Har sau blestem?

Un fluture, o viaţă de o zi, ne râde-n faţă
cu curcubeul de culori ce-i înfloreşte zborul,
o piatră ni se pare eternă în decorul
schimbat într-o rotire: zi, noapte şi iarăşi dimineaţă.

Pân-o sfărâmă apa, gerul... Nisipul ni se scurge
prin orificiul strâmt al clipei măsurate;
piatra pe care stăm - la fel ca celelalte -
deşi ni se năzare că parcă ne ajunge.

De ce ne doare timpul când ne promite clar
şi fără de tăgadă nimicul nefiinţei?
Nici fluturele şi nici piatra n-au darul conştiinţei,
sau poate e blestem mai mult decât e har?
(2014)

Mulţumiri abisurilor inspiratoare.

Haiku-dicţionar

Tăcerc

Altar pe care
se jertfesc gândurile
nespovedite.

Salinişte

Lacrimi strivite,
între două suspine,
în podul palmei.

Baletuvă

Locul în care
clocoteşte muzica
talaz graţios.

Stelemn

Combustibil viu,
ars în focul creator,
generând idei.

Poftaler

Totdeauna plin,
cel ce-nclină balanţa
spre împlinire.

Trişters

Uitare târzie,
nicicând definitivă,
a durerilor.

Vitriolimp

Otrava care
asezonează frecvent
celebritatea.

Cireşenil

Sâmbure în miez
de dulceaţă putredă
izvodind viaţă.

Naivoriu

Filigran fragil
încrustând peren în om
copilăria.

Storsada

Fuior împletit
din gânduri spiralate
dăruindu-se.

Voltalent

Avânt arcuit
înşurubat în gând
erupând artă.

Rădăcinic

Reamintire
că pământul hrăneşte
şi se hrăneşte.
(2014)

Stârnelinişte

Stare tradusă
prin înscriere dublă
în tabel la psi.

Adu-mi-i!...

Închisă în tăcerc de lacrimi
şi de salinişte înconjurată,
dansez ameţitor printre străine inimi.

O baletuvă îmi curăţă toată
durerea şi trişters mi-e dansul,
mişcările-s desprinse ca de daltă
din albăstriu stelemn. Balansul
unui poftaler între vis şi viaţă,
ciresenil amestecă târziu şi dimineaţă

în suflet naivoriu prins în storsada lumii
cu miezul rădăcinic şi strig spre timp: "Adu-mi-i
pe toţi! Toţi anii ce-or să vină,
vitriolimp adânc în rău şi-n bine."

Un singur voltalent în arcuri, atâta să-mi rămână:
cuvintele să-mbătrânescă alăturea de mine...

A doua duzină, lăsată comentariu la psi:

Ancorare

Un strigăt mut tacerc, salinişte curgând
din ochiul naivoriu cu nor întunecând
storsada unei inimi cătându-şi rădăcinic
o ancoră-n stelemn trişters acut şi silnic.
În baletuvă arde cireşenil aprins
un voltalent din care răsare alt cuprins:
poftaler plin de viaţă, incert vitriolimp,
se-nclină înainte cu muguri noi de timp.
(2014)

Adu-mi-i spre ştiinţă pe cei cu joc în sânge!
Şi de nu mi-i aduci eu ştiu unde s-or strânge.
Tabelul îi cuprinde la fel ca totdeauna
iar psi ne-a dat şi tonul şi ne ascultă struna.

Am voie?

Am voie să îmbătrânesc şi eu
şi ce era uşor să-mi fie-un pic mai greu,
şi să mă doară şalele din când în când,
şi gândul cel amar să-mi umble şchiopătând?

Am voie să îmi pese prin fapte mai puţin
când fapte se răfrâng asupra mea cu chin?
Am voie să nu fiu? Am voie să nu pot?
Am voie ca întâi putinţa să-mi socot?

Am voie să m-apese o şoaptă de durere
şi să n-o cresc în strigăt cât încă e părere?
Am voie să nu-mi răsucesc cuţitu-n rană
decât dacă-i nevoie şi nicicând dintr-o toană?

Am voie să mă scurg ca lacrima sălcie,
să nu devin potop şi altora, şi mie?
(2014)

Te-aş aştepta

Te-aş aştepta în miez de noapte înstelată
cu toată iarna deodată.
Te-aş aştepta în prag de dimineaţă
cu toamna care poartă ploi pe faţă.
Te-aş aştepta-n amiaza cea fierbinte
cu vara limpede, senină şi cuminte.
Te-aş aştepta în ceasul viu de seară
cu înflorirea revărsată-n primăvară.

Te-aş aştepta în fiecare noapte
ca şi cum timpul ar fi plin de şoapte.
Te-aş aştepta în fiecare zi
ca şi cum anotimpuri nu s-ar trece, n-ar veni...

Dar mi se scurge timpul prin încheieturi
de când te-aştept şi au crescut păduri
pe drumul pe care ar fi trebuit să vii.
Te-am aşteptat şi m-am găsit. Nu mai veni...
(2014)

Cer albastru

Foaie verde pe vânt dulce,
în plutire să m-arunce
din tristeţile de fier;
cer albastru de la cer.

Foaie verde pe oglindă,
cer izvorului să prindă
şi izvorul de sub pleoapă;
cer albastru de la apă.

Foaie verde pe cărare
sfărâmată sub picioare,
preschimbată în pământ,
cer albastru de cuvânt.

Cer albastru de cuvânt,
cer albastru de la apă,
cer albastru de la vânt;
cer albastru să mă-ncapă.

Dacă cer poate-oi primi...
Dacă nu m-oi mulţumi
cu albastrul meu de nor:
jos - o umbră, sus - fuior

ce se-alintă în plutire
ori mi se desface-n fire
de poveste îngânând
ropot albăstrui de gând.
(2014)

Cer albastru şi cei care
au întemeiat cărare
între ei şi o fereastră
unde şade psi a noastră.
Nu pândeşte, ci păzeşte
jocul vorbelor cum creşte.

Duzina de cuvinte - Haiku-cerc

Cer de la ape
să stea clare, liniştite...
Să mă tulbure...

Stea mi se-aprinde
în zori de gând hămesit
căutându-se...

Zori-m-aş în dor,
când răsuflările-mi par
impare în timp.

Păr spoit cu timp,
var de clipe ce schimbă
aur pe argint.

Văr cu tăcerea,
ecoul vrea să decline
sunete-apuse.

Declin e fuga?
Cel brav, fugind, devine
laş sau înţelept?

Las să m-ascundă,
ca haine ponosite,
îndelungi tăceri.

Haine vorbe
nu te osteni s-ascuţi!
Chiar boante, străpung...

Oşteni în cuvânt
sunt condamnaţi să-şi care
armele-n suflet.

Care-i secretul
din tăcerile sale?
Nimic sau prea mult?

Şale-şi îndoaie
să placă; ceilalţi privesc
pe deasupra lui.

Placă turnantă,
inima-nvârte lumea.
Pe cer - curcubeu...
(2014)

Dublată în sens,
duzina de cuvinte
se-nscrie la psi.