Într-o dungă...

Soarele stă într-o dungă,
tăcerea se scurge prelungă
în culori pe marginea zării.
Pe undele ei plutesc cocorii mirării.

Tăcerea stă într-o dungă,
zarea se scurge prelungă
în întuneric. Conturul de cer
se topeşte în lutul iubirii, mister.

Din zare n-a mai rămas decât o ghicitoare,
cerul şi lumea sunt o menghină mare
din care-au scăpat în departe, în sus
stele şi lună. Apoi s-au stins, au apus

când lumina apare subţire-ntr-o dungă,
tăcerea rămâne în noapte, prelungă,
soarele stârneşte un murmur banal,
iar ochii visează deschişi, ireal...
(2014)

Ce frumoasă eşti...

Motto: "Şi m-am gândit: moartea, destinul, dispreţul, nu-ţi trebuie decât tinereţe ca sã le râzi în nas.
Dar patruzeci de ani! Asta e dragostea cea mare!"
Magda Isanos - Despre iubirile mari

Stăteau pe bancă într-o seară asemenea oricărei alta
şi nu ştia ce îi venise să-şi depene prin minte soarta.
O cunoscuse-n tinereţe şi sângele i s-a aprins
din clipa-n care i-a surâs, surâsul ei desprins din vis.

N-a fost uşor să-i fure dorul, nici s-o sărute prima dată.
Când s-a-ntâmplat, iubirea lor era atât de-adevărată,
deşi a lui plină de patimi, a ei - de vise de fecioară
şi de mirare c-a lui lipsă făcea ca sufletul să doară.

Ca să găsească leac la toate, potecile şi le-au legat
spre-aceeaşi casă bătrânească, dar ce minune de palat
li se părea că-i străjuieşte când se iscau dintr-o privire
scântei de aur şi lumină ce colorau întrega fire.

N-a fost uşor nici drumul lung pe care-au mers tot împreună
şi, netezindu-l şi-ndreptându-l, au căutat calea cea bună.
Ori amândoi, ori câte unul s-au poticnit din când în când,
dar celălalt era aproape c-o vorbă bună sau c-un gând.

Au fost şi nori, au fost furtuni dezlănţuite de nevoi...
Nu le-au lăsat să îi inunde, le-au domolit tot amândoi,
dar au uitat de-atâta mers de mângâieri, de vorbe multe.
Tăcerea plină de-nţeles au învăţat să şi-o asculte.

Trecuse viaţa peste ei sau ei trecuseră prin viaţă?
Răspunsul nu avea oricum acuma nicio importanţă.
Stăteau pe bancă într-o seară, ea îl privea tot cu blândeţe,
el, numărându-i printre riduri, a adunat tot frumuseţe
şi ca în cea mai minunată din câte-au fost oricând poveşti
i-a murmurat în şoaptă moale: "Femeie, ce frumoasă eşti..."
(2014)

Ce frumuseţi or fi pe lume şi le-au tăiat gândul şi calea
la psilnatici vom vedea urmând la psi cum ştim cărarea.

Merele

(Cunoaşterea a început c-o muşcătură)

Un fruct căzut în iarba verde cu valuri tremurate
din mărul cel bătrân, văratic cu ramuri prea înalte
a luat în palma-i de copil şi l-a muşcat uşor
şi-ntâia oară a aflat gust dulce-acrişor
cu care viaţa-l îmbia în mreje uimitoare
spre anii iuţi ai tinereţii întrevăzuţi în zare.

O altă clipă de poveste din timpul cel hapsân:
într-o amiază însorită şi cu parfum de fân
ţine-n rotundul palmei lui rotundul ei de măr
şi-n muşcătura de alint află alt adevăr
cu care viaţa-l îmbia în mreje de pasiune
spre anii care aşteptau pe umeri să se-adune.

Apoi în palme a cuprins un rod, un măr de pântec
în care viaţa începea să murmure alt cântec
şi din rostogolirea lui, păzită cu iubire,
a înţeles că are-un rost. O dulce-nlănţuire
îl îmbia să treacă-n viaţă prin mrejele de drag
spre anii grei de înţelept cu sprijin în toiag.

Un măr frumos cu miezul putred, dar tot plin de parfum
i se făcuse întâmplarea, iar viaţa, ca un fum,
se petrecuse prea în grabă. Şi aştepta să-i cadă
în iarba verde, mătăsoasă tâmpla ca de zăpadă.
Ca în povestea cea mai veche, muşcând mereu din măr,
a tot trăit un adevăr, apoi alt adevăr...
(2014)

Ce gust au merele la ei
şi ce idei
s-au scris din miezul lor
aflaţi la psi foarte uşor.

Am...

Am albit sentimente uitate în noapte,
am zidit întâmplări din umbre şi şoapte,
din apus înroşit am sorbit cu nesaţ
până când a rămas din tăcere doar zaţ.

Răsărit înverzit pe o dungă de zare
l-am ghicit în ghioc cu-amintire de mare,
de val albăstrit încolţit de aripă
ascuţită de păsăre la vânare de clipă.

Am iubit ce-am dorit, am dorit ce-am iubit,
am găsit, am pierdut, am trăit însutit.
Sentimente albite în apus ruginit
le-am pierdut, le-am răpus, le-am păstrat, le-am găsit.

S-a zvonit în ghioc că mai vine un val,
îl aştept cu speranţa risipită pe mal.
O adun fir cu fir auriu de nisip.
De-ar veni să-mi adune stropi de mare pe chip...
(2014)

Aceleaşi douăsprezece cuvinte...
Alte gânduri în fiecare minte.
Suma lor e în tabelul duzinei
de pe pervazul de stajă-al psipsinei.

Translucid

Un punct translucid
în miezul dulce-al luminii:
puf din păpădii.

În zbor translucid
păpădii efemere
înfrâng neantul.

Visăm translucid,
fragili ca păpădia.
Ideea e rod.
(2014)

Jocul Irealiei continuă translucid.

Ochi de împrumut

Copile, literele-s ochi de împrumut
pe care-i poţi avea oricât, oricând.
Prin ei priveşti în jur şi-n absolut,
oameni şi locuri, inimă şi gând.

Prin zarea lor pătrunzi în aventură,
în vieţi trăite în trecut ori viitor,
şi-odată ce-ai intrat, nimeni nu îţi mai fură
nici adevărul, nici visarea lor.

Prin ochii mici şi mulţi vezi înţelesuri noi
la care ai ajunge altfel cu grea trudă
sau poate nici nu le-ai găsi în zbuciumul şuvoi
în care uneori te prinde clipa surdă.

Atâtea întâmplări ascunse între file
le poţi trăi cu patimă aprinsă.
Stele urcând pe cerul fiecărei zile
mirat le prinzi în pumni când mintea ţi-e atinsă
de stropul de idee, de lacrima tăcerii,
de zâmbetul din dor, de hohotul visării.
(2014)

Pentru copiii ce vor ochi de-mprumut
şi cărţile nu li-s la îndemână
semnul spre carte e-un minim început
ca dorul de cuvânt mereu să le rămână.

Un pumn de clipe

De ce m-aş risipi în lupte fără sens
când tot ce am e-un pumn de clipe?
De ce să caut înţeles ales
în arbitrar, zadarnic ori risipe?

Mai bine tac şi-mi văd de ele,
de clipele atât de greu de prins!
După un timp îmi amintesc numai de cele
care s-au aninat, mărgele, pe un vis.

De ce să-mi uit idei sau să le-alung
în loc să cresc, să-ndrept şi să zidesc?
Mai bine gândul îl cutreier lung
şi-i prind cuvântul ca un giuvaer firesc.

Pierd azi o luptă, dar câştig războiul,
pierd o secundă, nu pustiesc un veac.
Dacă usuc o baltă, nu întind noroiul
pe câmpuri, pe pădure, peste lac.

Nu cruţ o floare şi cosesc o vale,
nu tulbur apele de sus, din nori.
Izvoarele s-ar subţia şi-aproape goale
s-ar teme să mai curgă şi să ude flori.

De ce, atunci când am un pumn de clipe,
aş pierde din esenţă şi m-aş dilua
în mărunţişuri destinate spre risipe
şi înţelesul mare-al lumii l-aş uita?

Şi mai ales de ce n-am învăţat
din ce-am greşit cândva şi încă-ncerc
să spun ce simt cât pot de-adevărat?
Neînţelegerea are contur de cerc.
(2014)

În clubul psi, sper că feriţi de risipire,
ne-am întâlnit cândva pe o idee pură,
un pumn de clipe ce nu-s amăgire,
un pumn de oameni cu cuvânt măsură
la plinul cel de gând croit după trăire.