Bun venit în lume!

(traducere)
Ţi se spune să te bucuri, să înfrunţi temeri oricâte,
Dar eşti dărâmat de ură şi orbit de lacrimi multe;
Lumea nu vrea să primească pe cel trist şi mohorât,
Chiar de îţi doreşti iubire, poţi sfârşi înnebunit.

Şi neaveniţi, oricare, vor să-ţi pună etichetă,
După plete, încălţări, jerpelita ta jachetă
Ei te judecă şi-ţi pare că desprins din plan ai fost
Când se cere să faci lucruri ce n-au scop şi n-au nici rost.

Şi toţi mint şi se prefac fără urmă de ruşine,
Tu încerci să te ridici, chiar de şansele-s puţine;
Vrei să te cunoşti, să ştii viitorul ce-ţi aduce,
Dar rămâi cu încercarea, răstignit puţin pe cruce.

Când ţi-s visele distruse de şocanta realitate,
Timpul ţi-e stăpân pe viaţă şi-i la fel stăpân pe toate,
Tu devii un zgomot mic dintr-un zgomot infinit
Şi nu-i nimeni să-ţi explice ce sau unde ai greşit.

Eşti ţinut în întuneric, dorul tău nu se sfârşeşte;
Însetat de adevăruri, dureros şi aprig creşte;
Te întrebi care e rostul existenţei pe pământ,
E blestemul aruncat sau e darul drag şi sfânt?

La TV se strigă tare ştiri urâte despre cum
Vrea guvernul să ne stingă, alegând greşit un drum;
Încercăm vina s-o punem altcuiva, oricui, pe umeri,
Când greşeli toţi am făcut, orice fel ai vrea să numeri.

Şi suntem atât de cruzi cu toţi cei ce ies în cale,
Şi furăm atât de des de la cel care nu are;
Lumea e preocupată de ce ţine în cămară,
Şi nu-i pasă de vreun glas care strigă de afară.

Tineri stau pe străzi uitaţi, şi pierd vremea, şi fumează,
Viaţa pare-o glumă bună, când nici unul nu visează,
Se îneacă în pahare, vodka, rom sau vinul ieftin
Le adoarme conştiinţa şi devine un bun prieten.

Ne simţim atât de slabi, încât ne cutremurăm,
Ne convingem că va trece, sau măcar mai încercăm,
Dar când toate se sfărâmă şi se spulberă în vânt
E prea greu să mai repari sufletul care s-a frânt.

Şi mai vreau să spun un lucru, şi veţi râde toţi aici,
Încercăm cu stăruinţă rahatul să-l facem bici;
Dacă suntem buni sau răi, să decid cine sunt eu?
Dar păşeşte înainte, bucură-te de traseu!
(2011)

Poezia aceasta, un manifest pentru sănătatea societăţii în care trăim, a fost scrisă de Nymphetamine şi publicată pe MWB. N-am rezistat ispitei de a o traduce pentru că mi-am regăsit părerile proprii redate incredibil de adevărat.

Furtuna

Cerul senin azi dimineaţă
s-a încruntat, negru la faţă,
nori vălătuci se-ncheagă, se-adună
plini de mânie, plini de furtună.

Vântul ridică praf şi petale,
arborii-şi trag ramuri din cale,
floarea de tei, sublim scuturată,
îşi culcă parfumul din aer pe stradă.

Lumina ce taie cerul e frântă,
o pasăre beată către ea se avântă,
în urmă un vuiet se dă rostogol,
şi creşte, şi umple văzduhul cel gol.

Stropi mari de ploaie se-ngână prin vânt,
şi parcă îl leagă şi-l pun la pământ,
apoi un prăpăd se scurge din cer
sau cerul căzând e deja efemer.

Şi după şuvoaie, printre nori subţiaţi
trec raze sfioase către pomi răsfiraţi,
un pod de culori e deasupra întins,
pictează iar lumea ca în basm, ca în vis.
(2011)

Alte furtuni s-au dezlănţuit şi au fost anunţate la meteorologa de serviciu, psi. Din lista ei urmaţi vântul, ploaia şi fulgerul în cele patru zări.

O mână întinsă

Dac-ai să cazi, un înger va întinde
aripa lui imensă ca să te poată prinde
fiindcă, cu faţa spre icoane, în fiecare seară
spui rugăciunea şi-apoi, cu inima uşoară,
laşi somnul să îţi treacă în uitare
nelinişti, iar speranţe să le crească din visare.

Doar că demult, abia mi-aduc aminte,
îngerii mei au ars, s-au stins fără cuvinte,
aripa lor din cer s-a spulberat, nici scrum
n-a mai rămas din ea, poate un pic de fum.
Şi-atunci aripa lor n-are cum să mă ţină,
nu-i cerul vinovat, nu cred să am vreo vină.

Iar de-am să cad n-am plasă de salvare;
când mă zdrobesc de stânci sau mă scufund în mare,
când greu e gândul de gândit, când vorba doare,
învăţ să mă adun din sute de bucăţi
să tai cu braţul apa la fel ca alte dăţi,
să curm dureri, iar gânduri să le ridic cetăţi.

Iar dacă lângă mine o mână stă întinsă,
de umeri să mă prindă, sau lacrima prelinsă,
fără să ştiu, pe gene, s-o şteargă, s-o usuce,
aripile de îngeri pot merge să se culce...
Căci palma cea firavă, ce nu cunoaşte zborul,
cu dragostea din ea mi-atinge viitorul.
(2011)

Încă aştept...

Cuvintele, îmbrăcate cu haine cernite,
se duc încet spre nerostire.
Gândurile, îmbrăcate în cuvinte abia şoptite,
trec rar, obosite, către somn.
Visările, îmbrăcate în gânduri amorţite,
îşi târâie aripi sfărâmate în pulberea resemnării.
Speranţa, îmbrăcată în visări zdrobite,
e o pasăre rară, cu zborul secerat.

Zilele-s cenuşii, nopţile fără stele,
timpul se măsoară în neputinţă.
O promisiune de răsărit, o geană de senin în zare
caut încă, încă aştept...
(2011)

Punct...şi de la capăt!

Oricare început se leagă cu speranţa,
E zămislit din doruri şi-i vis în viitor,
Crezi că-i răscrucea care îţi hotărăşte viaţa
Şi-i locul unde pasul ţi se preschimbă-n zbor.

Porneşti spre idealuri şi urci trepte înalte,
Şi sari peste zăgazuri sau ocoleşti genuni,
Te iei de piept cu timpul şi nu te dai deoparte
Atunci când e prea greu şi vrei să faci minuni.

Dacă nu reuşeşti, dacă se frânge zborul,
Dacă priveşti uimit prăpastia de jos,
Dacă, neîmplinit, te doare de tot dorul,
Şi în coşmar ţi-e visul întors hain pe dos,

Înveţi ce gust amar poartă dezamăgirea
Şi neputinţa ţi-o ascunzi în pumnii plânşi,
Ori indignarea revoltată îţi cotropeşte firea
Şi te-ai certa cu viaţa să-i aperi pe învinşi.

Dar când dezlegi secretul, cel ce îţi dă putere,
Când lacrimi şi revoltă le pui în lanţ sub lacăt,
Când afli că oricui i-e-ngăduit să spere,
Ce trebuie să spui e: “Punct…şi de la capăt!”
(2011)

Risipa verii pe câmpie

―Ce-ai face pentru dragoste?
―Ţi-as da
Clipa de-acum şi…altceva.
―Anume ce?
―Anume-o floare…
Haide să mergem la plimbare…
Erau pe margine de drum,
Mănunchi de flăcări fără fum…
Şi câmpul tot era rănit,
Însângerat ca de cuţit…
Să îţi adun un braţ întreg…
Vezi tu, eu astfel înţeleg:
Iubirea-i floarea cea de foc,
Să o culeg e ca un joc…

―Uite buchetul de iubire,
―Ba e mai mult o amăgire
Iubirea ta, că mâine dimineaţă
Floarea de foc e fără viaţă,
Împrăştiată toată pe covor…
Iar mie, când îmi va fi dor,
Dac-ai să vrei să ştii de cine,
Ţi-oi spune că nu mi-e de tine…
Mi-e dor de floarea sângerie,
Risipa verii pe câmpie…
(2011)

The summer's waste over the fields

-What would you give for love, my dear?
-This very moment and something near.
-What would it be?
                                 -It'd be a flower.
Let's go for a walk, for just an hour!
Not far away, near the road
there were these flames without smoke.
And all the field was wounded, bled.
You'd say 'twas cut by a sharp blade.
An armful I shall pick for you.
This is the way I see love, too:
some flowers burning red and bright.
To pick them seems to be my right.

In this bouquet my love you'll find.
-It's a delusion of some kind
'cause by tomorow it'll hold no life.
Even a day it won't survive,
scattered away over the rug.
And when I'll miss you I shall shrug
my shoulders. If you'll want to know
I'll say I don't, without a shadow.
The bloody flower I shall miss,
the summer's waste over the fields.
(2019)

Copil frumos!

Copil frumos, te-aş ţine-ascuns
în locul unde n-au pătruns
nici răutatea, nici mânia,
în locul unde e stăpână bucuria.

Şi ţi-aş păstra desţelenită
grădina vieţii, şi-nflorită,
ca un surâs să fie fiecare floare,
pe chipul tău să râdă lumina de la soare.

Şi ţi-aş aşterne dragoste în cale,
din suflet aş lăsa să scuture petale,
ca să nu simţi nici pietre ascuţite şi nici spini,
să nu te rătăceşti prin mărăcini.

Vise înalte ţi-aş păzi în palmă,
iar zborurilor tale le-aş ţine vremea calmă,
şi timpul l-aş supune şi l-aş îmblânzi,
l-aş pune în clepsidră şi ţi l-aş dărui.

Dar nu ştiu cum să fac acestea toate,
nu era scris în nicio carte,
şi nu cred că a fost vreun înţelept
care ştia ceva şi a păstrat secret.

Şi-atunci tot ce rămâne e să îţi dau poveţe,
să te învăţ că lumea are multe feţe,
să îţi arăt cum sufletul se oţeleşte,
dar dragostea din el e cea care te creşte.

Să-ţi spun că din durere iei putere,
că pentru a clădi un vis de multe ori se cere
să laşi bucăţi de suflet să se sfâşie din tine;
dar să nu-ţi pară rău când tot ce faci e bine!

Să nu uiţi idealuri chiar dacă ţi se pare
că s-au pierdut cândva în neagră depărtare!
Oricât de întuneric, mai sunt câteva stele;
să cauţi mereu zborul şi să ajungi la ele!

De cazi, să te ridici mai sus
şi să răsari chiar dacă soarele-a apus!
Dacă pierzi astăzi, poţi învinge mâine;
să nu-ţi vinzi inima pe-un colţ de pâine!

Să nu uiţi niciodată să fii bun şi drept,
să nu te pleci, dar să fii înţelept!
Şi vieţii să-i surâzi, să ştii cum să te bucuri
de împliniri înalte şi de mărunte lucruri!

Iar la sfârşit, când scazi şi când aduni,
când timpul ce-ţi rămâne e cât să-l ţii în pumni,
să-ţi fie gândul liniştit şi inima senină
că ai trăit frumos şi viaţa ţi-a fost plină.
(2011)

Campania "COPIII FĂRĂ ETICHETE" a celor de la SALVAŢI COPIII urmăreşte conştientizarea violenţei împotriva copiilor din societatea românească, generarea unei schimbări de atitudine faţă de această violenţă, precum şi generarea unei schimbări de paradigmă în educaţia copiilor, prin: înlocuirea practicilor violente cu metode educaţionale pozitive, respectarea copilului în locul umilirii lui, renunţarea la indiferenţă şi acceptare faţă de violenţa împotriva copiilor. Cristian China-Birta, blogger la chinezu.eu, este Ambasadorul Campaniei ”Copiii fără etichete”. El şi-a asumat, împreună cu Blogal Initiative, mobilizarea bloggerilor pentru ca aceştia să combată pe blogurile lor violenţa împotriva copiilor. În colţul meu de blogosferă ambasador a fost psi.