Versul rămâne, când altele mor

Uneori cenuşii, alteori colorate
Întorc cu sfială sau smulg sfâşiate
File pe care, ca şi cum în granit,
Cu degete daltă, am avut de cioplit,
Am scris întâmplări şi m-am făurit.

Timpul le leagă, le pierde-n tumult,
Le îngălbeneşte cu iz de demult,
Aşterne şi praf, şi puţină uitare,
Le rupe din mine şi închide-n dosare
Iubire aprinsă, albastră visare...

Pagini din urmă şi file mai noi
Din cremene dură sau calcare moi
Înşiră apusuri şi vinete ploi,
Şi zâmbete multe, vreo două nevoi,
Şi inima blând înmulţită cu doi.

Tot vraful de foi îl strâng într-o clipă,
Cât timpul o dată a bătut din aripă,
Şi ştiu că nu-i pasă că viaţa îmi trece,
Izvorul lui veşnic nu are să sece,
Îşi bate secunda egală şi rece.

Dar chiar dacă trece rămân amintiri,
Iubiri se destramă şi iar cresc iubiri,
Cât visul mă poartă, viaţa-i un zbor,
Pe suflet, pe soartă nu creşte vreun nor,
Iar versul rămâne, când altele mor.
(2010-2012)

Înainte de apus

Soarele inundă cerul cu lumina lui cea vie,
Norii îşi răsfaţă lenea, dorm pe marea azurie,
Pe pământ se zbate umbra cotropind ţinuturi noi
Sus, pe dealuri mohorâte, prin păduri cu arbori goi.
Parcă ni s-a dat pedeapsă să ne fie luminoasă
Iarna asta doar în cer, nu şi-n lumea noastră joasă.
(2012)

Nedemnă moştenire

Că mi s-a răstignit pe cruce viaţa
Nu-mi pasă, c-am trecut deja de jumătate,
Dar mi-aş dori să ştiu că fiul meu nu se va zbate
Să afle unde s-a ascuns speranţa.

Aş vrea să ştiu că fiica mea nu va privi
La fel ca mine-n viitor ca să măsoare
Ce şanse au nevinovaţii ei copii
Să nu li se reteze aripi 'nainte de a şti să zboare.

Aş vrea un trăznet să găsesc drept leac
Şi cu durerea fiecărei mame amărâte
Să îl abat de-acuma peste veac
Spre cei care ucid norocul fiinţei nenăscute.

Aş vrea să ardă sau să putrezească-odată
Dorinţa seacă de putere şi avere
Ce inimi împietreşte şi strâmbă-a lumii judecată,
Încoronează nepăsarea şi seamănă durere.

Aş vrea să ştiu că ce au suferit bunicii şi părinţii,
Şi ce-am sacrificat şi eu purtând în gând iubire
Nu-s jertfe pe altarul trist al neputinţei
Lăsat pentru copiii mei, nedemnă moştenire.
(2012)

În altă minte

Ce-aş face dac-aş fi în locul lui?
Nu ştiu şi-am obosit să-mi tot închipui
De ce îi plouă sau îi ninge printre gânduri
Şi ce-i ascuns cu grijă printre rânduri.

Cred c-aş vorbi cuvintele cu noimă,
Le-aş rotunji sau le-aş da altă formă
Şi, ca să înţeleagă fiecare-n parte,
Din ceaţă aş desface desene colorate.

Dar în ce-am scris aici, de fapt, sunt numai eu.
Am obosit şi-mi vine tot mai greu
Să îmi imaginez cum e în altă minte.
E muncă în zadar... aşa că stau cuminte.
(2012)

Poezie înscrisă în concursul Blog Power, fără mari şanse de succes pentru că e în competiţie cu scrieri pline de sentiment ale unor foarte talentaţi colegi de blog:

Călătorie spre sufletul uriaşului
Şi totuşi...
10 minute de faimă
Eliberrea din cutie!
...din când în când...
Dacă aş fi pentru o zi femeie
Viaţa bărbatului iubitor!

 Tema "Ce ai face daca ai fi o zi in pielea celuilalt?" a fost aleasă de Vanessa.

Fără leac

Nu ştiu dacă m-am vindecat sau dacă-s tot bolnavă
De altă boală fară leac şi cu atât mai gravă.
Unii mi-ar spune că m-am pustiit şi m-am uscat de tine
Când înapoi mi-am luat de tot simţiri şi-aşa puţine,
Le-am încuiat atentă cu lacătele roase de rugină
Iar cheile pierdute-s toate-ntr-a timpului ruină.

Ar plânge-n pumni de mila mea şi nu ar înţelege
De ce îmi cântă inima tăcerea-n altă lege,
De ce s-au potolit de-un timp cadenţele nebune,
Iar de ar întreba de ce, nici n-aş avea ce spune,
Decât că toată boala mea şi tot acest pustiu
E-un adăpost ocrotitor pentru un suflet viu.
(2012)

O iarnă lipsă

Fulgi de zăpadă se topesc sus în cer.
Nu mai ninge de-o vreme. De ce? E-un mister
Că nu se cuvine omătul să cadă
Pe praful din inimi, pe câmpuri, pe stradă,

Să acopere alb, să îngheţe curat,
Să ascundă tristeţea sub troian afânat
Cu lumină intensă, aprinsă lucire
Ce arde cu ger de-o atingi cu-o privire.

Se dizolvă in cer fulgi nenăscuţi de zăpadă.
Se întâmplă din nori numai lacrimi să cadă
Şi plâng în văzduh; cu cenuşa din frunze
Se-amestecă stins în noroaie ursuze.

Cândva nelipsită, haina albă de blană
Cu dantela bogată, sclipind diafană,
Aproape pierdută prin ani de demult,
N-a adus-o din stepe al iernii tumult.

Vârtejul de-acum nici Crivăţ nu este,
Nici nu pictează decor de poveste
Cu omăt şi cu gheţuri, cu fulgii în zbor,
Sprijiniţi pe lumină şi pe geruri, uşor.
(2012)

Răsărit

Acolo unde noaptea moare
Pe ceruri candele se sting uşor,
Apoi trandafirii se-aprind în zare
Incendii îmblânzite în fuior de nor.

Îşi clatină tremurător văzduhul,
La căpătâiul lumii izbucneşte
Cu marginea rotundă şi-năuntru focul
Orbind privirea care îndrăzneşte.

Pictează peste întuneric pete,
Inundă cu culoare blândă
Pasteluri delicate cu contururi nete
În care viaţa creşte fremătândă.

Închide vise ireale în uitare,
Împrăştie mistere neelucidate,
Dar chiar şi-aşa oricare lucru-şi are
Ascunsă înapoi puţină noapte.
(2012)