Ţi s-au prins perechi
Pe după urechi
Şuviţe de vis
Albastru deschis.
Ţi le-ai împletit
Cu fir aurit,
Cunună aleasă
De împărăteasă.
Şi încununată
Cum n-a fost vreodată
Pe frunte cu-acele
Safire de stele,
Lumină ce trece
Noaptea deasă, rece,
Ziua fără soare,
Ceaţa în fuioare,
Ţi-ai părut în zbor
Pe aripi de dor,
Ţi-ai părut plutire
Peste nemurire.
Şi de la ispită,
Aşa, năucită,
Le-ai crezut pe toate
Că-s adevărate.
Când s-a împlinit
Vremea de trezit
Ai căzut cu stele
Jos pe duşumele.
Ţi-ai trecut cu teamă
Peste frunte palmă
Plină de-ndoială
Că ţi-au fost spoială
Câteva din vise
Şi ţi-s interzise
Aripi şi safire
Către nemurire.
Dar erau sub pleoape
De suflet aproape
Foşnete de gând,
Zvon de simţământ
Să-ţi dea năzuinţă
Şi-un fir de credinţă
C-ai să împlineşti
Cele pământeşti,
Visul din şuviţe,
Făcut coroniţe,
Cu fir aurit,
De suflet tivit.
(2012)
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
joi, 12 iulie 2012
miercuri, 11 iulie 2012
Corset
Cândva le plăcea să poarte corset
Legat cu şnururi, să le facă mai zvelte.
Strecurau printre pleoape plecate surâsuri cochete
Ce închideau promisiuni despre eternul secret.
Ţinteau cu ştiinţă către iubire sau către avere.
Nu primeau totdeauna ce îndrăzniseră ca să spere.
În loc de iubire se-alegeau cu urâtul bogat,
În loc de avere, drag de frumos, dar era scăpătat.
Supuse apoi după lege, corsetul mai tare strângea.
Era tot ce ştiau, nici una nu se plângea
Că-i haina prea strâmtă şi purtau înainte
Corsetul şi soarta de femeie cuminte.
Acum corsetul a rămas doar prin minţi demodate,
Orbite sau seci, dând deprinderi ciudate,
Încâlcite habotnic şi trist în trecut.
Corsetul acesta prea mult a strâns şi-a durut!
E azi sfâşiat, ajuns aproape o zdreanţă.
Se destramă statornic, în şnururi rupte şi aţă
Tot mai des înfloreşte, liberă şi cugetătoare
Ea, fără corset, şi iubită cu atâta mai tare.
(2012)
Legat cu şnururi, să le facă mai zvelte.
Strecurau printre pleoape plecate surâsuri cochete
Ce închideau promisiuni despre eternul secret.
Ţinteau cu ştiinţă către iubire sau către avere.
Nu primeau totdeauna ce îndrăzniseră ca să spere.
În loc de iubire se-alegeau cu urâtul bogat,
În loc de avere, drag de frumos, dar era scăpătat.
Supuse apoi după lege, corsetul mai tare strângea.
Era tot ce ştiau, nici una nu se plângea
Că-i haina prea strâmtă şi purtau înainte
Corsetul şi soarta de femeie cuminte.
Acum corsetul a rămas doar prin minţi demodate,
Orbite sau seci, dând deprinderi ciudate,
Încâlcite habotnic şi trist în trecut.
Corsetul acesta prea mult a strâns şi-a durut!
E azi sfâşiat, ajuns aproape o zdreanţă.
Se destramă statornic, în şnururi rupte şi aţă
Tot mai des înfloreşte, liberă şi cugetătoare
Ea, fără corset, şi iubită cu atâta mai tare.
(2012)
marți, 10 iulie 2012
Torid
A venit norul cu ameninţarea
Şi-a năpădit zarea
Dinspre miază-noapte.
Păsările au răspândit şoapte
Despre ploaie şi despre furtună;
Li se părea că nu-i a bună
Umbra prea devreme căzută
Când amiaza era neîncepută,
Când soarele încă nu apucase
Să-şi ascută suliţe fioroase.
Apoi s-a stârnit o boare
Cu fior de răcoare
Prin iarba nerăbdătoare
Să-şi stingă setea şi să soarbă
Prin rădăcini viaţă de iarbă.
Dar nu ştiu cum vântul s-a învârtit
Şi-a spulberat norul spre asfinţit
Fără să-l poarte iar peste soare,
Fără să-l desfacă în fiecare
Strop de viaţă şi de răcoare.
Soarele a reuşit să-şi închege
Armată de suliţe ascuţite după lege
Şi le-a azvârlit pe toate, nevăzute,
Ierbii, pădurii, florilor mute.
La amiază în valuri înşelătoare,
Legănat pe raze de soare
Dansa numai aerul către zare.
Restul se topise în nemişcare...
(2012)
Provocarea de la psi de săptămâna trecută, scrisă în vacanţă.
Şi-a năpădit zarea
Dinspre miază-noapte.
Păsările au răspândit şoapte
Despre ploaie şi despre furtună;
Li se părea că nu-i a bună
Umbra prea devreme căzută
Când amiaza era neîncepută,
Când soarele încă nu apucase
Să-şi ascută suliţe fioroase.
Apoi s-a stârnit o boare
Cu fior de răcoare
Prin iarba nerăbdătoare
Să-şi stingă setea şi să soarbă
Prin rădăcini viaţă de iarbă.
Dar nu ştiu cum vântul s-a învârtit
Şi-a spulberat norul spre asfinţit
Fără să-l poarte iar peste soare,
Fără să-l desfacă în fiecare
Strop de viaţă şi de răcoare.
Soarele a reuşit să-şi închege
Armată de suliţe ascuţite după lege
Şi le-a azvârlit pe toate, nevăzute,
Ierbii, pădurii, florilor mute.
La amiază în valuri înşelătoare,
Legănat pe raze de soare
Dansa numai aerul către zare.
Restul se topise în nemişcare...
(2012)
Provocarea de la psi de săptămâna trecută, scrisă în vacanţă.
luni, 9 iulie 2012
Arzând
Mie mi-s nopţile mai pline
Atunci când stelele senine
Ţin loc de ploaie în iubire...
Iar ziua, când arde soarele prea tare,
Aş vrea tot noapte, dar cu felinare.
Iubirea-i ea prea arzătoare
Ca s-o mai ţin arzând la soare...
Mă tem: incendii peste fire
Din firea-mi c-or să se deşire.
Aşa că-n arşiţa de vară
Aş adia, mult mai uşoară,
În loc de dragoste o glumă
Ca un balon frumos de spumă.
Cât are curcubeu pe faţă
Pe adiere se înalţă,
Iar când se sparge nu sunt cioburi,
Nu se scobesc în suflet scorburi
Şi nu-s incendii prin pădure.
Iar arşiţa să se îndure
De verdele pictat cu mure,
Cu zmeură, şi-n iarbă, fragi.
Să nu ne-aprindă cât ni-s dragi
Toate din lume cu măsură,
Chiar de măsura-i tot arsură...
(2012)
Arde tot clubul psi astăzi. Eu ard mai demult, datorită unui comentariu în versuri dăruit mie de almanahe. Prima parte a poeziei e răspuns tardiv cu mulţumire pentru inspiraţie în avans.
Atunci când stelele senine
Ţin loc de ploaie în iubire...
Iar ziua, când arde soarele prea tare,
Aş vrea tot noapte, dar cu felinare.
Iubirea-i ea prea arzătoare
Ca s-o mai ţin arzând la soare...
Mă tem: incendii peste fire
Din firea-mi c-or să se deşire.
Aşa că-n arşiţa de vară
Aş adia, mult mai uşoară,
În loc de dragoste o glumă
Ca un balon frumos de spumă.
Cât are curcubeu pe faţă
Pe adiere se înalţă,
Iar când se sparge nu sunt cioburi,
Nu se scobesc în suflet scorburi
Şi nu-s incendii prin pădure.
Iar arşiţa să se îndure
De verdele pictat cu mure,
Cu zmeură, şi-n iarbă, fragi.
Să nu ne-aprindă cât ni-s dragi
Toate din lume cu măsură,
Chiar de măsura-i tot arsură...
(2012)
Arde tot clubul psi astăzi. Eu ard mai demult, datorită unui comentariu în versuri dăruit mie de almanahe. Prima parte a poeziei e răspuns tardiv cu mulţumire pentru inspiraţie în avans.
duminică, 8 iulie 2012
Cu voi
Îmi place să fiu cu voi,
Îmi place să mă despoi
De înţelesuri noi,
De vorbe mai vechi
Trecute pe la urechi
Mai demult,
Când inima mi-era tumult.
Acum mi-e gândul plin
De albastru senin
Şi-mi place să-mi alin
Îndoiala şi dorul,
Să vă arăt izvorul,
Şi ploaia, şi norul
Care-mi udă ogorul.
Îmi place să fiu cu voi...
De n-aş avea alte nevoi
Decât cuvântul şi gândul,
Mi-ar fi aluat frământându-l
L-aş creşte, l-aş coace,
L-aş ţine în găoace
De suflet, în palmă.
Să-i fie vremea blândă şi calmă,
Să vi se întoarcă de la mine
Doar gânduri senine...
(2012)
Îmi place să fiu cu voi. M-am gândit la voi cât am fost plecată. Îmi place să fiu cu voi şi la Ora MWB.
Îmi place să mă despoi
De înţelesuri noi,
De vorbe mai vechi
Trecute pe la urechi
Mai demult,
Când inima mi-era tumult.
Acum mi-e gândul plin
De albastru senin
Şi-mi place să-mi alin
Îndoiala şi dorul,
Să vă arăt izvorul,
Şi ploaia, şi norul
Care-mi udă ogorul.
Îmi place să fiu cu voi...
De n-aş avea alte nevoi
Decât cuvântul şi gândul,
Mi-ar fi aluat frământându-l
L-aş creşte, l-aş coace,
L-aş ţine în găoace
De suflet, în palmă.
Să-i fie vremea blândă şi calmă,
Să vi se întoarcă de la mine
Doar gânduri senine...
(2012)
Îmi place să fiu cu voi. M-am gândit la voi cât am fost plecată. Îmi place să fiu cu voi şi la Ora MWB.
Poem sub duş
de Andrei Timofte
(traducere)
E dimineţă devreme şi-s treaz.
Oraşul se trezeşte în neorânduială,
Oamenii poartă zâmbete false peste vreun necaz,
Dar mai târziu vor izbândi fără greşeală.
Sunt treaz devreme, e dimineaţă.
Oraşul se mişcă, îl împânzim noi,
Îi străbatem aerul cu aromă de viaţă
Către slujbe, către nicăieri, către alte nevoi.
Sunt treaz, dimineaţă deveme.
Profităm din plin de lumina de zi,
Aşteptăm răbdători sau ne grăbim o vreme
Gândind la ce nu, la ce-ar fi…
Devreme, sunt treaz, e dimineaţă.
Cuvintele mele n-au acum înţeles ,
Aşa că nu încercaţi să pătrundeţi prin ceaţă.
E doar un poem scris sub duş… era aburul des.
(2012)
Poem under the shower scris de Andrei, în care pictează detalii dintr-o dimineaţă a oraşului mi-a dăruit un zâmbet optimist şi am vrut să-l împart şi altora.
(traducere)
E dimineţă devreme şi-s treaz.
Oraşul se trezeşte în neorânduială,
Oamenii poartă zâmbete false peste vreun necaz,
Dar mai târziu vor izbândi fără greşeală.
Sunt treaz devreme, e dimineaţă.
Oraşul se mişcă, îl împânzim noi,
Îi străbatem aerul cu aromă de viaţă
Către slujbe, către nicăieri, către alte nevoi.
Sunt treaz, dimineaţă deveme.
Profităm din plin de lumina de zi,
Aşteptăm răbdători sau ne grăbim o vreme
Gândind la ce nu, la ce-ar fi…
Devreme, sunt treaz, e dimineaţă.
Cuvintele mele n-au acum înţeles ,
Aşa că nu încercaţi să pătrundeţi prin ceaţă.
E doar un poem scris sub duş… era aburul des.
(2012)
Poem under the shower scris de Andrei, în care pictează detalii dintr-o dimineaţă a oraşului mi-a dăruit un zâmbet optimist şi am vrut să-l împart şi altora.
sâmbătă, 7 iulie 2012
Muza
Tu nu mi-ai dat iubire, ci numai poftă de scris
Şi-am învăţat să-i pun aripi cuvântului şi să-l schimb pe-un vis.
Am înşirat visul pe pagini, vis de iubire pentru tine...
Eram femeie rătăcită în cercuri de pasiune cu speranţe puţine.
Îţi vedeam zâmbetele pălind, baloane de săpun efemere.
Sentimentele, câte ţi-or fi fost, nu ştiau cum să spere
Şi se făcuseră ca pulberea dorului, risipită în van.
Ce mult le-aş fi vrut bucăţi de piatră zidită până-n tavan!
Să-mi fie contur, dar mai larg decât a avut Ana.
Captivă în iubire să mă aflu, dar să nu-i înţeleg rana.
Ţi-ai fi strâns prinsoarea în juru-mi cu ştiinţă savantă,
Mi-ar fi fost dorul incandescent şi iubirea curată
Împânzind fără teamă sufletul meu alb pe atunci.
N-aş mai fi avut cuvinte, nici visuri răstignite pe cruci.
Dar uite că din visuri căzute, lipsite de speranţă
Am inventat un alfabet cu care să scriu despre altfel de viaţă.
(2012)
Am găsit cuvintele de pe un telefon mobil şi n-am putut să nu le leg cu aţa de vers, chiar dacă ştiam că vor întârzia la întâlnirea cu clubul psi.
Şi-am învăţat să-i pun aripi cuvântului şi să-l schimb pe-un vis.
Am înşirat visul pe pagini, vis de iubire pentru tine...
Eram femeie rătăcită în cercuri de pasiune cu speranţe puţine.
Îţi vedeam zâmbetele pălind, baloane de săpun efemere.
Sentimentele, câte ţi-or fi fost, nu ştiau cum să spere
Şi se făcuseră ca pulberea dorului, risipită în van.
Ce mult le-aş fi vrut bucăţi de piatră zidită până-n tavan!
Să-mi fie contur, dar mai larg decât a avut Ana.
Captivă în iubire să mă aflu, dar să nu-i înţeleg rana.
Ţi-ai fi strâns prinsoarea în juru-mi cu ştiinţă savantă,
Mi-ar fi fost dorul incandescent şi iubirea curată
Împânzind fără teamă sufletul meu alb pe atunci.
N-aş mai fi avut cuvinte, nici visuri răstignite pe cruci.
Dar uite că din visuri căzute, lipsite de speranţă
Am inventat un alfabet cu care să scriu despre altfel de viaţă.
(2012)
Am găsit cuvintele de pe un telefon mobil şi n-am putut să nu le leg cu aţa de vers, chiar dacă ştiam că vor întârzia la întâlnirea cu clubul psi.
Abonați-vă la:
Comentarii
(
Atom
)






