Imens oceanul şi necunoscut

Imens oceanul şi necunoscut
Îşi rânduieşte ape liniştite
Păzite de un soare cu cerul ne-nceput
După furtuni dansând mereu neobosite.

Îi poţi lăsa nemărginirea şi căile ascunse,
Talazuri depărtate cu înspumate creste
Sau gândul că de stânci înşelătoare i-s apele străpunse
De ţărmuri să îţi lege visarea de poveste

Şi într-un port în care nimicul se petrece,
Privind doar peste stradă şi niciodată-n zare,
Te vei trezi la urmă cuprins de toamna rece
Şi n-ai să ştii de-n suflet ţi-a fost vreodată soare.

Sau ai putea să te desprinzi de mal
Să simţi nestăpânite ape dansând cu tine
Să iei în piept necunoscutul, val aspru după val,
Şi să îl tai cu braţul întins spre ape line.

Poate că vei străbate furtuni fără de milă
Care învolburate vor vrea să te înghită,
Dacă le vei supune cu palma ta umilă
Inima-ţi va rămâne mereu nebiruită.

Dar vei ajunge sigur pe ţărmuri însorite
Spre care vei pluti pe apele visării
Şi vei găsi comori, şi-ţi vor fi răsplătite
Credinţe neînvinse de neodihna mării.
(2011)

Nehotărâre

DA
Nu ştiu dacă e prielnic acest vânt
Sau prevesteşte încă o furtună
Catargul l-am legat temeinic c-un cuvânt
Şi am sperat să fie vreme bună.

Am îndrăznit să aţintesc în zare
Ţărmuri blajine, porturi liniştite
Ca să-mi primească ancora încrezătoare
Şi să îmi ţină dorurile împlinite.

Dar porturi liniştite ascund ades vârtejuri
Care ucid corăbii, care înghit comori
Şi-adâncul lor de taină le prinde în îngheţuri
Cu gheare nemiloase, cu cleşti necruţători.

Nu ştiu dacă-i un vânt ce-mi îmblânzeşte calea,
Nu ştiu dacă-s talazuri în dans nebun în larg,
Dar sub puterea lui prova despică marea
Şi-am înălţat, c-o vorbă, o pânză pe catarg.

NU
N-aş vrea să scriu încă o amintire
Reinventând speranţe, vise şi iubiri,
S-o pun ca temelie la altă împlinire
Ce mi-ar veni oricum din vechile-amintiri.

Nu mi-aş întoarce faţa spre depărtata zare
În care viitorul se-ascunde într-un nor,
Chiar dacă-i plin de strălucire şi culoare,
Chiar dacă arde cerul mai aprig ca un dor.

Aş aştepta să se dezlănţuie-n furtună,
Să văd de flăcările îi sunt fulger ce brăzdează
Nu numai cerul, dar şi inima nebună
Necugetat deschisă, crezându-se vitează.

N-aş vrea un început din basmul altei dimineţi,
Căci basmele trecute s-au spulberat pe seară...
Amiaza mea cuprinde atâtea frumuseţi,
Că nimeni n-ar putea mai multe să mai ceară.
(2011)

Cioburi de cuvinte

Era aşa frumos acolo, în poveste,
Intrau fluturi pe geam ca să aducă veste
Despre cascada curcubeului care curgea
Prin aripile lor de catifea.

Şi sunete veneau plutind pe vânt
Şi se legau în ritmul inimii bătând
Grăbită să îşi piardă răsuflarea,
Iar braţe împletite legau la fel visarea:

Un dans, un zbor şi teama de cădere,
Poveste de iubire sau numai o părere,
Un început în care se scuturau petale
Pe suflete mirate că şi-au ieşit în cale.

Erau cuvinte blânde ce nu spuneau prea mult
Şi vorbe nerostite al căror viu tumult
Voia să se reverse, voia să spargă ziduri
Cât nu erau crestate pe inimi aspre riduri.

Dar la sfârşit toţi fluturii s-au risipit,
Şi inima-şi pierduse ritmul, iar dansul s-a oprit,
Şi-n colţuri de poveste, uşor întunecate,
Zăceau pe jos uitate cioburi de vorbe sparte.
(2011)

Tristeţe

I-a crăpat gura când a zâmbit ultima oară,
Iar prin fisuri s-au scurs afară
Tăceri albastre înnodate strâns
Şi i-au uscat şi ultimul surâs.

Lumina din privire i s-a încâlcit cu ceaţă,
Din ochi secaţi de lacrimi i s-a întins pe faţă
Masca de piatră rece; cristale mici de gheaţă
Mai sapă greu în ea urme subţiri de viaţă.
(2011)

Ciuperci umplute

Sorbind încet cafeaua nici rece, nici fierbinte,
În dimineaţa asta şi blândă, şi cuminte,
Cu visele de-aseară iţite printre gene,
Cu pleoape-ngreunate de picături de lene,
Cu-n disc de când iubirea, la fel de ameţit,
Rotindu-se sub acul cel pus pe chinuit,
Împrăştiind în jur o veche melodie
Care cu vraja ei trecutul îl învie,
Mă cuibăresc în mine cu sufletul cântând
Şi-n ritmul lui se-ncheagă rând negru după rând
Pe foaia graţioasă şi albă de hârtie
Pe care-am cumpărat-o ieri de la librărie
Fiindcă sus în colţ e palid desenată
Pe-o floare străvezie inima sfâşiată.
În ritmul dinăuntru fac vorbele să cânte,
Aşa cum se observă din ce-i scris înainte.

Mi-ar fi plăcut o dimineaţă aşa de liniştită,
Dar astăzi n-am cedat la apriga ispită;
De fapt, de mult trezită, mă fugăream prin casă,
Extrem de-aglomerată şi un pic mânioasă
Fiindcă nu pusesem în cana de cafea
Din zahăr cantitatea care îmi trebuia,
Şi-o târâiam cu mine din baie-n dormitor,
Şi când o nimeream sorbeam din ea cu dor...
Şi muzică aveam: de la pc în casă,
Şi în bucătărie, un radio pe masă,
Iar dacă le-auzeam deodată pe-amândouă
Din ochii mei umbriţi picau boabe de rouă,
Profund impresionată de-aşa cacofonie...
Şi mi-am făcut refugiu draga bucătărie.
Pe când cu fantezie şi spor tocam ciuperci,
Pe-un carneţel pătat cu sosuri şi ghiveci
Mi-am aşternut dorinţa cu sete vinovată,
Având şi conştiinţa, asemenea, pătată.

Această rătăcire sper că-mi va fi iertată
Dacă promit (de formă) că nu fac altădată
Şi, mai ales, când din cuptor voi scoate
Ciupercile umplute cu rime împănate...
(2011)

Mi s-a părut potrivită pentru tema propusă de Dana Diaconu săptămâna aceasta pentru Blog Power, şi anume Borcanul condimentelor.

Cu inima larg înflorită

Legat la ochi cu tinereţe, vise şi idealuri
Purta în suflet şi pe braţe, le înălţa ca flamuri.
Cu inima larg înflorită, petalele aprinse,
Văpăi de aur şi ispită avea în ea cuprinse.

Un timp s-a risipit de-atunci, focul s-a domolit,
Dintre petale câteva parcă s-au ofilit,
I-a îngheţat prima iubire surprinsă de zăpadă,
S-a scuturat de tinereţe şi-a început să vadă.

Cu inima larg înflorită s-a rătăcit în lume
Şi s-a pierdut într-o ispită de el aleasă-anume.
Şi dacă i-au căzut petale şi-a aruncat din flamuri
A fost un timp cu voia lui, umbrită de aleanuri.

Legat la ochi fără vreo vină, cândva, cu tinereţe,
Acum ar şti să se ferească, acum ar da poveţe,
Dar a plătit arzând petale şi mai plăteşte încă
Cu inima larg înflorită şi preschimbată-n stâncă.
(2011)

Mă las îngheţului

Mi-e greu să mă despart de mine
Să-mi spun trecut, să mă numesc uitare
Să îmi rămână petale mai puţine
Şi-n vise o prăpastie mai mare.

Mi-ar fi mai greu să mai străbat o dată,
De sete istovită, prin marea de nisip,
Cu paşii rătăciţi, cu urma-ntretăiată
Doar de himerele rămase fără chip.

Mi-e greu să curăţ fluturi de culoare
Şi de pe zbor să-i las să cadă
Şi să aştept să mi se-aştearnă până-n zare
Pe inimă doar fluturi de zăpadă.

Mi-ar fi mai grele ― aripi înţepenite
Zvâcnind fără speranţă legate de pământ.
Mă las îngheţului din vorbe nerostite,
Tăcerea mi-e mai grea decât orice cuvânt.
(2011)