Frânghii şi noduri

Deopotrivă sunt păpuşă şi păpuşar
Cu degetele înnodate în frânghii şi nu am habar
De unde încep şi dacă se termină,
Dacă se încâlcesc sau dacă se dezbină.

Încerc să mânuiesc ce capete-s în jur
Fără să uit prea multe şi caut să nu fur
Cu noduri mai de soi, artistic încheiate,
Mişcări ce mi-ar scrânti puţina mea dreptate.

Cândva încă-mi doream să ştiu cum să înnod
Frânghiile acestea, aşa, ca să-mi dea rod...
Mama mă învăţa modele: semn de carte
Sau cureluşe faine, brăţări, tot înnodate.

Când m-am legat în ele mi-era puţin mai greu
Să-mi mişc un fir din suflet şi nu eram chiar eu.
Acum am încâlcit atât de multe frânghii
Că nu găsesc nici loc iubirile să-mi mângâi.

Parcă-s păpuşa care, fiind şi păpuşar,
S-a prins într-un nod mare şi-ncearcă în zadar
Să îl desfacă şi-şi leagă tot ce are
În nodul care creşte din ce în ce mai mare

Ca nodul gordian, dar sper să se îndure
Vreun împărat războinic şi nu de la secure
Sau sabie să fie sfârşitul încâlcelii
Şi să mai trag de fire-mpotriva amorţelii.

Promit că am de gând să ţin frânghii întinse,
Să le aleg pe cele care se vor convinse,
Să le înnod mai rar şi tot după un rost,
În plasa lor să-mi fac un şubred adăpost.

Am să îmi spun povestea pe scena cu păpuşi
În aşa fel încât să las deschise uşi
Pe care să-mi arunce regizorul frânghii
De care să mă prind de cad în gropi pustii...

Care regizor, totuşi? Tot eu după cortină
Frânghii şi noduri ţes, cortina s-o susţină.
(2012)

Provocarea de la psi mi-a înnodat cuvintele pe pagină. Descâlciţi alte noduri urmărind frânghiile ce pleacă în reţea de la psi în cele patru zări virtuale.

Două tablouri

De dimineaţă o ceaţă lăptoasă se rostogolea vălătuci,
N-ai fi crezut că putea să mai fie senin de atunci,
Dar uite că s-a întâmplat minunea şi ceaţa s-a făcut nor
De vată curată, uşoară şi moale, cusută cu zbor,
Iar norul alene acum se plimbă pe sus, prin senin,
Îmbătat cu lumină mai tare decât ar fi fost de la vin.

Prin goluri se cern fire lungi de lucire ţesută,
Întinse spre vale, spre deal. Admiraţie mută
Când natura pictează ce mintea nu poate să creadă.
Când pe ochi, de cât au privit, îi doare să vadă
Aştern pe hârtie şi vorbele mi-s seci şi puţine,
Aş vrea să le pun să picteze cu tuşe gingaşe şi fine.

Tot nor era şi acela, în urmă cu câteva zile,
Negru ca smoala, vopsind în culorea lui file
De timp şi căscând guri imense, deschise de spaimă,
Pâlnii prin care se scurge potop, se scurge şi teamă,
Se aprinde prin ele fulger cu flama albastră şi rece
Şi tunet izbeşte în munte şi zgâlţie valea când trece.

În două tablouri, un loc e scăldat în lumină
Natura cu drag îl cuprinde în pacea-i senină;
Întunericul cade, îneacă cu nor cenuşiu într-un ton
Şi spală păcate cu ploi hohotind monoton;
E o vale a aceluiaşi suflet în două tablouri,
Sunt feţele vremii ce-şi lasă nestinse ecouri.
(2012)

Psi ne-a dăruit o duzină tocmai potrivită pentru pictură.

Nu sunt cuvinte

De-un timp nu-mi doresc întâlniri amoroase,
Nici trubaduri din trecut mă colinde,
De-un timp e mai frig şi durere prin oase,
De-un timp nu mai am la iubire merinde.

La margini de suflet să-mi daţi întâlnire,
Prieteni de-o viaţă şi poate mai mult,
Chiar dacă rar mai ajunge vreo ştire,
Încă mai ştiu să vă chem, să v-ascult.

Ar curge cuvinte, dar mai mult curg tăceri...
Cuvintele-ar fi foarte mici şi ar spune
Aceleaşi ştiute, neschimbate păreri
Doar despre lucruri cuminţi şi comune.

Tăcerile sigur ar fi importante...
Când înţelegere blândă s-ar topi în priviri
Ne-am curăţa de tristeţi şi păcate
Cu-n zâmbet din taina unei vechi amintiri.

Spovedanii tăcute arzând la foc mic
Ne-or curge prin mâini ce se strâng nesătul
Şi nici la plecare nu vom spune nimic
Căci nu sunt cuvinte să spună destul.
(2012)

Simona a fost cea mai inspirată şi mai convingătoare săptămâna trecută şi de aceea i-a revenit sarcina să dea temă pentru cercetare interioară pentru Blog Power: "Ţi-aș spune că… Pe cine ai vrea să întâlnești? Ce cuvinte ar curge între voi? Cum v-aţi despărţi?". Alte articole participante: Întâlnire cu dragostea, Întâlniri, Ţi-aş spune că..., Aşteptaţi-mă..., Suflet în oglindă.

Construiesc fericirea

Îmi construiesc singură fericirea,
Un turn din cărămizi alese atent,
Îmi strunesc zi de zi voinţa şi firea
Ca să le aşez potrivit, competent.

Mai primesc uneori şi cărămizi cadou,
Le preţuiesc mai mult şi le pun la vedere,
Pe unde turnul străluceşte mai nou
Sau la temelie, când mi se pare că nu-s efemere.

Şi dăruiesc la rându-mi, din suflet desprinse,
Cărămizi celor ce-mi sunt de suflet aproape,
Sper să le fie de folos, că-s umplute cu vise
Ivite tăcut, strecurate-ntre pleoape.

Dar i-aş îndemna să nu mai aştepte
Să construiesc pentru ei încă un turn,
Pot clădi singură doar câteva trepte,
Restul e-al lor, ei ştiu să-l facă mai bun.

Iar mie să nu-mi caute, să nu-mi găsească vină,
Să nu mă lege lângă truda lor,
Pentru că-i greu să fiu peste visele mele stăpână
Şi să-mi termin fericirea-nainte să mor.
(2012)

A fost gues-post pe Cel mai minunat blog stăpânit de Drd Emil Călinescu. Mulţumiri pentru invitaţie!

Clepsidrama fantasichinezică

Din caruselul viselor frumoase,
Aflat în kinezie circulară,
Soarta cu gheare nemiloase
Le extrăgea pe cele cu credinţa mai uşoară.

Le arunca departe, prefăcute-n timp,
Le picura amarnic în clepsidră,
Grăunţe fără de noroc, schimbate în nisip,
Pe care le-a-nghiţit uitarea ca o hidră.

Şi fantezie după fantezie îşi stingea
Lumina colorată în rotire,
Iar caruselul parcă dispărea
Şi ne umplea acut cu neiubire.

Un carusel cândva făcut
Din fantezie şi lumină
S-a stins şi a rămas tăcut
Şi mai învârte numai bezna cea deplină.

Iar visele se macină curgând
Neabătute precum timpul şi de frică
Ne-am îngropat ca struţul capetele şi, flămând,
Nisipul din clepsidră ne mănâncă.

De-am învăţa puterea şi ştiinţa
Să terminăm această clepsidramă
Frumoşi, întregi, ne-am regăsi fiinţa
Din vis făcută şi-am scăpa de teamă.
(2012)

După o duzină altfel o provocare pereche. psi şi ceilalţi îndrăzneţi în ale cuvintelor neîncăinventate sau legate focdeartificial pot fi re(cu)peraţi pe calea ştiută.

Când ai să înţelegi?

Când ai să înţelegi că nu se poate
Singur s-ajungi aşa departe,
Fără toiag şi cu pingele
Roase de cât ai mers pe ele?

Ai să te sprijini şi de-o umbră,
Şi-aceea pusă într-o dungă,
Ai să-ţi prăjeşti călcâie pe asfalt
Şi orice dâmb îţi va părea înalt.

Oricât te-ai crede de puternic, uneori,
Tot s-ar putea să-ţi trebuiască nişte sfori
De care să te-agăţi în disperare
În loc să vezi ce adâncime are

Prăpastia căscată între tine
Şi restul lumii-n care e şi rău şi bine.
Când ai să înţelegi că nu se poate
Să taci mereu şi despre toţi şi toate?
(2012)

Elicerc de stele

Scrisese o tonă de imaculatură
Cu destul de mult tentalent,
Uneori vorba îi era rece şi pură,
Alteori blândă, dar scria totdeauna atent
La detalii, la trăsături de peniţă
Ţesute în inimă, în prea încurcata ei iţă.

Aştepta să găsească, să prindă, să lege
Un timp pentru idee, pentru fulger,
Acel minutacut care l-ar face iar rege
Din neînsemnat pionegru şi l-ar duce spre cer.
Încălţat cu suspinten i-ar fi mai uşor
Să fie stăpân pe cuşcal cândva în viitor.

Ştia că va fi subţire şnurcuş
Pe muchie de vis, în balans prea nesigur,
Ştia că n-ar fi cădere pe pluş,
Că-s pietre-ascuţite şi pământul e dur
Acolo de unde-a pornit şi de unde cedrugă
Cuvintele lui cu sămânţă de rugă.

Dar ştia şi că nu-i paradistanţă prea mare
Până unde-i convrig idei creatoare,
Până unde se-amestecă într-o pastenie deasă,
Ca în urmă din ea numai una să iasă
Şi aceea să-l pună unde-s pietrele scumpe şi grele,
În cel mai de sus elicerc, cel de stele.
(2012)

O duzină altfel de la psi, cu cuvinte inventate la care le-am inventat înţelesuri. A fost un joc, o provocare la care ne-am încumetat toţi cei care ne-am înscris în tabelul duzinei.