Construiesc fericirea

Îmi construiesc singură fericirea,
Un turn din cărămizi alese atent,
Îmi strunesc zi de zi voinţa şi firea
Ca să le aşez potrivit, competent.

Mai primesc uneori şi cărămizi cadou,
Le preţuiesc mai mult şi le pun la vedere,
Pe unde turnul străluceşte mai nou
Sau la temelie, când mi se pare că nu-s efemere.

Şi dăruiesc la rându-mi, din suflet desprinse,
Cărămizi celor ce-mi sunt de suflet aproape,
Sper să le fie de folos, că-s umplute cu vise
Ivite tăcut, strecurate-ntre pleoape.

Dar i-aş îndemna să nu mai aştepte
Să construiesc pentru ei încă un turn,
Pot clădi singură doar câteva trepte,
Restul e-al lor, ei ştiu să-l facă mai bun.

Iar mie să nu-mi caute, să nu-mi găsească vină,
Să nu mă lege lângă truda lor,
Pentru că-i greu să fiu peste visele mele stăpână
Şi să-mi termin fericirea-nainte să mor.
(2012)

A fost gues-post pe Cel mai minunat blog stăpânit de Drd Emil Călinescu. Mulţumiri pentru invitaţie!

Clepsidrama fantasichinezică

Din caruselul viselor frumoase,
Aflat în kinezie circulară,
Soarta cu gheare nemiloase
Le extrăgea pe cele cu credinţa mai uşoară.

Le arunca departe, prefăcute-n timp,
Le picura amarnic în clepsidră,
Grăunţe fără de noroc, schimbate în nisip,
Pe care le-a-nghiţit uitarea ca o hidră.

Şi fantezie după fantezie îşi stingea
Lumina colorată în rotire,
Iar caruselul parcă dispărea
Şi ne umplea acut cu neiubire.

Un carusel cândva făcut
Din fantezie şi lumină
S-a stins şi a rămas tăcut
Şi mai învârte numai bezna cea deplină.

Iar visele se macină curgând
Neabătute precum timpul şi de frică
Ne-am îngropat ca struţul capetele şi, flămând,
Nisipul din clepsidră ne mănâncă.

De-am învăţa puterea şi ştiinţa
Să terminăm această clepsidramă
Frumoşi, întregi, ne-am regăsi fiinţa
Din vis făcută şi-am scăpa de teamă.
(2012)

După o duzină altfel o provocare pereche. psi şi ceilalţi îndrăzneţi în ale cuvintelor neîncăinventate sau legate focdeartificial pot fi re(cu)peraţi pe calea ştiută.

Când ai să înţelegi?

Când ai să înţelegi că nu se poate
Singur s-ajungi aşa departe,
Fără toiag şi cu pingele
Roase de cât ai mers pe ele?

Ai să te sprijini şi de-o umbră,
Şi-aceea pusă într-o dungă,
Ai să-ţi prăjeşti călcâie pe asfalt
Şi orice dâmb îţi va părea înalt.

Oricât te-ai crede de puternic, uneori,
Tot s-ar putea să-ţi trebuiască nişte sfori
De care să te-agăţi în disperare
În loc să vezi ce adâncime are

Prăpastia căscată între tine
Şi restul lumii-n care e şi rău şi bine.
Când ai să înţelegi că nu se poate
Să taci mereu şi despre toţi şi toate?
(2012)

Elicerc de stele

Scrisese o tonă de imaculatură
Cu destul de mult tentalent,
Uneori vorba îi era rece şi pură,
Alteori blândă, dar scria totdeauna atent
La detalii, la trăsături de peniţă
Ţesute în inimă, în prea încurcata ei iţă.

Aştepta să găsească, să prindă, să lege
Un timp pentru idee, pentru fulger,
Acel minutacut care l-ar face iar rege
Din neînsemnat pionegru şi l-ar duce spre cer.
Încălţat cu suspinten i-ar fi mai uşor
Să fie stăpân pe cuşcal cândva în viitor.

Ştia că va fi subţire şnurcuş
Pe muchie de vis, în balans prea nesigur,
Ştia că n-ar fi cădere pe pluş,
Că-s pietre-ascuţite şi pământul e dur
Acolo de unde-a pornit şi de unde cedrugă
Cuvintele lui cu sămânţă de rugă.

Dar ştia şi că nu-i paradistanţă prea mare
Până unde-i convrig idei creatoare,
Până unde se-amestecă într-o pastenie deasă,
Ca în urmă din ea numai una să iasă
Şi aceea să-l pună unde-s pietrele scumpe şi grele,
În cel mai de sus elicerc, cel de stele.
(2012)

O duzină altfel de la psi, cu cuvinte inventate la care le-am inventat înţelesuri. A fost un joc, o provocare la care ne-am încumetat toţi cei care ne-am înscris în tabelul duzinei.

Cireşi

Mi-au încărunţit cireşii,
Au albit de tot,
O fac vajnici pe vitejii,
Da-s bătrâni de nu mai pot.

Scorburoşi, cu creanga groasă
Şi înalţi până-n tărie,
Şi-au pus trenă de mireasă
Prinsă cu boboci pe ie.

Când e soare luminează
Floarea lor ca înc-un astru
Şi te-aştepţi să crească rază
De petale spre albastru.

Dacă plouă tot lucesc
Mai sfioase, nu prea tare,
Şi suav îşi limpezesc
Flacăra de lumânare.

Peste înc-o zi şi-or ninge
Puritatea toată-n iarbă
Şi coroanele s-or stinge,
Dar va fi pajiştea albă.
(2012)

Numai lut

Ţi-a intrat în odaie un zburător la vreme de seară,
A adus cu el miros de ţigară,
Şi ţi-au pătruns în vine fiori necunoscuţi
Cu care nu ai încercat vreo clipă să te lupţi,

I-ai lăsat să te cuprindă cu lene
Să ţi se încâlcească prin gene,
Să îţi aprindă sufletul neînceput,
Să-ţi aducă aminte că eşti făcută din lut.

Dulce i-e surâsul, cugetul - amar,
Buzele-i sărută buze de pahar,
În pahar aromă roşie de vin
Vestejită noaptea cu fir de pelin.

Focul lui sălbatic îţi promite stele,
Dar joacă în horă cu nebune iele.
Îţi descântă visul ne-nţelese şoapte,
Gândul bun ţi-l leagă miezul greu de noapte.

Când de dimineaţă te scalzi în lumină
Ţi-e tot întuneric şi te arde-o vină,
Nu-ţi aduci aminte ce ţi s-a părut,
Dar ştii foarte sigur că eşti numai lut.
(2012)

Sunt eu

Îmi ştiu trecutul şi sunt eu prin ceea ce am fost,
Iar viitorul e necunoscutul ce pare să-mi dea rost,
Şi în oglindă mi se-arată doar clipa de acum,
Trecutul mi s-a stins, iar mâine e pe drum.

Ce numai m-a rănit, dar să mă frângă n-a avut putere,
Mi-a pus un semn pe suflet şi-n minte altă vrere,
Cernut-a visele adevărate de iluzii fără noimă
Şi aripilor le-a croit mai potrivită formă.

La fel şi bucuria ce spulberă zăgazuri
Mi-a scris peceţi pe suflet, mi-a înălţat şi flamuri,
Şi printre bucurie şi durere am tăiat cărare,
Gratii am smuls, apoi am ridicat şi ziduri protectoare.

E-un pic mai mult decât o adunare simplă,
Sunt eu pentru că aleg ceea ce se întâmplă,
Măcar din când în când, şi chiar dacă mai tremur
Nesigură şi-aştept cu teamă un viitor cutremur,

Oglinda nu va şti fiindcă nu-i arăt decât un zâmbet
Şi numai partea dăruită cu cer senin din suflet,
Iar norii mi-i păstrez în loc secret, dar tot cu drag
Fiindcă sunt ai mei, din ploaia lor mă trag,

Din ploaia lor ridic coroana mea de gânduri,
Şi vesele, şi triste, şi blânde, şi cu riduri.
Dacă-s mai mult trecut sau mai mult viitor
Mi-e greu să hotărăsc cât sunt încă în zbor,

O aripă îmi bate înţeleaptă de trecut,
Cealaltă se rezeamă pe vis neînceput,
Iar între ele-s eu şi clipa de acum
Cu inima în zbor şi pasul prins de drum,

Cu praful din trecut lipit pe talpă,
Cu dor de ce va fi strâns blând de tot în palmă,
Îmbrăţişez cu jind orice nou răsărit
Şi la apus visez ce încă n-am simţit.
(2012)

Am încercat un răspuns la întrebarea hotărâtă de psi pentru Blog Power. Răspunsuri de la alţii:
Copilul de lego
Să privesc în oglindă?
Psilocybin
Eutropolis
Marea trilemă: trecut prezent ori viitor?
Pictor...
Culoare
Vis la jumătate
Trecutul în oglinda viitorului
Casa sufletului meu
Culmile prezentului