Dă-te învins...

(traducere)

E greu, dar cât de mult îţi place

Cum viaţa ta cărarea uşoară şi-o desface,

Petrecerea-i atâta cât noaptea e de lungă

Şi s-ar putea, cumva, nici asta să n-ajungă.

Dansezi aprins ca-n miezul iadului,

Clubul e-al tău... sau nu-i al nimănui,

Şi toţi îţi spun că tu eşti cel mai tare;

Îi contrazici, dar n-ai succes prea mare.

Şi negi că ţi-ar fi teamă să iubeşti

Când te pricepi numai să năruieşti,

Ţi-e frică să n-o dai din nou în bară;

Nu ştii nu “dacă?”, ci “când?” e următoarea oară.

Ai întâlnit o fată, apoi ai revăzut-o,

Speranţa-n ochii ei c-un zâmbet ai crescut-o

Ţi s-a părut că ea  nu e ca orişicine,

Dar ai să o răneşti de stă mai mult cu tine.

Ai înţeles că-i bine să fugi din viaţa ei,

Cu ea ar fi şi flăcări, nu câteva scântei,

Şi n-ai să te distrezi cu ea numai o seară

Şi-apoi s-o uiţi uşor, nimic să nu te doară.

Întoarce-te la viaţa  dinainte,

Dacă mai ai măcar un pic de minte,

Distrează-te, petrece înadins,

Gustă din tortul ei, trăieşte-aprins,

Dă-te învins…

(2012)

Andrei mi-a adus zâmbetul pe buze în această seară, cu o poezie în care se dezlănţuie tinereţea şi dragostea de viaţă Admit defeat...

Lumina de la lumânare

Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare,
Îmi e de-ajuns lumina de la lumânare
Şi, uneori, nu am nevoie nici de raza de lumină,
Că mi-e de-ajuns din gând o rădăcină.

Cuvintele se leagă şi cresc din ea în minte,
Le tot repet ca să-mi aduc aminte
Când se va lumina, de dimineaţă,
Să le adun în plasă şi să le duc la piaţă.

Apoi le vând pe-un zâmbet şi pe-o lumânare
Care-mi va ţine, seara, loc de soare.
(2012)

Să nu mă judeci

Să nu mă judeci de n-ai mers pe paşii mei,
Să nu-mi serveşti morala în clişee de doi lei
Dacă n-ai încercat să îţi imaginezi măcar
Cele prin care n-ai trecut, de care n-ai habar.

Să nu îmi dai poveţe, să nu-mi spui c-am greşit...
Am dreptul să mă răzgândesc chiar dacă am iubit,
Pot înţelege că din aşteptări deşarte
Nu mi se va întinde drumul prea departe.

Pot să aleg altă cărare pe care nu-s iluzii,
Fete morgane care seamănă confuzii.
Pot să spun rău la ce spuneam că-i bine
Şi-i dreptul tău să nu fii de acord cu mine.

Să nu mă judeci dacă nu vrei să  înţelegi
Că nu mă mai supun acelor legi
Şi că m-am răzvrătit şi mi-am luat înapoi
Dreptul să fiu eu însămi şi să nu mă îndoi
Din cauza a ceea ce-a fost rău şi trist,
Dreptul să stau cu fruntea sus doar pentru că exist.
(2012)

Înţelepciunea

Înţelepciunea se adună bob cu bob,
Cu trudă grea şi cu sudoarea unui rob.
Nu înţelegi nimic până nu ţi se-ntâmplă.
Nu poate nimeni să-ţi pună lângă tâmplă
Ştiinţa vieţii şi puterea de-a alege
Acolo unde n-a fost încă scrisă lege
Sau, chiar dacă găseşti vreo lege scrisă,
Ea s-ar putea să fie compromisă
De câte între timp s-au transformat în lume
Sau de nepotrivirea ei cu al tău nume,
Cu ceea ce te face unic şi special.
Înţelepciunea nu îţi vine ca un val
Până departe, peste ţărmuri şi peste idei,
Îţi trebuie răbdare, de multe ori, când vrei
Să ştii cum viitorul în faţă se împarte
Când ai ales spre înainte sau în altă parte.
Abia când viitorul se petrece, peste-o vreme,
Ştii dacă ai avut de ce te teme,
Ştii dacă ai ales drumul cel drept
Şi, câteodată, poate prea târziu, devii înţelept.

(2012)

Dor

Nu e sub stele
mai mare dor
ca de-un izvor
al vieţii mele.

De-adânca undă
sfânt mă-nfior;
spaime, uşor,
fug să se-ascundă.

Şi m-aş întoarce
din orice zbor
oricând un nor
umbrele-şi toarce.
(1988-2012)

Toamna în castani

Se strecoară prin castani toamna pe furiş,
Ţese ploi şi ţese crengi în aprins păienjeniş
Prin arţarii cei bătrâni, prin salcâmi cu ghimpi,
Darnică-şi întinde trena şi trecutele aripi

Şi aprinde orizontul şi în cer, şi în păduri
Oglindite jos în iazuri şi deasupra-n norii suri,
Flăcări vii, scântei crescânde ce-i erau în plus
Şi-o înfiorare rece înainte de apus.

Din incendii renăscute de pe ramuri împletite
Curg pe umerii de vânt frunze, plete scorojite,
Îşi aştern uşor sub paşi foşnetul şoptit
Se supun apoi strivirii pentru c-au murit.

După ce podoaba-ntreagă vântului se pierde
Şi-s descoronaţi în silă de comoara verde
În castani rămân ca şerpii ramurile dese,
Pe cenuşa norilor zac neînţelese.

(2012)

Ghiocel

Floare dulce, delicată,
Omăt înmuiat de soare,
Cu sfială şi mirată,
Greu străpunge şi răsare.

Parcă face pe iscoada:
Se ridică fără grabă,
Luminoasă ca zăpada
Şi la fel ca ea de albă.

În costum de camuflaj,
Nici de-ar survola tot cerul
Şi-ar cădea spre ea-n picaj
N-ar zări-o iarna, gerul.

Prima care le înfrânge,
Ajutată şi de soare,
În corola ei îi strânge
Razele biruitoare.
(2012)