Ploaia dansează cu sufletul meu

După mulţi ani, iarna a fost blândă cu mine,
mi-a desenat dantele pe ramuri, prin ruine,
a învelit cu albe pături o tristeţe
şi inima, păzind-o ca să nu îngheţe.

Dar uite că nici iarna acesta nu-i perfectă
fiindcă, insistentă şi, cumva, defectă,
se-ntinde peste ghiocei şi peste viorele
şi-ar trebui de-acuma să ningă doar cu ele.

Şi-aş spune că mi-e dor de soare,
de floarea de lumină, de razele de floare,
de-o boare de aripi călătoare strecurate
prin vântul care-aduce căldura de departe.

Dar aş minţi fiindcă, la fel ca altă dată,
noroiul răsări-va din palida zăpadă
şi-apoi ca să-l usuce, stăpână peste toate,
arşiţa fără milă va arde tot ce poate,

sleind de vlagă iarba şi scuturând petale,
brăzdând adânc pământul şi spulberând din cale
speranţe mai firave şi uscând dorinţe,
secând prea crud puterea din crudele fiinţe.

După ce toate-acestea din nou or să se-ntâmple,
cu palmele uscate uitate peste tâmple,
cu sufletul secat de-atâta aşteptare,
ploaia îmi va părea o binecuvântare.

Ploaia măruntă şi rece picurând prin ceaţă,
curgând fără oprire în trista dimineaţă
de toamnă desfrunzită ce tremură mereu...
ploaia duios dansează cu viu sufletul meu.
(2011)

Un surâs

Acestei iubiri i-au încărunţit tâmplele
şi are o cută adâncă pe frunte, între sprâncene.
Se trezeşte dimineaţa cu cearcăne
şi cască plictisită în timp ce îşi bea cafeaua amară.

Această iubire visează rar,
de obicei în alb-negru.
Visele colorate stau de la un timp
aşezate în albume, în ordine cronologică.

Toate acestea se văd uşor,
cu ochiul liber, de la mare distanţă.

Doar la o privire atentă
se dezvăluie discret, în colţul gurii,
un surâs care ascunde în el
un secret vechi de când lumea,
un mister care nu încărunţeşte niciodată.
(2011)

Desen

Întind aripa să zboare
în înaltul cerului,
iar inima să coboare
în umbra misterului...

Printre raze de lumină
şi cărări de întuneric,
îmblânzind vremea haină,
urmărind vreun vis himeric,

ridicând câte-o speranţă
ca pe-o pânză pe catarg,
când farul e-ascuns în ceaţă
şi m-am rătăcit în larg,

adunând în pumni şi soare,
şi nor negru de tăciune,
desenez şi cu culoare,
şi cu urme de cărbune

aripi zvelte care zboară,
inima... ca prima oară...
(2011)

Semn de carte

Te-ai întâmplat în viaţa mea odată,
Ai scris vreo două rânduri pe-o pagină curată
Şi-apoi te-ai dus în lume, mai departe
Şi ai lăsat în urmă, stingher, un semn de carte.

L-am regăsit, stingher şi-acum,
Uitat între cuvinte,
Îngălbenit de-al vremii fum
Şi aşteptând cuminte.

Am încercat să descifrez
Acele rânduri drepte,
Dar scrisul de demult s-a şters
Şi-a-nchipuit trei trepte.

Pe cea de sus e scris "nicicând",
Pe-a doua e "mereu",
Iar jos, şoptit ca un alint,
Duios "sufletul meu".

Am răsucit apoi în minte
Cuvintele rămase,
Dar nici că mi-am adus aminte
Ce ni se întâmplase...
(2011)

Pe-un umăr străveziu de zare

Aş vrea să mă opresc puţin din alergare,
Să-mi rezem tâmpla pe un umăr străveziu de zare,
Să-mi fac din norii coloraţi de asfinţit,
Culcuşul moale şi pufos ca un alint.

Când pleoapa-i obosită, apusul să îmi spună
Cu şoapta lui cea blândă urări de noapte bună;
Şi, stând aşa, ascunsă în văluri de-ntuneric,
Pentru întâia oară să dorm visând feeric.

Fiindcă prima oară m-aş regăsi, uitată,
Pe-un umăr străveziu de zare argintată
Cu inima lăsată la voia întâmplării,
Fără să-i stea de pază, atenţi şi dârji, străjerii.

Fiindcă prima oară un umăr ar şedea
Atât de plin de taine, supus, sub tâmpla mea.
(2011)

Pastel

A nins azi noapte…şi de dimineaţă...
Pădurea-şi împletise dantelele din gheaţă,
Cerul se desfăcea, plutea, cădea uşor
Şi-apoi se aşternea pe toate un covor.

Se închinau copacii cu ramuri de argint,
Supuse de-al zăpezii imaculat alint;
Se închinau, mirate de-atâta frumuseţe,
Tufişuri şi-alte ierburi vopsite alb pe feţe.

Stăteam la geam, uitată, şi închisesem uşa,
În sobă se-auzea cântând încet cenuşa
Un singur cântec trist pe care-l mai ascult;
Era cenuşa veche, de când am ars, demult.

Peste zăpada proaspătă, prea albă şi curată,
Cenuşa mea cea veche se-ntinde vinovată
Că a ascuns în ea şi-apoi a spulberat
Un suflet rătăcit şi dorul îngheţat.

Dacă cenuşa-i rece, ninsoarea e la fel,
Se-amestecă în mine culori ca-ntr-un pastel,
Şi cerul se desface, şi-apoi cade uşor,
Acoperă cenuşa şi urmele de dor…
(2011)

 Pastel

It snowed last night… and as the morning rose, 

The forest wove its lace from ice and frozen snows, 

The sky was coming loose, to float and softly fall, 

A heavy carpet spreading so slowly over all. 

The trees were bowing down with silver branches bent, 

Subdued by snow’s immaculate and silky soft intent; 

They bowed in quiet wonder at beauty, all around, 

While shrubs and frosted grass in white were newly bound. 

I stood there at the window, forgotten, door shut tight, 

The ashes in the stove sang softly through the night 

A single, mournful song I listen to and learn; 

The ancient ash of fires I lit before to burn.

 

Across the fresh-fallen snow, so white and pure a stain, 

My old and weary ashes spread out in guilt and pain 

For hiding in their depth, then scattering away, 

A lost and wandering soul, a longing turned to grey. 

If ashes are so cold, the snowfall is the same, 

A pastel of mixed colors is twinkling like a flame, 

The sky is coming loose, and then it softly falls, 

To cover up the ash and longing’s distant calls...

Tradus de Gemini, corectat ici-colo de mine.

Puteți asculta melodii generate de Open AI pe aceste versuri aici și aici.

Cântecul iubirii

Îmi spuneţi că iubirea doare
Şi că porunca ei e neîndurătoare,
Că pierzi dacă te pleci în faţa ei,
Că arzi în flăcări stârnite din firave scântei.

Îmi spuneţi că ar fi uşor
Să nu închizi în suflet nici un dor,
Şi în pustiu să stai sau să devii pustiu...
Din când în când să uiţi şi că eşti viu...

Când cartea mea cu basme s-a risipit, uitată
Pe raftul prăfuit al lui "A fost odată..."
O umbră de regret, parcă, mi-aduc aminte,
Un rămas bun grăbit, mai mult fără cuvinte...

Fiindcă se-auzea, mereu seducător,
Cântecul ei cel blând, atât de plin de dor
Şi plin de promisiuni pe care nici Făt-Frumos din carte
N-ar fi putut vreodată să le-mplinească, toate.

După "A fost odată..." "că dacă nu ar fi"
Se spune în poveste că "nu s-ar povesti"
Şi-atunci înseamnă şi că ceea ce nu este
În niciun basm, nicicând nu ni se povesteşte.

Dar cântecul iubirii, atunci când te cuprinde,
Înţelepciuni străvechi le spulberă din minte
Şi-n dansul ei ameţitor devii încă un val
Fără odihnă, plin de zbucium, izbit de stânci la mal.

Dar ştii că, de iubirea se ţine de cuvânt,
Îţi schimbă soarta-n vis şi inima în cânt.
Şi m-am supus şi eu, cândva, poruncii ei,
Şi-am ars în flăcări stârnite din firave scântei.

Nu doar o dată, şi-am învăţat că doare
Speranţa, aşteptarea, şi, mai ales, când moare
Cântul iubirii şi sfâşie din mine
Bucăţile de suflet în care se mai ţine.

În urma ei rămâne atât de multă pace,
Un suflet mai sărac, o inimă ce tace
Şi nişte amintiri cu grijă aşezate
Pe raftul prăfuit, lângă cealaltă carte...
(2011)