Sentiment

E ca şi cum m-ar trage în adâncuri,
m-ar scufunda în locul neştiut din mine,
unde nicicând nu au fost line
neînţelese, nesecate râuri.

Acolo nu pătrund nici razele de soare,
acolo-i fără sens cuvântul,
abia se naşte din abisuri, tânăr, gândul,
acolo frumuseţea-i grea şi doare.

Aş sta mereu în întunericul din care
lumina izvorăşte ca o geană
şi aş uita de rătăcirea vană,
şi-aş fi întreagă şi deplină întrebare.
(2011)

Aş vrea să povestesc o întâmplare fericită

Aş vrea să povestesc o întâmplare fericită
În care fata de împărat, la urmă, se mărită
Cu prinţul care pentru ea a străbătut
Vreo şapte mări şi ţări şi încă un ţinut,

Iar vitejia lui şi aşteptarea ei cuminte,
Ca-n basmele străvechi, să fie răsplătite
Cu viaţă fără grijă, iubire nesfârşită
Purtată prin palate de piatră aurită.

Dar basmele sunt scrise pe file risipite
În seri demult uitate sub pleoape istovite,
În vise de copil ce s-au pierdut în ceaţă,
Sau fost-au spulberate-n lumină dimineaţă.

Poveştile-s mai triste în jurul meu, acum,
Iubirea-i doar o urmă, văl sfâşiat de fum,
Nici lacrimi nu mai curg din ochi umbriţi şi seci,
Priviri se pierd în gol, lovind pereţii reci.

Încă viteaz e prinţul, iar fata lui ― cuminte,
Dar au uitat tot basmul şi nu-şi aduc aminte
Cum să răpună zmeul sau vrăjitoarea hâdă,
Norocul şi speranţa din nou să le surâdă.

Şi parcă un blestem de soarta li s-a prins,
Că zmeul e viclean şi prea greu de ucis,
Dacă-i retezi un cap, în loc îi cresc vreo trei
Şi-n jur i se adună armatele de zmei.

Iar şapte mări şi ţări nu se mai pot străbate
Cu scâlciaţi, pantofii şi tălpile crăpate.
Oricât s-ar strădui, se zbuciumă-n zadar
Şi-ar lua povestea de la capăt, iar.

Numai că anii au trecut fără s-arate milă,
Iar soarta lor de basm s-a dovedit umilă,
Iubirea li s-a stins încet, pe nesimţite,
Când viaţa le-a adus doar zbateri nesfârşite.

Aş vrea să povestesc o întâmplare fericită,
Dar tot ce-aud în jur e-o şoaptă chinuită,
Şi, fără de speranţă, şi plânsul cade mut,
Priviri se cern pierdute în ochi secaţi demult.
(2011)

Mă lupt cu morile de vânt

Mă lupt cu morile de vânt
pentru o palmă de cuvânt,
pentru o urmă de bun simţ.
Ţin adevărul între dinţi,

dar mă lovesc de ziduri hâde,
strig spre urechi rămase surde,
arăt cui poartă ochelari de cal
minciuna dănţuind la bal.

Pierdută-i de la început
lupta cu boţul greu de lut
ce fură gânduri şi idei,
că nu le are pe-ale ei.

De ghilimele n-a aflat la şcoală,
nici de citat, iar de sfială,
de i-o fi spus vreodată cineva,
a conjugat cu ea doar verbul a uita.

De-i ceri să îţi răspundă, tace mâlc,
iar cinstea-i un cuvânt ce are prea mult tâlc,
împodobită ca păunul cu vorbele străine,
picioarele desculţe mocirla i le ţine.
(2011)

Ziua de mâine rătăcită în noapte

Priviri triste, inimi grele, capete plecate,
Lacrimi ascunse, întrebări fără răspuns,
Ziua de mâine rătăcită în noapte,
Viitor nesigur, rate, facturi,
Micul dejun, prânzul, cina,
Copii la şcoală,
Fondul clasei, rechizite şi cărţi,
Eşarfa din vitrină,
Ziua de mâine rătăcită în noapte,
Părinţi plecaţi la muncă prin alte ţări,
Convorbiri telefonice,
Lacrimi ascunse în glas,
Poze pe facebook,
Ziua de mâine rătăcită în noapte,
Speranţe stinse, viitor nesigur,
Rate, facturi, rate, facturi,
Ziua de mâine rătăcită în noapte.
Mâine e zi liberă,
Poimâine la fel,
Şi aşa mai departe…
(2011)

Parfum de primăvară

Mi-a intrat primăvara în bucătărie,
În florile din geamuri ţipând de bucurie
Din fiecare frunză întinsă spre lumină,
Din muguri cruzi ieşiţi curând din rădăcină.

Şi-aşa cum toată lumea ştie, generoasă,
S-a scurs de pe pervazuri şi s-a urcat pe masă,
Şi în devălmăşie a-mprăştiat urzici,
Şi stevie, şi paie, şi câteva furnici.

Cele din urmă trebuie că-s vinovate
Că mă furnică degetele toate
Când le scufund în marea cu verdeaţă
Crescută în chiuvetă de azi de dimineaţă.

Trecând printre cuţite şi-unelte de tortură
S-au aruncat în oala care căsca o gură
De iad zvârlind cu abur, amarnic clocotind,
Şi-n zbateri disperate s-au sinucis pe rând.

Acum bucătăria mea e plină
De flori în geamuri, întinse spre lumină
Şi de-un parfum de primăvară, nu încape vorbă,
De salţi puţin capacul la oala mea de ciorbă.
(2011)

Poveste amăruie

Era o zi frumoasă şi plină de speranţe
Când s-a trezit devreme şi-a strâns viaţa în braţe,
Avea visuri înalte, idei în aşteptare
Dar nu ştia prea bine cum să le dea vigoare.

Şi plină de speranţe şi tot aşa frumoasă,
Cu ochi strălucitori şi inima sfioasă,
I s-a înfipt în suflet o fată şi i-a deschis o rană
De care nu s-a plâns, căci fără ea e vană
Şi fără înţeles a vieţii întâmplare.

Apoi a rătăcit o vreme pe-o cărare
Cu fata lui de mână, şi-n mâini ţinând iubire;
Au mers râzând alături, au mers spre fericire.
Poate că au găsit-o, curgând printre secunde,
Dar au uitat de ea, atenţi la amănunte.

A ridicat o casă în care să îşi ţină
Ferită de primejdii frumoasa lui regină.
N-a fost uşor şi-a trebuit să ude fiecare
Zidită cărămidă sau piatră cu sudoare.

Regina lui şi-a rătăcit coroana aurită
Între fântână, grădină şi uşa de la plită.
A apărut un leagăn şi-un cântec murmurat
Din inimă de mamă lângă micuţul pat,
Şi primul zâmbet, primul pas, primul cuvânt
Al copilaşului au fost ca un alint.

După aceea n-au vrut să le mai pese
Că deasă-n jurul lor se ţese
Plasa cu biruri şi corvezi o mie
Şi-au adunat cu grijă orice bucurie.
Ar fi plătit cu ele dobânzi, taxe şi rate
Căci pentru ei acestea erau ca nestemate.

După un timp, când au găsit o clipă
Să se privească, şi chiar şi-atunci în pripă,
Chiar dacă, fără ca măcar să ştie,
Pe viaţa lor au tot plătit chirie,
S-au regăsit, un rege şi-o regină
Mereu alături, ţinându-se de mână,
Purtând acum coroane de argint
Şi nişte riduri care-i trag înspre pământ.
(2011)

Mi-aşa de dor

Mi-aşa de dor de cel care n-a fost,
De cel ce-ar fi găsit inimii rost,
De cel ce ar fi nins petale peste vis
Din ramuri înflorite de cais.

Mi-atât de-adânc săpată-n amintire
O promisiune de posibilă iubire,
Atât de-adânc încât mă înfăşor în mine
Şi mă adun din cioburi care par străine.

Şi dacă fiecare ciob e o poveste
Despre un vis căzut şi nu mai este
Vreun basm întreg în cartea mea cea veche
Şi nicio filă lângă-a ei pereche,

Şi risipite-s toate ce trebuiau să fie,
Lăsând livada de caişi mai mult pustie,
Mi-aşa de dor de ce n-am fost vreodată,
De întâmplarea cea neîntâmplată.
(2011)