ascultă
Cum să crească, să devină
Din sămânţă rădăcină,
Apoi fir de iarbă verde,
Cât e vară nu te-aş pierde,
Apoi fir de iarbă arsă,
Hrană dulce pentru coasă,
Şi din loc în loc şi floare
Imitaţie de soare.
(2012)
marți, 10 aprilie 2012
Beţiv
Nu-i niciun loc unde să fii stăpân
Chiar dacă recunoşti că eşti bătrân,
Când drumul îţi e scurt şi pasul doare,
Când inima pulsează mai şovăitoare,
Când sufli greu şi nu mai ai putere
Şi-ţi tremură în mână halba grea de bere.
N-ai fi crezut acum cincizeci de ani
Că ai să-ţi pierzi şi cei din urmă bani
Pe-o sorbitură rece şi amară, că-nainte
Vândut-ai tot ce-aveai şi, fără minte,
Ţi-ai lepădat şi slujba, şi femeia, şi copiii
Şi ai uitat de tine în ghearele beţiei.
Şi legănat în fum de mahmureală,
Cu capul aplecat până în poală
Fiindcă nu puteai să îl ridici pe umeri
De-atâtea ori c-ai şi uitat să numeri,
Ai blestemat şi te-ai jurat că n-ai să bei…
Şi-a doua zi nu mai ştiai ce vrei,
Căci te ardea din nou aceeaşi sete
Şi nu se potolea decât când bete
Privirile ţi se-aprindeau sticloase,
Şi pardoselile păreau alunecoase,
Vorbele ţi se încâlceau pe buze,
Iar gândurile îţi erau confuze.
Zbârcit şi stacojiu la faţă,
Uscat la trup ca foamea dimineaţă,
Cu nasul vânăt şi cu ochii tulburi,
Cu mâinile chircite şi fără să te bucuri
Te-ai scurs în băutură cât ea s-a scurs în tine
Şi viaţa ţi-a fost lipsă şi vrerile puţine.
Nici astăzi nu ţi-e mintea mai clară, ci-i tocită
Şi zace fără rost şi îndobitocită.
În iarnă ai lăsat vreo două degete în ger
Fiindc-ai adormit în şanţ, stingher
Şi n-ai mai apucat să-ţi cauţi adăpost
Pe unde nu te ştie nimeni că încă nu ai fost.
Toată averea ta o porţi pe tine
Şi ai într-o sacoşă nişte bucăţi de pâine,
Te-ai îmbătat şi ţi-au furat ciubotele şi şapca
Prieteni de pahar ce ştiu să ia cu japca,
Că-s tot la fel cu tine, fără căpătâi,
Cizmele-s ale celui ce se trezeşte-ntâi.
E bine că nu mai ai nici urmă de raţiune
Sau, dacă îţi sclipeşte vreun gând, printr-o minune,
Îl amorţeşti rapid ca să nu trebuiască
Să te priveşti în ochi. Neliniştea-i firească,
La fel şi spaima în faţa a ce ai devenit
Nimicul putred, descompus, fetid.
Îţi tremură în mână halba grea de bere,
Când sufli greu şi nu mai ai putere,
Când inima pulsează mai şovăitoare,
Când drumul îţi e scurt şi pasul doare,
Chiar dacă recunoşti că eşti bătrân
Nu-i niciun loc unde să fii stăpân.
(2012)
Chiar dacă recunoşti că eşti bătrân,
Când drumul îţi e scurt şi pasul doare,
Când inima pulsează mai şovăitoare,
Când sufli greu şi nu mai ai putere
Şi-ţi tremură în mână halba grea de bere.
N-ai fi crezut acum cincizeci de ani
Că ai să-ţi pierzi şi cei din urmă bani
Pe-o sorbitură rece şi amară, că-nainte
Vândut-ai tot ce-aveai şi, fără minte,
Ţi-ai lepădat şi slujba, şi femeia, şi copiii
Şi ai uitat de tine în ghearele beţiei.
Şi legănat în fum de mahmureală,
Cu capul aplecat până în poală
Fiindcă nu puteai să îl ridici pe umeri
De-atâtea ori c-ai şi uitat să numeri,
Ai blestemat şi te-ai jurat că n-ai să bei…
Şi-a doua zi nu mai ştiai ce vrei,
Căci te ardea din nou aceeaşi sete
Şi nu se potolea decât când bete
Privirile ţi se-aprindeau sticloase,
Şi pardoselile păreau alunecoase,
Vorbele ţi se încâlceau pe buze,
Iar gândurile îţi erau confuze.
Zbârcit şi stacojiu la faţă,
Uscat la trup ca foamea dimineaţă,
Cu nasul vânăt şi cu ochii tulburi,
Cu mâinile chircite şi fără să te bucuri
Te-ai scurs în băutură cât ea s-a scurs în tine
Şi viaţa ţi-a fost lipsă şi vrerile puţine.
Nici astăzi nu ţi-e mintea mai clară, ci-i tocită
Şi zace fără rost şi îndobitocită.
În iarnă ai lăsat vreo două degete în ger
Fiindc-ai adormit în şanţ, stingher
Şi n-ai mai apucat să-ţi cauţi adăpost
Pe unde nu te ştie nimeni că încă nu ai fost.
Toată averea ta o porţi pe tine
Şi ai într-o sacoşă nişte bucăţi de pâine,
Te-ai îmbătat şi ţi-au furat ciubotele şi şapca
Prieteni de pahar ce ştiu să ia cu japca,
Că-s tot la fel cu tine, fără căpătâi,
Cizmele-s ale celui ce se trezeşte-ntâi.
E bine că nu mai ai nici urmă de raţiune
Sau, dacă îţi sclipeşte vreun gând, printr-o minune,
Îl amorţeşti rapid ca să nu trebuiască
Să te priveşti în ochi. Neliniştea-i firească,
La fel şi spaima în faţa a ce ai devenit
Nimicul putred, descompus, fetid.
Îţi tremură în mână halba grea de bere,
Când sufli greu şi nu mai ai putere,
Când inima pulsează mai şovăitoare,
Când drumul îţi e scurt şi pasul doare,
Chiar dacă recunoşti că eşti bătrân
Nu-i niciun loc unde să fii stăpân.
(2012)
miercuri, 4 aprilie 2012
Feministă
Dacă m-aş face personaj de film sau personaj de carte
Aş fi greu de uitat şi n-aş cunoaşte moarte
Fiindcă aş rămâne inscripţionată pe vecie
Pe un hard disk sau pe o foaie de hârtie.
Tot eu aş fi, dar în scenariul pe care singură l-aş scrie
Ar fi ceva mai multe pagini pentru poezie.
Aş pune, uneori, un dram în plus de duioşie,
Iar alteori n-aş accepta uşor să trec peste mândrie.
S-ar întâmpla să fiu mai neîndurătoare
Chiar dacă aş strivi în cale câte-o floare,
Fiindcă-n răzvrătire în faţa nedreptăţii
Mi-aş ascuţi şi limba şi, uneori, şi colţii.
Privesc în jurul meu fiinţe obidite
Cu inima zdrobită, ţinute înrobite,
Legate cu iubirea de mamă şi cutume
Atât de învechite, rămase-n astă lume.
Se zbat între nevoi şi dor de libertate
Se-apleacă, se supun şi şi-au lăsat deoparte
Şi inima, şi lacrima, ţinuta verticală,
De li se încovoaie coloana vertebrală.
Sunt legi nescrise cu litera ştiută
De cei ce le impun, de cele ce le-ascultă.
Şi chiar dacă s-a şters vreun paragraf ori vreun articol
Atât de lungi sunt restul, de-aproape că-i ridicol.
Cu paşi mărunţi, cu drepturi dobândite pe furiş,
În ritm de melc, alunecând târâş-grăpiş,
În zeci de ani sau în vreo două sute
Pe faţa lumii s-au schimbat doar nişte amănunte.
Femeile din umbră au ieşit la soare
Şi pot să se exprime sus şi tare,
Au dreptul să muncească la slujbă pentru bani
Că-ntr-un salariu singur nu-s destui gologani.
Apoi se-ntorc acasă la slujba lor cea veche,
Tradiţie transmisă mai mult după ureche,
Şi sunt soţii, şi mame, şi menajere-n casă,
Şi-apoi bucătărese când e vremea de masă.
Sigur că le-ar prii şi puţin ajutor,
Unele îl primesc, iar altele nu-l vor,
Dar sunt pe lume fiinţe obidite
Cărora li se cere şi nu li se permite.
Poate nu ştiu nici ele să trăiască,
Ori parte n-au de înţelegerea firească
Şi au ales un drum de sacrificii înşirate
În care "mulţumesc" e un cuvânt aparte
Pe care mult prea rar sau mult prea niciodată
Nu îl aud, nu-l simt şi nu li se arată.
Dacă m-aş face un personaj de film sau personaj de carte
Aş fi o feministă, fără vreun dar sau poate.
Aş încerca să dovedesc încă o dată
Că dacă eşti femeie nu eşti şi vinovată,
Că mărul a fost bun şi a fost împărţit,
Iar din ştiinţa lui noi toţi am devenit;
Şi că puterea nu stă numai în muşchi şi în tradiţii,
Că mintea ascuţită ucide repetiţii
Şi poate scrie pagini cu litere sculptate
Numai pe verticală şi cu feminitate.
(2012)
Psi a fost din nou lider de opinie la Blog Power, şi a ales un subiect care lasă loc de exprimare imaginaţiei, viselor sau ideilor în care crezi:
Scriu destine...
Jenabii
Mă cheamă Alunka
Romanul meu
Surâs pe obrazul eternităţii
Aş fi greu de uitat şi n-aş cunoaşte moarte
Fiindcă aş rămâne inscripţionată pe vecie
Pe un hard disk sau pe o foaie de hârtie.
Tot eu aş fi, dar în scenariul pe care singură l-aş scrie
Ar fi ceva mai multe pagini pentru poezie.
Aş pune, uneori, un dram în plus de duioşie,
Iar alteori n-aş accepta uşor să trec peste mândrie.
S-ar întâmpla să fiu mai neîndurătoare
Chiar dacă aş strivi în cale câte-o floare,
Fiindcă-n răzvrătire în faţa nedreptăţii
Mi-aş ascuţi şi limba şi, uneori, şi colţii.
Privesc în jurul meu fiinţe obidite
Cu inima zdrobită, ţinute înrobite,
Legate cu iubirea de mamă şi cutume
Atât de învechite, rămase-n astă lume.
Se zbat între nevoi şi dor de libertate
Se-apleacă, se supun şi şi-au lăsat deoparte
Şi inima, şi lacrima, ţinuta verticală,
De li se încovoaie coloana vertebrală.
Sunt legi nescrise cu litera ştiută
De cei ce le impun, de cele ce le-ascultă.
Şi chiar dacă s-a şters vreun paragraf ori vreun articol
Atât de lungi sunt restul, de-aproape că-i ridicol.
Cu paşi mărunţi, cu drepturi dobândite pe furiş,
În ritm de melc, alunecând târâş-grăpiş,
În zeci de ani sau în vreo două sute
Pe faţa lumii s-au schimbat doar nişte amănunte.
Femeile din umbră au ieşit la soare
Şi pot să se exprime sus şi tare,
Au dreptul să muncească la slujbă pentru bani
Că-ntr-un salariu singur nu-s destui gologani.
Apoi se-ntorc acasă la slujba lor cea veche,
Tradiţie transmisă mai mult după ureche,
Şi sunt soţii, şi mame, şi menajere-n casă,
Şi-apoi bucătărese când e vremea de masă.
Sigur că le-ar prii şi puţin ajutor,
Unele îl primesc, iar altele nu-l vor,
Dar sunt pe lume fiinţe obidite
Cărora li se cere şi nu li se permite.
Poate nu ştiu nici ele să trăiască,
Ori parte n-au de înţelegerea firească
Şi au ales un drum de sacrificii înşirate
În care "mulţumesc" e un cuvânt aparte
Pe care mult prea rar sau mult prea niciodată
Nu îl aud, nu-l simt şi nu li se arată.
Dacă m-aş face un personaj de film sau personaj de carte
Aş fi o feministă, fără vreun dar sau poate.
Aş încerca să dovedesc încă o dată
Că dacă eşti femeie nu eşti şi vinovată,
Că mărul a fost bun şi a fost împărţit,
Iar din ştiinţa lui noi toţi am devenit;
Şi că puterea nu stă numai în muşchi şi în tradiţii,
Că mintea ascuţită ucide repetiţii
Şi poate scrie pagini cu litere sculptate
Numai pe verticală şi cu feminitate.
(2012)
Psi a fost din nou lider de opinie la Blog Power, şi a ales un subiect care lasă loc de exprimare imaginaţiei, viselor sau ideilor în care crezi:
Scriu destine...
Jenabii
Mă cheamă Alunka
Romanul meu
Surâs pe obrazul eternităţii
luni, 2 aprilie 2012
Obsesie
Despre lucrurile care îţi intră în măduva oaselor e greu de vorbit
Ai nevoie pentru cuvinte de daltă sau de cuţit
Şi dacă reuşeşti să le legi câte două sau câte mai multe
Parcă tot nu-s în stare să îmbrace decât amănunte,
Iar esenţele tari care ţi se scurg prin inimă şi prin vene
Nu se arată prea lesne, poate de teamă, poate de lene.
Pentru obsesii întinse prin vârste cuvintele par neîncăpătoare.
Le strângi în gânduri, în suflet, rânduite de întâmplare
Sau de legi neînţelese la care te supui fără întrebări,
Fără răzvrătiri încrâncenate şi fără mirări.
Uneori ai vrea să ştii ce apă le-a udat, de unde-au răsărit,
Cum de-au crescut şi când te-au năpădit.
Le poţi ţine în frâu cât ai de trăit, cât afară-i lumină,
Dar în noapte şi-n vis înveţi să le simţi de la rădăcină,
Treci ca vântul prin ramuri, ori ca ploaia le-atingi,
Îţi sunt plăcere ori nevoie când incendii îţi stingi,
Când îţi umpli abisuri sau când împrăştii furtuni,
Când le chemi ca pe doruri, lângă tine le-aduni.
Le păstrezi încuiate cum ai ţine comori,
Le aduci şi ofrande de timp şi de flori.
De te ard înăuntru, te consumă şi cer
Să crezi nesfârşit ceea ce-i efemer,
Îţi mai scriu înc-un timp, îţi mai dăruie viaţă,
Inventează în neguri încă o dimineaţă.
Şi dacă nu ele, ci tu eşti stăpân,
De tu ai puterea şi tristeţi nu-ţi rămân
Cuibărite prin gânduri şi din ele culegi
Plăceri şi surâsuri şi cuvinte întregi,
Emoţii intense, idei înfrunzite
Pe ramuri de vis cu lumini despletite,
Obsesii nebune par să capete rost
Lăsând bucurie când înainte n-a fost,
Şi muguri de aripi îţi cresc după rană,
Şi schimbi în pasiune obsesia vană.
(2012)
Provocarea de la psi de săptămâna aceasta are o temă la care aş putea spune că mă pricep bine. Toată viaţa am avut obsesii şi am încercat să le adordez pozitiv, să fur din fiecare ceea ce mi-ar folosi ca experienţă, ca trăire. Ca de obicei, găsiţi şi alte păreri înscrise în tabelul celei care ne-a dat de lucru.
Ai nevoie pentru cuvinte de daltă sau de cuţit
Şi dacă reuşeşti să le legi câte două sau câte mai multe
Parcă tot nu-s în stare să îmbrace decât amănunte,
Iar esenţele tari care ţi se scurg prin inimă şi prin vene
Nu se arată prea lesne, poate de teamă, poate de lene.
Pentru obsesii întinse prin vârste cuvintele par neîncăpătoare.
Le strângi în gânduri, în suflet, rânduite de întâmplare
Sau de legi neînţelese la care te supui fără întrebări,
Fără răzvrătiri încrâncenate şi fără mirări.
Uneori ai vrea să ştii ce apă le-a udat, de unde-au răsărit,
Cum de-au crescut şi când te-au năpădit.
Le poţi ţine în frâu cât ai de trăit, cât afară-i lumină,
Dar în noapte şi-n vis înveţi să le simţi de la rădăcină,
Treci ca vântul prin ramuri, ori ca ploaia le-atingi,
Îţi sunt plăcere ori nevoie când incendii îţi stingi,
Când îţi umpli abisuri sau când împrăştii furtuni,
Când le chemi ca pe doruri, lângă tine le-aduni.
Le păstrezi încuiate cum ai ţine comori,
Le aduci şi ofrande de timp şi de flori.
De te ard înăuntru, te consumă şi cer
Să crezi nesfârşit ceea ce-i efemer,
Îţi mai scriu înc-un timp, îţi mai dăruie viaţă,
Inventează în neguri încă o dimineaţă.
Şi dacă nu ele, ci tu eşti stăpân,
De tu ai puterea şi tristeţi nu-ţi rămân
Cuibărite prin gânduri şi din ele culegi
Plăceri şi surâsuri şi cuvinte întregi,
Emoţii intense, idei înfrunzite
Pe ramuri de vis cu lumini despletite,
Obsesii nebune par să capete rost
Lăsând bucurie când înainte n-a fost,
Şi muguri de aripi îţi cresc după rană,
Şi schimbi în pasiune obsesia vană.
(2012)
Provocarea de la psi de săptămâna aceasta are o temă la care aş putea spune că mă pricep bine. Toată viaţa am avut obsesii şi am încercat să le adordez pozitiv, să fur din fiecare ceea ce mi-ar folosi ca experienţă, ca trăire. Ca de obicei, găsiţi şi alte păreri înscrise în tabelul celei care ne-a dat de lucru.
sâmbătă, 31 martie 2012
Semne
Dacă vezi o barză-ntâi
Un an singur ai să fii,
De stă barza-ntr-un picior
Toate oasele te dor,
Şi mai spun şi alte teze,
Dacă vezi mai multe berze
Vei petrece vara toată
Într-o ceată, într-o gloată.
Echinocţiul, anu-acesta,
Mi-a jucat şi mie festa,
Că la drum, pe câmp, văzui
Doar o barză-ntâi şi-ntâi,
Dar la nişte zeci de metri
Mai şedeau vreo doi cumetri
Cu piciorul cocoţat,
Între pene împlântat.
Mai departe, către zare,
Aripate pe spinare
Şi din ciocuri legănând,
Se-adunaseră un cârd.
Şi acum mă tot îndemn
Să văd după care semn
Mi se scrie viitorul...
Singură, ori cu poporul?
Am s-alerg şi am să zbor
Ori de oase care dor
Toată vara voi jeli?
Cine mă va lămuri?
(2012)
Un an singur ai să fii,
De stă barza-ntr-un picior
Toate oasele te dor,
Şi mai spun şi alte teze,
Dacă vezi mai multe berze
Vei petrece vara toată
Într-o ceată, într-o gloată.
Echinocţiul, anu-acesta,
Mi-a jucat şi mie festa,
Că la drum, pe câmp, văzui
Doar o barză-ntâi şi-ntâi,
Dar la nişte zeci de metri
Mai şedeau vreo doi cumetri
Cu piciorul cocoţat,
Între pene împlântat.
Mai departe, către zare,
Aripate pe spinare
Şi din ciocuri legănând,
Se-adunaseră un cârd.
Şi acum mă tot îndemn
Să văd după care semn
Mi se scrie viitorul...
Singură, ori cu poporul?
Am s-alerg şi am să zbor
Ori de oase care dor
Toată vara voi jeli?
Cine mă va lămuri?
(2012)
Abonați-vă la:
Comentarii
(
Atom
)





