Cireşi

Mi-au încărunţit cireşii,
Au albit de tot,
O fac vajnici pe vitejii,
Da-s bătrâni de nu mai pot.

Scorburoşi, cu creanga groasă
Şi înalţi până-n tărie,
Şi-au pus trenă de mireasă
Prinsă cu boboci pe ie.

Când e soare luminează
Floarea lor ca înc-un astru
Şi te-aştepţi să crească rază
De petale spre albastru.

Dacă plouă tot lucesc
Mai sfioase, nu prea tare,
Şi suav îşi limpezesc
Flacăra de lumânare.

Peste înc-o zi şi-or ninge
Puritatea toată-n iarbă
Şi coroanele s-or stinge,
Dar va fi pajiştea albă.
(2012)

Numai lut

Ţi-a intrat în odaie un zburător la vreme de seară,
A adus cu el miros de ţigară,
Şi ţi-au pătruns în vine fiori necunoscuţi
Cu care nu ai încercat vreo clipă să te lupţi,

I-ai lăsat să te cuprindă cu lene
Să ţi se încâlcească prin gene,
Să îţi aprindă sufletul neînceput,
Să-ţi aducă aminte că eşti făcută din lut.

Dulce i-e surâsul, cugetul - amar,
Buzele-i sărută buze de pahar,
În pahar aromă roşie de vin
Vestejită noaptea cu fir de pelin.

Focul lui sălbatic îţi promite stele,
Dar joacă în horă cu nebune iele.
Îţi descântă visul ne-nţelese şoapte,
Gândul bun ţi-l leagă miezul greu de noapte.

Când de dimineaţă te scalzi în lumină
Ţi-e tot întuneric şi te arde-o vină,
Nu-ţi aduci aminte ce ţi s-a părut,
Dar ştii foarte sigur că eşti numai lut.
(2012)

Sunt eu

Îmi ştiu trecutul şi sunt eu prin ceea ce am fost,
Iar viitorul e necunoscutul ce pare să-mi dea rost,
Şi în oglindă mi se-arată doar clipa de acum,
Trecutul mi s-a stins, iar mâine e pe drum.

Ce numai m-a rănit, dar să mă frângă n-a avut putere,
Mi-a pus un semn pe suflet şi-n minte altă vrere,
Cernut-a visele adevărate de iluzii fără noimă
Şi aripilor le-a croit mai potrivită formă.

La fel şi bucuria ce spulberă zăgazuri
Mi-a scris peceţi pe suflet, mi-a înălţat şi flamuri,
Şi printre bucurie şi durere am tăiat cărare,
Gratii am smuls, apoi am ridicat şi ziduri protectoare.

E-un pic mai mult decât o adunare simplă,
Sunt eu pentru că aleg ceea ce se întâmplă,
Măcar din când în când, şi chiar dacă mai tremur
Nesigură şi-aştept cu teamă un viitor cutremur,

Oglinda nu va şti fiindcă nu-i arăt decât un zâmbet
Şi numai partea dăruită cu cer senin din suflet,
Iar norii mi-i păstrez în loc secret, dar tot cu drag
Fiindcă sunt ai mei, din ploaia lor mă trag,

Din ploaia lor ridic coroana mea de gânduri,
Şi vesele, şi triste, şi blânde, şi cu riduri.
Dacă-s mai mult trecut sau mai mult viitor
Mi-e greu să hotărăsc cât sunt încă în zbor,

O aripă îmi bate înţeleaptă de trecut,
Cealaltă se rezeamă pe vis neînceput,
Iar între ele-s eu şi clipa de acum
Cu inima în zbor şi pasul prins de drum,

Cu praful din trecut lipit pe talpă,
Cu dor de ce va fi strâns blând de tot în palmă,
Îmbrăţişez cu jind orice nou răsărit
Şi la apus visez ce încă n-am simţit.
(2012)

Am încercat un răspuns la întrebarea hotărâtă de psi pentru Blog Power. Răspunsuri de la alţii:
Copilul de lego
Să privesc în oglindă?
Psilocybin
Eutropolis
Marea trilemă: trecut prezent ori viitor?
Pictor...
Culoare
Vis la jumătate
Trecutul în oglinda viitorului
Casa sufletului meu
Culmile prezentului

Mânie

L-a mâniat femeia că nu i-a suflat în ciorbă.
De atunci n-a mai rostit o vorbă,
Nici mulţumesc şi nici noapte bună,
Iar în ochi n-are decât mătrăgună.

Are să-i plătească cu vârf şi îndesat
Că a îndrăznit şi s-a emancipat,
Că nu vine cu el în grădină la sapă
Şi are serviciu şi nu-i cere nici apă.

Când i-a cerut odată ceva n-a vrut să-i dea,
I-a spus că nu se pricepe când a vrut să facă ea,
A tot amânat-o, iar ea n-a mai avut răbdare
Şi nu-i mai suflă în ciorbă... auzi, ce oroare!

Acum aşteaptă să se dea pe brazdă odată,
Să vadă şi ea că nu are să poată
Să se descurce singură, să vină să ceară,
Dar aşteptarea-i mai lungă de-o seară.

Iar ciorba care era înainte
Cu aburi deasupra, deci mult prea fierbinte,
Acum şade în frigider aproape îngheţată.
Parcă tot era mai bine odată!
(2012)

Covor de mătase verde

Niciun fir de nu ţi-aş pierde,
Covor de mătase verde
Cu stele de păpădie
Din lumină de făclie
Şi cu valuri de alint
Răsfirate blând de vânt.
Fire fragede de viaţă,
Le spală roua pe faţă.
Străluciri de tinereţe
Soarelui îi dau bineţe,
De lumina lui cea multă
Se ridică şi-o ascultă
Cum să crească, să devină
Din sămânţă rădăcină,
Apoi fir de iarbă verde,
Cât e vară nu te-aş pierde,
Apoi fir de iarbă arsă,
Hrană dulce pentru coasă,
Şi din loc în loc şi floare
Imitaţie de soare.
(2012)

Beţiv

Nu-i niciun loc unde să fii stăpân
Chiar dacă recunoşti că eşti bătrân,
Când drumul îţi e scurt şi pasul doare,
Când inima pulsează mai şovăitoare,
Când sufli greu şi nu mai ai putere
Şi-ţi tremură în mână halba grea de bere.

N-ai fi crezut acum cincizeci de ani
Că ai să-ţi pierzi şi cei din urmă bani
Pe-o sorbitură rece şi amară, că-nainte
Vândut-ai tot ce-aveai şi, fără minte,
Ţi-ai lepădat şi slujba, şi femeia, şi copiii
Şi ai uitat de tine în ghearele beţiei.

Şi legănat în fum de mahmureală,
Cu capul aplecat până în poală
Fiindcă nu puteai să îl ridici pe umeri
De-atâtea ori c-ai şi uitat să numeri,
Ai blestemat şi te-ai jurat că n-ai să bei…
Şi-a doua zi nu mai ştiai ce vrei,

Căci te ardea din nou aceeaşi sete
Şi nu se potolea decât când bete
Privirile ţi se-aprindeau sticloase,
Şi pardoselile păreau alunecoase,
Vorbele ţi se încâlceau pe buze,
Iar gândurile îţi erau confuze.

Zbârcit şi stacojiu la faţă,
Uscat la trup ca foamea dimineaţă,
Cu nasul vânăt şi cu ochii tulburi,
Cu mâinile chircite şi fără să te bucuri
Te-ai scurs în băutură cât ea s-a scurs în tine
Şi viaţa ţi-a fost lipsă şi vrerile puţine.

Nici astăzi nu ţi-e mintea mai clară, ci-i tocită
Şi zace fără rost şi îndobitocită.
În iarnă ai lăsat vreo două degete în ger
Fiindc-ai adormit în şanţ, stingher
Şi n-ai mai apucat să-ţi cauţi adăpost
Pe unde nu te ştie nimeni că încă nu ai fost.

Toată averea ta o porţi pe tine
Şi ai într-o sacoşă nişte bucăţi de pâine,
Te-ai îmbătat şi ţi-au furat ciubotele şi şapca
Prieteni de pahar ce ştiu să ia cu japca,
Că-s tot la fel cu tine, fără căpătâi,
Cizmele-s ale celui ce se trezeşte-ntâi.

E bine că nu mai ai nici urmă de raţiune
Sau, dacă îţi sclipeşte vreun gând, printr-o minune,
Îl amorţeşti rapid ca să nu trebuiască
Să te priveşti în ochi. Neliniştea-i firească,
La fel şi spaima în faţa a ce ai devenit
Nimicul putred, descompus, fetid.

Îţi tremură în mână halba grea de bere,
Când sufli greu şi nu mai ai putere,
Când inima pulsează mai şovăitoare,
Când drumul îţi e scurt şi pasul doare,
Chiar dacă recunoşti că eşti bătrân
Nu-i niciun loc unde să fii stăpân.
(2012)

Feministă

Dacă m-aş face personaj de film sau personaj de carte
Aş fi greu de uitat şi n-aş cunoaşte moarte
Fiindcă aş rămâne inscripţionată pe vecie
Pe un hard disk sau pe o foaie de hârtie.

Tot eu aş fi, dar în scenariul pe care singură l-aş scrie
Ar fi ceva mai multe pagini pentru poezie.
Aş pune, uneori, un dram în plus de duioşie,
Iar alteori n-aş accepta uşor să trec peste mândrie.

S-ar întâmpla să fiu mai neîndurătoare
Chiar dacă aş strivi în cale câte-o floare,
Fiindcă-n răzvrătire în faţa nedreptăţii
Mi-aş ascuţi şi limba şi, uneori, şi colţii.

Privesc în jurul meu fiinţe obidite
Cu inima zdrobită, ţinute înrobite,
Legate cu iubirea de mamă şi cutume
Atât de învechite, rămase-n astă lume.

Se zbat între nevoi şi dor de libertate
Se-apleacă, se supun şi şi-au lăsat deoparte
Şi inima, şi lacrima, ţinuta verticală,
De li se încovoaie coloana vertebrală.

Sunt legi nescrise cu litera ştiută
De cei ce le impun, de cele ce le-ascultă.
Şi chiar dacă s-a şters vreun paragraf ori vreun articol
Atât de lungi sunt restul, de-aproape că-i ridicol.

Cu paşi mărunţi, cu drepturi dobândite pe furiş,
În ritm de melc, alunecând târâş-grăpiş,
În zeci de ani sau în vreo două sute
Pe faţa lumii s-au schimbat doar nişte amănunte.

Femeile din umbră au ieşit la soare
Şi pot să se exprime sus şi tare,
Au dreptul să muncească la slujbă pentru bani
Că-ntr-un salariu singur nu-s destui gologani.

Apoi se-ntorc acasă la slujba lor cea veche,
Tradiţie transmisă mai mult după ureche,
Şi sunt soţii, şi mame, şi menajere-n casă,
Şi-apoi bucătărese când e vremea de masă.

Sigur că le-ar prii şi puţin ajutor,
Unele îl primesc, iar altele nu-l vor,
Dar sunt pe lume fiinţe obidite
Cărora li se cere şi nu li se permite.

Poate nu ştiu nici ele să trăiască,
Ori parte n-au de înţelegerea firească
Şi au ales un drum de sacrificii înşirate
În care "mulţumesc" e un cuvânt aparte

Pe care mult prea rar sau mult prea niciodată
Nu îl aud, nu-l simt şi nu li se arată.
Dacă m-aş face un personaj de film sau personaj de carte
Aş fi o feministă, fără vreun dar sau poate.

Aş încerca să dovedesc încă o dată
Că dacă eşti femeie nu eşti şi vinovată,
Că mărul a fost bun şi a fost împărţit,
Iar din ştiinţa lui noi toţi am devenit;

Şi că puterea nu stă numai în muşchi şi în tradiţii,
Că mintea ascuţită ucide repetiţii
Şi poate scrie pagini cu litere sculptate
Numai pe verticală şi cu feminitate.
(2012)

Psi a fost din nou lider de opinie la Blog Power, şi a ales un subiect care lasă loc de exprimare imaginaţiei, viselor sau ideilor în care crezi:
Scriu destine...
Jenabii
Mă cheamă Alunka
Romanul meu
Surâs pe obrazul eternităţii